Home Bihoreni cu care ne mândrim MARIANA CASIAN

Artist plastic
Născută la data de 13 septembrie 1943, Câmpina
Studii: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Oradea
Facultatea IMF Cluj,
Facultatea de Stomatologie, promoţia 1967
Cum s-a născut această pasiune pentru tablourile din mărgele?
La ceas de toamnă târzie am găsit antidotul: activitatea creativă făcută cu pasiune care elimină până şi timpul în goana lui implacabilă către infinit. Aceasta mi-a oferit multă librtate şi împliniri, fiind pentru mine un mod de a fi şi a gândi. Am căutat şi caut cu ochiul şi cu inima ceea ce îmi place, încercând să imortalizez momentele căutărilor mele.
De la cine aţi moştenit acest talent?
Părinţii mei au avut înclinaţii artistice. Ei mi-au deschis drumul pe care probabil şi o genă neastâmpărată mi-a sugerat să merg mai departe pe acest drum. De fapt ceea ce am primit, simţul estetic, am considerat important să-l dau mai departe, la rândul meu. „Succesul nu este niciodată final, eşecul nu e niciodată fatal, doar curajul de a continua contează” (W.Churchil).
Care sunt dificultăţile pe care le presupune o astfel de activitate?
Urmărind jocul încântător în care se înlănţuie umbrele cu lumina, m-am lovit de paleta redusă de culori a mărgelelor, pecum şi de lipsa unor degradeuri pe care o pensulă cu vopsea le poate obţine prin diluare sau concentrare. Lipsa de uniformitate precum şi rigiditatea lor este un alt handicap. Luciul sau opacitatea mărgelelor a fost uneori inamic, iar alteori prieten. Adezivul folosit nefiind iniţial transparet acoperă aria de lucru, aprecierea reuşitei sau nereuşitei find posibilă doar după uscarea acestuia. Ar mai trebui menţionate două aspecte: procurarea dificilă a mărgelelor (în principal din străinătate), fără a ignora efectul negativ a poziţiei de lucru asupra sănătăţii.
De ce e nevoie pentru a fi un artist desăvârşit?
Cred că personalitatea fiecăruia îşi spune cuvântul. Nu pot răspunde decât cum am găsit eu calea prin care am făcut imposibilul aparent posibil. Prin autodisciplină şi, desigur, ţinând cont şi de ceea ce presupune excelenţa şi aici vreau să detaliez pentru a fi înţeleasă corect. Orice faci, să faci din toată inima, ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Aceasta este excelenţa care înseamnă „a fi, a fi în stare”, spre deosebire de mediocritate care se concentrează pe „a avea”, apreciind oamenii şi lucrurile după preţul lor, pe când excelenţa apreciază oamenii după valoarea lor, iar dacă ai valoare manifeşti excelenţă în toate aspectele vieţii. Consider că e important să cunoşti valoarea celor de lângă tine, nu preţul lor.
Câte mărgele folosiţi în realizarea unui tablou?
Folosesc doar mărgele de 1 şi 2 mm. din sticlă, iar numărul lor este în funcţie de mărimea tabloului, acestea ajungând chiar să depăşească 50.000 de mărgele. Este mult şi să spui, dar să le şi fixezi pe fiecare separat, însă mă împlineşte şi, în ultimă instanţă, asta este important pentru mine.
Cum vedeţi, din punct de vedere artistic, lucrările dvs.?
Doresc să subliniez că ceea ce realizez eu nu este broderie cu mărgele. Broderia foloseşte mărgelele înşirate, în şiruri paralele, ce nu redau în totalitate un efect fidel şi real al subiectului. Feţele şi mâinile nelucrate conferă unor lucrări lipsa de rafinament al expresiei artistice. Nu folosesc benzi prefabricate, ci numai mărgele de sticlă. În ceea ce priveşte coloritul, mă strădui să folosesc combinaţii armonioase, fără însă să primeze strălucirea, ce dă senzaţia mai cu seamă, a unei exuberanţe decorative. Încerc să păstrez un echilibru, armonie şi capacitate expresivă pentru a-i oferi însuşiri de netăgăduit de originalitate şi bun gust. Tablourile vorbesc de la sine şi conform unui renumit citat „frumusţea stă în ochii privitorului”.
Care este cel mai complex tablou realizat?
Nu pot menţiona un tablou mai complex decât altul deoarece fiecare a avut particularităţile lui, dificultăţi create de detalii, nuanţarea culorilor şi altele.
Ce tematici aţi abordat până acum?
Tablourile mele, după cum am mai spus, sunt alese cu ochii minţii şi ai inimii. Nu pot să fac decât ceea ce îmi place şi mă provoacă. Astfel am „semănat” câteva gingaşe şi delicate flori care transmit mesajele în cele mai fermecătoare moduri, dictate de varietatea de culoare şi armonia nuanţelor. Am oferit peisaje care îţi vor umple dorul, iar frumuseţea lor va dăinui în timp, devenind un crâmpei de eternitate. Un alt subiect îl reprezintă ochii. O multitudine fascinantă de emoţii exprimate de diverşi ochi frumoşi. Întotdeauna m-au fascinat ochii despre care nu degeaba se spune că sunt poarta sufletului. Am încercat să creionez în mărgele şi o modestă grafică, mai greu de realizat prin lipsa nuanţelor ncesare.
De ce avem nevoie de artă?
În urmă cu ani, Nitsche făcea afirmaţia valabilă şi în zilele noastre: „Avem nevoie de artă ca să nu ne ucidă adevărul”. Fiind medic complectez: oxigenul pentru o viaţă împlinită este multitudinea de bucurii cotidiene mărunte dar trăite, din care face parte şi arta care te face fericit şi liniştit.
Ce lipseşte Oradiei din punct de vedere cultural?
Oradea este un oraş care renaşte continuu, însufleţit cu un rafinat bun gust în care se înalţă maiestos adevărate capodopere de arhitectură. Sunt convinsă că şi pe plan cultural această deschidere va lua avânt cu sprijinul unei echipe de oameni competenţi şi inimoşi. Nu pot să nu-mi amintesc de Einstein care spunea că „sunt unii oameni cu mentalităţi obtuze şi sentimente mărginite”, şi aici mă refer la toţi cei care spun despre acest oraş că nu s-a făcut nimic, nu are nimic valoros. Nu trebuie decât să ai ochi să vezi şi inimă să-ţi iubeşti oraşul în care trăieşti. Poate se cere prea mult! Tu însuţi îţi dai valoarea atunci când eşti modest şi onest în a recunoaşte frumuseţea realizărilor făcute de alţii. Nu-mi plac atrocităţile asupra bunului gust, iar frumosul mă surprinde şi mă emoţionează. Îmi place şi iubesc acest oraş şi ţin să-i felicit pe cei care au făcut aceşti paşi, oferindu-ne o clipă de sublim în plimbările pe străzile urbei noastre.
Ce contează în viaţă?
Aici ar fi foarte multe de spus, dar încerc să le reduc la cele trei virtuţi creştine (credinţă, nădejde, iubire) şi familia. Copiii şi nepoţii au fost şi sunt aripile mele. Ne dăruim unii altora un bun nepreţuit: iubirea. Aşa se explică faptul că familia este extrem de importantă pentru mine, fericirea, echilibrul meu emoţional, confortul sufletesc, viaţa mea de zi cu zi fiindu-mi dependentă de ea. M-am străduit să fiu unică, irepetabilă şi esenţială pentru existenţa ei. În parte am reuşit!
Ce vă face fericită? Ce părere aveţi despre fericire?
Cred că fericirea nu reprezintă un bun personal. Aceasta reprezintă motorul întregii lumi. Ea nu poate fi livrată la pachet. Ai nevoie de fericirea celor din jurul tău pentru a fi tu însăţi cu adevărat fericit. Să fii capabil să depăşeşti încercările, obstacolele vieţii fără a capitula, să transformi eşecurile în succese, doar astfel poţi deveni stăpânul fericirii. Reuşeşti bazându-te pe Dumnezeu pentru a-ţi fi călăuză în viaţă, şi pe iubire pentru a fi fericit. Apoi să nu umbli orb şi surd prin viaţă! Să vezi seninul din viaţa ta, iar auzind o notă dintr-o melodie, să şti să o consideri o adevărată sinfonie. Asta înseamnă tinereţe fără bătrâneţe.

 CRISTINA LIANA PUŞCAŞ

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook