Home Bihoreni cu care ne mândrim ANA BLANDIANA (OTILIA-VALERIA COMAN) – ORĂDENI CU CARE NE MÂNDRIM

Ana-Blandiana_resizePoet/eseist/scriitor
Născută la 25 martie 1942
Studii: Şcoala nr. 2 Oradea (actuală Oltea Doamna),
Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj
Preşedintele Fundaţiei Academia Civică

Renumita scriitoare, Ana Blandiana, se va afla, sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 11.00, la Librăria Humanitas din Oradea, eveniment prilejuit de lansarea celui mai nou volum al său “Fals tratat de manipulare”. Distinsa doamnă ne-a acordat o şansă în plus pentru a-i cunoaşte sufletul şi farmecul aparte, acceptând să răspundă unor întrebări.

Ce înseamnă Oradea pentru dumneavoastră? Care sunt primele amintiri despre Oradea?
Oraşul în care am crescut, în care am învăţat să citesc şi să scriu, oraşul în care am revenit cât am putut de des, decenii întregi, pentru că acolo locuia Mama.
V-aţi născut într-o familie de preoţi, cum v-a marcat aceast lucru propria evoluţie ca om?
Tata era preot (Vasile Coman – n.n.), un preot pe care nu mă îndoiesc că şi-l amintesc încă orădenii în vârstă, pentru că făcea parte dintre acele personalităţi care se dedică celor din jurul lor, marcându-i prin această dăruire. De altfel a fost închis tocmai pentru că avea o prea mare influenţă spirituală într-o lume în care spiritualitatea era o subversiune.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră anii de detenţie ai tatălui?
Un sigiliu definitiv asupra destinului. La început pentru că n-am putut să intru la facultate şi pentru că n-am avut dreptul să public, mai târziu pentru că această scoatere în afara graniţelor generaţiei mele mi-a dat o perspectivă diferită asupra lumii înconjurătoare, iar în cele din urmă toate acestea au devenit materia prima a cărţilor mele.
Cum s-a născut această pasiune pentru poezie?
Nu ştiu. Am început să “spun“ poezii, copilăreşti desigur, înainte să ştiu să scriu şi pur şi simplu toată lumea din jurul meu ştia că eu o să devin poet înainte ca eu să înteleg ce înseamnă asta.
Cum aţi reuşit să vă faceţi un nume în lumea literară ca fiică a unui “duşman al poporului”?
Am fost interzisă de trei ori. Prima oară după ce debutasem cu o poezie în revista Tribuna din Cluj (o interdicţie care a durat 4 ani). Aveam 17 ani. Apoi, după  1965, vremurile s-au mai îmblânzit, se deschiseseră închisorile, am redebutat în Contemporanul, am început să public, să scriu ceea ce cred. Prima interdicţie a fost pentru că eram fiica tatălui meu. Celelalte două (în 85 şi în 88) erau pedepse pentru ceea ce scrisesem. Ultima s-a terminat doar la Revoluţie. Paradoxul este că persecuţile au fost nu numai prilejuri de frustrare şi suferintă, ci ai argumente de pătrundere în conştiinţa cititorilor. Am fost, cum spuneam cândva, nu numai autoarea cuvintelor mele, ci şi autoarea tăcerilor mele.
Care este cea mai mare realizare profesională?
Mi-e greu să răspund. Dintre cărţile vechi cel mai mult iubesc “Proiecte de trecut” şi “Octombrie, noiembrie, decembrie”, dar, de fapt, întotdeauna mă simt cel mai apropiată de ultima carte, acum “Fals tratat de manipulare”.
Regretaţi implicarea dumneavostră politică şi de ce?
Îmi pare rău de deceniul furat scrisului şi îmi pare rău că rezultatele implicării nu au fost pe măsura sacrificiilor. Dar nu îmi regret ceea ce am făcut şi probabil că dacă timpul s-ar da înapoi, aş face aceleaşi lucruri. Fără Alianţa Civică şi mitingurile ei de sute de mii de persoane pentru  reformă şi adevăr (ceea ce acum pare de domeniul fantasticului) nu s-ar fi născut alternanţa la putere şi nu s-ar fi pus problema integrării euroatlantice.
Care este mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi tinerei generaţii?
Să se opună, cel puţin atât cât s-a opus generaţia noastră comunismului, spălării creierelor prin cultura de consum şi manipularile electorale.
Care sunt cele trei valori esenţiale în viaţa unui om?
Credinţa.
Speranţa
Iubirea.
Ce o face fericită pe Ana Blandiana?
Momentele de linişte pe care reuşesc să le găsesc sau să le creez. De exemplu, să stau într-o amiază caldă de sfârşit de septembrie în faţa unei pajişti verzi pe care cad, zburând ca nişte păsări, frunze galbene de nuc…
Cristina Puşcaş

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook