Home Bihoreni cu care ne mândrim ALEXANDRU POP

Inginer chimist
Născut la data de 22 ianuarie 1940
Studii: Liceul „Emanuel Gojdu” Oradea (1956)
Facultatea de Chimie Industrială
Timişoara (1962)
Sunteţi nepotul lui Teodor Neş. Cine a fost Teodor Neş?
Teodor Neş (1891-1975) a fost fratele bunicii mele din partea tatălui, modelul etic şi profesional al tatălui meu. Om de largă cultură, colaborator la numeroase reviste, autor al volumului „Oameni din Bihor” (1937). În perioada 1923-1938, a fost profesor de fizică-chimie, apoi director al Liceului „Emanuel Gojdu” din Oradea. În perioada 1942-1948, a fost inspector şef al învăţământului din Bucureşti. Profesor emerit (1964).
Ce v-au lăsat moştenire generaţiile dinainte?
Mă voi referi doar la părinţii mei, de regulă primele modele pentru copii. Tatăl meu a fost un om ponderat, cu măsură în toate, foarte corect şi exigent. Nu m-a pedepsit niciodată pe nedrept. Mama, plină de afecţiune faţă de mine şi faţă de cele două surori, credincioasă, tolerantă şi comunicativă.
Din poveştile tatălui dvs, care a trăit 102 ani, cum erau oamenii şi societatea românească de început de secol trecut?
Tatăl meu a trăit 102 ani şi 9 luni. Născut în 1912, a calificat perioada interbelică, ca prosperă, cu toată recesiunea de la începutul anilor 30.
Cine este omul Alexandru Pop?
Dacă la judecata de apoi mi s-ar pune această întrebare, aş răspunde scurt: sunt tatăl a doi băieţi, bunic a patru nepoţi, autorul unei schiţe de sistem filosofic (poate e prea pretenţioasă denumirea): NOMISMUL.
Care vă sunt cele mai dragi preocupări ştiinţifice?
Preocupări oarecum focalizate pe anumite domenii, am avut abia la maturitate: istorie veche, religia creştină, filosofie, istoria chimiei, istoria locală
Ce este alchimia şi ce adevăruri v-a relevat ea de-a lungul vieţii?
Despre alchimie aş putea vorbi foarte mult, atât sub aspectele ei sapienţiale (tehnică mistică), cât şi ca prechimie. Am aprofundat aceste domenii, în cadrul mai larg al studierii istoriei chimiei, în paralel cu studierea unor capitole ale filosofiei şi istoriei generale a ştiinţelor. N-aş putea spune că mi s-a revelat un anumit adevăr, dar mi-am alcătuit propriul instrument de cercetare – nomismul, apreciind în mod deosebit filosofia antică, menţinând ideea aristotelică a adevărului, exprimată atât de concis de medievali, ca „adecvatio rei et intellectus”, adică drept “potrivire între lucruri şi intelect”.
De unde această pasiune pentru istoria farmaciilor?
După absolvirea facultăţii, neavând o perspectivă de a lucra într-o echipă de cercetare, m-am îndreptat spre preocupări de „lup singuratic”. M-a tentat istoria chimiei cu referire la Oradea (industria chimică, alimentară, farmacii, activitatea de laborator şi învăţamântul chimiei). După industria chimică, am trecut la farmacii, unde am constatat că istoria orădeană a acesteia era foarte săracă, implicându-mă relativ substanţial până astăzi.
Ce conţine colecţia dvs. de apotecă. Şi cum aţi adunat aceste obiecte?
Colecţia mea de vase farmaceutice (am editat şi un catalog cu acest subiect) conţine piese foarte interesante, adunate în câteva decenii şi promisă Muzeului Ţării Crişurilor, în ideea înfiinţării unei Expoziţii permanente de istoria farmaciei la Oradea, având în vedere că înainte de Primul Război Mondial, Oradea deţinea locul al doilea după Budapesta, privind numărul de farmacii, iar în perioada interbelică, locul unu între oraşele ardelene şi al şaselea pe ţară, după Bucureşti, Timişoara, Chişinău, Iaşi şi Cernăuţi.
Care este cea mai surprinzătoare descoperire despre Cetatea Oradea?
Contribuţiile originale la istoria Cetăţii orădene: “ Un document ignorat”… privind un inventar de la 1598 al protospiţeriei din Cetate (Crisia, 2005) care împinge cu peste 100 de ani în urmă istoria farmaciilor orădene din prima jumătate a sec. XVIII; lucrarea „Sistemul hidrografic defensiv al Cetăţii şi al oraşului Oradea, în prima jumătate a sec. XVII”, apărută în limba maghiară (Partium, 1999), iar în limba română, în 2015, conţinând o inedită reproducere a unei gravuri a Cetăţii, din sec XVII, din volumul ing. militar francez, Alain Mannesson Mallet.
Aţi pus bazele unui sistem filosofic aparte. În ce constă acesta?
Aici voi insista ceva mai mult. Orice sistem filosofic este un joc al minţii. Nemulţumit de ofertele filosofico-religioase, privind bazele Alchimiei ca Prechimie, mi-am alcătuit propriul instrument de investigare, pe care, cu “modestie” l-am numit epistemologie nomistă (teoria cunoaşterii ştiinţifice).
Cuvântul „nomos” (grec) înseamnă lege. Are la bază patru axiome :
I. întregul este format din părţi.
II. legea este legătura adevărată, necesară, obiectivă şi transformatoare, între părţile întregului.
III. părţile întregului sunt contrarii.
IV. legea există.
Din axiome, prin derivare, rezultă opt propoziţii (patru ontice şi patru gnosice), ce „conturează” dimensiunile conştiinţei: infinită, unică, spirituală şi nemişcată. Intuitiv (?) chiar “calităţile” de care vorbeşte Sf,Toma d’Aquino ca aparţinând Divinităţii: INFINIT, UNIC, SPIRIT şi NEMIŞCAT. Această consubstanţialitate între Dumnezeu şi conştiinţă, fundamentează ideea că Dumnezeu se află în noi înşine, în fiinţele cu conştiinţă. Aceste idei sunt dezvoltate în cartea mea “Libellus Nomisticus” (Mic tratat de nomism), în care eseurile propun soluţii antinomiilor kantiene, cât şi o analiză a tezelor lui Toma d’Aquino, aspecte apreciate, dar şi atacate de gânditori de talia unor Constantin Noica sau Petre Ţuţea.
Ce contează în viaţă?
Ţinuta etică.
Ce te defineşte ca om?
Ţinuta etică.
Ce lipseşte actualei societăţi româneşti?
Educaţia, bunul simţ: din familie, din şcoală şi autoeducaţia (în completarea deficienţelor înregistrate în primele două perioade şi continuarea autoeducaţiei toată viaţa). Orice societate, pentru a fiinţa, trebuie să aibă un cod de legi. Încă din antichitate, avem un model al Decalogului. Dacă s-ar respecta cele 10 porunci, măcar într-o proporţie modestă, orice societate ar fi mai bună. Din păcate, suntem într-o proporţie nefirească, orbi şi surzi, la imperativele morale.
Ce trebuie să lăsăm tinerei generaţii?
Greu de spus. Dar simbolul alchimic al UROBOROS-ului, şarpele ce-şi înghite coada, reprezentând între altele ciclul etern al materiei etc., s-ar potrivi şi ca răspuns la această întrebare: ţinuta etică, indiferent de averea materială a unui om, de diversitatea preocupărilor şi profesiilor, de limba vorbită ş.a.md., ţinuta morală se află deasupre tuturor. Cu ea trebuie să începem şi cu ea trebuie să ne sfârşim viaţa.
Ce vă face fericit?
Fericirea e o stare şi, ca orice stare, e trecătoare. Simplificând, trei “lucruri” ar putea defini această stare: sănătatea( fizică şi psihică); sentimentul lucrului bine făcut; iubirea cu multiplele ei stări şi faţete. Dacă aceste trei aspecte ni le reprezentăm ca nişte traiectorii oarecare, în “momentul” suprapunerii lor, pot să-l facă pe om fericit. Mai puţin fericit, dar mulţumit şi împăcat, la o dublă întâlnire a traiectoriilor sau secvenţial, într-una dintre ele.

Cristina Puşcaş

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook