Home Bihoreni cu care ne mândrim CĂLIN POP

Artist
Născut la data de 19 decembrie 1960
Studii: Liceul „Emanuil Gojdu” Oradea
Facultatea T.C.M.- Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara
Liderul trupei rock „Celelalte Cuvinte”

Aţi sărbătorit 35 de ani de la naşterea unei dintre cele mai cunoscute formaţii rock din România, „Celelalte Cuvinte”. Cum a luat naştere acest proiect?
Acesta nu este primul proiect aniversar al trupei. Am mai sărbătorit şi în anii trecuţi, începând de la primul an de existenţă, apoi am avut proiectul aniversar de zece şi, mai recente, cel de 25 de ani în 2006 şi de 30 în 2011. Aceste proiecte au luat naştere din bucuria de a marca nişte ani împliniţi împreună şi presăraţi cu numeroase realizări muzicale pe scenele din ţară şi toate acestea alături de publicul şi fanii noştri fideli care au fost şi sunt alături de noi.
De ce „Celelalte Cuvinte”?
Deoarece cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim cu adevărat.
Cum s-a născut dragostea dvs. faţă de muzică? De ce chitara? De ce rock-ul?
Pasiunea şi afecţiunea pentru muzică a apărut încă din copilărie când, din orice instrument artizanal (muzicuţă, fluier, chitară, clarinet etc.), primit cadou, scoteam după ureche câte un pasaj muzical al pieselor pe care le auzeam la radio în acele vremuri. Acestea au fost observate de bunica din partea mamei care a tras „semnalul de alarmă” către familie. Chitara mi s-a părut cel mai potrivit instrument deoarece simţeam că prin acesta îmi pot exprima cel mai bine sentimentele şi gândurile. Rock-ul a apărut ca opţiune de viitor pentru mine după ce am văzut la 11 ani un concert al celebrului grup Phoenix din acele vremuri. Forţa chitarelor electrice, a basului şi tobelor şi mai ales energia cântecelor, a vocilor, m-au fermecat şi determinat să urmez această cale într-un mod hotărât pe un drum fără întoarcere.
Cum se realizau repetiţiile în regimul comunist?
Repetiţiile în acele vremuri se ţineau la Casa Studenţilor din Timişoara. În fine, se întâmpla să nu putem face repetiţii câteodată pentru că erau pene sau economii de curent. Alte dăţi era frig, dar noi ne orientam şi puneam reşouri şi aeroterme în secret. Era şi o oră maximă (ora 22.00) la care trebuia închisă Casa Studenţilor şi, în concluzie, repetiţia trebuia să se termine.
Cum v-aţi descurcat financiar în acea perioadă?
Destul de greu. Noroc cu banii pe care-i primeam fiecare de la părinţi în mod periodic, plus micile prime trimestriale primite de la Casa Studenţilor şi sumele mai mult onorifice realizate în concertele studenţeşti, festivalurile şi concursurile din centrele universitare mai importante ale ţării.
Cât de greu a fost să vă impuneţi în lumea muzicală înainte de Revoluţie?
Uşor nu a fost, dar nici greu. Rampa de lansare erau aceste festivaluri şi concursuri studenţeşti din principalele oraşe ale ţării, plus anumite conjuncturi favorabile cum a fost pentru noi şi aceea de a fi observaţi întâmplător şi susţinuţi ulterior de actorul cântăreţ Florian Pittiş.
Cum ia naştere un cântec? Ce vă inspiră?
De cele mai multe ori sursa de inspiraţie este starea personală şi observarea celor ce se întâmplă în jurul nostru.
În cifre:
câte cântece,
câte albume,
câte concerte,
cele mai importante premii …
Nouă albume şi 77 de cântece, peste o mie de concerte. Câteva premii importante – locul întâi la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti faza finală naţională de la Bucureşti 1984, premiul popularităţii la Gala rock de la Costineşti în 1985, Marele Premiu la Festivalul Primăvara Baladelor de la Bucureşti 1986, Premiul „Valori ale rock-ului românesc” 1999, decernat de Actualitatea Muzicală Bucureşti etc.
35 de ani. Ce v-a ajutat să rezistaţi atât de mult împreună?
În primul rând pasiunea pentru muzică precum şi prietenia şi respectul reciproc şi, nu în ultimul rând, respectul şi responsabilitatea faţă de publicul şi fanii fideli ai trupei.
Care au fost cele mai grele momente în cariera dvs. muzicală?
Cele mai grele momente au fost între anii 1999 şi 2003 când rock-ul era tot mai puţin apreciat şi căutat atât la noi în ţară, cât şi în lume. În mod fericit însă, muzica rock a revenit pe toate scenele.
Aţi fost tentat vreodată să renunţaţi la formaţie?
Niciodată.
Se poate trăi doar din muzică?
În această ţară, din muzica pe care o facem noi, nu. Pentru muzica da 🙂 .
Ce ar trebui făcut pentru tinerii talentaţi din România?
Tinerii ar trebui să fie stimulaţi şi angrenaţi în concursuri de componistică şi de performanţe tehnice muzicale şi nu în concursuri făcute de emisiuni francizate care au alte direcţii şi criterii de apreciere. Ar trebui să se pună accentul pe stimularea şi  punerea în valoare a personalităţilor muzicale individuale tehnice şi componistice ale fiecărui potenţial viitor artist intrumentist şi compozitor.
Cât de greu poţi să te impui în viaţa muzicală românească, dacă nu eşti blondă şi fără silicoane?
În ziua de azi se impun pe scenă, pe bună dreptate, prin talent şi nu neapărat prin înfăţisare, şi voci feminine pe lângă blonde şi silicoane care, conform proverbului „Fiecare pasare pe limba ei piere”, apar brusc pentru o scurta vreme şi dispar precum au apărut.
Ce contează în viaţă?
Sentimentele adevărate.
Ce vă face fericit?
Scena, concertele şi apropierea sufletească cu publicul şi fanii devotaţi.

CRISTINA LIANA PUŞCAŞ

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook