Home Bihoreni cu care ne mândrim RAUL IONUŢ MURG

Iconar
Născut la data de 8 august 1997
Studii: Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Oradea
Premii:
• Concursul Internaţional de Meşteşuguri Tradiţionale „Mâini de aur”, Huedin, loc 1;
• Festivalul Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Pe fir de baladă”, Târgu-Jiu, loc 1;
• Festivalul Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Artistice Tradiţionale „Someş, cântecele tale”, Jibou, loc 1;
• Olimpiada „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, Sibiu, loc 1.

Cum s-a născut această dragoste pentru arta iconografică?
Dragostea pentru arta iconografică s-a născut din întâmplare, o întâmplare pe care nu o regret. Moştenind talentul tatălui meu am început să mâzgălesc tot ce vedeam la TV sau ce îmi trecea prin cap, umplând caiete cu desene. Atunci, prin clasa a III-a, mama s-a hotărât să mă ducă la Palatul Copiilor din Oradea, unde eu credeam că o să desenez, dar nu a fost chiar aşa. Uşor, uşor, am început să fac icoane pe sticlă, mai apoi am ajuns să fac pe lemn, chiar şi metaloplastie şi într-un final m-am întors la transparenţa sticlei. Liniştea şi relaxarea pe care o aveam în timpul în care pictam s-au transformat într-un refugiu viu colorat, unde îmi petreceam câteva ore bune pe săptămână, uitând de griji şi de probleme, lăsându-mi mâna liberă pentru a crea. Aşa s-a născut dragostea pentru arta iconografică.
Cine te-a călăuzit pe acest drum?
Cum am spus şi mai sus, mama a fost principalul „vinovat”. Moartea tatălui meu, când aveam vârsta fragedă de 7 ani a ambiţionat-o să mă facă un om mare şi a şi reuşit. Tot ea m-a dus la Palatul Copiilor unde mi-am dezvoltat micul talent şi tot ea m-a susţinut pe acest drum şi în toate care au urmat în funcţie de cum creşteam. Profesorul meu de pictură, Gheorghe Costea, este al doilea „vinovat”, care m-a susţinut prin trimiterea mea la mai multe concursuri prin ţărişoara noastră. Primul având loc în aprilie 2008, iar ultimul în august 2015, unde i-am făcut mândri pe principalii vinovaţi şi mai apoi pe mine, căştigând nenumărate premii 1.
De ce ai optat să te perfecţionezi în această ramură a picturii?
Motivul a fost unul simplu: mi-a plăcut ceea ce fac. În funcţie de cum creşteam eram tot mai pasionat de detalii, începusem să fiu tot mai perfecţionist, pensula devenea tot mai uşoară, culorile se dezvoltau tot mai puternic în mintea mea şi peste toate acestea îmi plăcea ce fac. Într-un fel sau altul toate aceste elemente combinate îmi redau acel refugiu viu colorat de care pot să mă bucur de fiecare dată când simt nevoia.
Care sunt noţiunile de bază pe care orice iconar trebuie să le cunoască?
Nu mă aflu în postura de a da lecţii, dar un iconar trebuie să recunoască diferenţa dintre un model de icoană pe sticlă şi unul pe lemn, trebuie să cunoască tehnica respectivă, paşii care necesită a fi urmaţi, prepararea culorilor şi totodată a emulsiei, dar cel mai important să îi placă ceea ce face, fiindcă imaginea finală a icoanei va transmite dacă autorul acesteia şi-a pus sufletul în vârful pensulei pentru a exprima plăcerea cu care pictează.
Pictura icoanelor cere un anumit ritual special?
Pictura icoanelor nu cere asta, atâta vreme cât respecţi modelul şi personajele, oricine care este pasionat de pictură poate încerca. Respectând modelul îţi respecţi munca şi totodată pe tine însuţi.
Care sunt paşii pe care artistul îi urmează până la rezultatul final?
Sunt patru paşi pe care trebuie să îi urmăreşti până la rezultatul final. Primul pas constă în procurarea şi pregătirea suprafeţei sticlei pentru a putea începe munca. Aceasta se spală cu săpun şi, după, se şterge cu un şerveţel cu alcool sanitar. Pasul doi este reprezentat de alegerea modelului şi transpunerea acestuia pe sticlă cu ajutorul unei peniţe şi a unui tuş Rotring. După care se fixează cu un anumit spray pentru a nu se duce conturul. Pasul trei, unde are loc jocul culorilor, constă în prepararea emulsie fără de care nu se poate picta şi mai apoi pictarea efectivă a icoanei. Emulsia este preparată din albuş de ou, oţet şi apă şi se foloseşte câte o picătură în fiecare culoare preparată înainte ca aceasta să ajungă pe sticlă. După terminarea jocului de culori se fixează din nou cu acel spray pentru siguranţa culorii. Pasul patru, unde icoana este aproape gata, conţine punerea foiţei de aur sau argint, în funcţie de model, foiţa cumpărată din comerţ şi aplicată cu ajutorul unui mixtion care o lipeşte. Acestea fiind duse la capăt mai rămâne doar să se pună icoana în ramă şi cei patru paşi sunt compleţi.
Ce îţi place mai mult: pictura pe lemn sau pe sticlă?
Am avut norocul de a învăţa ambele tehnici, începând cu sticla, iar mai apoi cu lemnul, dar ce pot să vă spun este că tot timpul m-am întors la sticlă. Puteam şi pot să ating detaliile dorite mult mai bine pe sticlă, chiar dacă unii spun că sticla te limitează, pe mine unul mă ajută. Lucrul în oglindă, fiindcă acesta este atuul sticlei, mă atrage mai mult, iar sticla îmi permite atingerea mult mai uşoara a degradeurilor.
Ce efort de timp şi financiar îţi ia să pictezi o icoană?
Efortul financiar nu este foarte mare. Îţi cumperi o paletă de culori şi te ţine o viaţă întreagă, mult mai costisitoare sunt însă culorile şi pensulele de calitate, fără de care nu poţi să lucrezi. Cea mai costisitoare este foita slagmetal. Punând în balanţă timpul, în 3-4 zile dacă stai şi lucrezi încontinuu, poţi termina o icoană, dar să spunem că în maximum o săptămână poţi termina o icoană, fără ca niciun factor să te grăbească.
Pe lângă  icoane, ce altceva mai pictezi?
În ultimii ani am început să pictez pe lângă icoane pictură populară, cunoscută de către alţii sub numele de artă naivă.
Recompensele sunt mai mult morale sau şi materiale?
Recompensele sunt împărţite. Mă bucur când văd lumea interesată de arta iconografică sau naivă, bucurându-se de scenele create de mâna mea, dorind eventual să şi cumpere, dar mă bucur şi de felicitările sau încurajările pe care le primesc, toate premiile pe care le-am obţinut în aceşti opt ani mi-au arătat că cineva apreciază munca mea şi consider că şi aceasta este o recompensă bine definită.
De ce sunt atât de puţini tineri care se apleacă asupra acestei arte?
Nu mulţi dintre ei îşi valorifică talentele cum o făceau cei de vârsta mea atunci când am început să pictez icoane. Arta e frumoasă şi te ajută să îţi dezvolţi latura creativă şi totodată cromatică fără de margini. Probabil alte lucruri le distrag atenţia şi se lasă distraşi de alte activităţi, dar e păcat să ai un talent şi să nu-l valorifici, nefiind vorba doar de arta iconografică aici.
Ce ar trebui făcut pentru sprijinirea artiştilor iconari?
Organizarea de mai multe târguri sau festivaluri în care fiecare iconar să se expună cu operele sale. Prin aceste târguri sau festivaluri cred că iconarii se vor simţi susţinuţi şi bineînţeles se vor bucura de atenţia oamenilor care vor participa. Ştim cu toţii cât de mult ţinem ca cei din jurul nostru să ne acorde atenţie, iar iconarii (şi nu numai ei, oricare alţi artişti), fiind şi ei oameni, au nevoie de atenţie. Nu e bucurie mai mare decât aceea când vezi un om interesat de munca ta.
Ce proiecte de viitor ai?
Principalul proiect este admiterea din vară de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Poliţie, da, total diferit de pictură. Îmi doresc să devin un poliţist cu o latură artistică bine dezvoltată. Latura artistică este acoperită, mai trebuie să bifez şi căsuţa cu poliţist. Sunt determinat să aleg această meserie din pricina faptului că îţi oferă un prestigiu în societate, un loc de muncă stabil şi totodată îmi place corectitudinea şi ordinea. Chiar dacă voi deveni sau nu un poliţist, nu mă voi lăsa niciodată de pictat, e amuzant, dar prima dragoste nu se uită niciodată. Poate că nu voi mai picta cu timpul pentru mine, dar voi picta pentru copiii şi nepoţii mei.
Unde te vezi peste zece ani?
Peste zece ani mă văd un poliţist cu vreo cinci, şase ani vechime, căsătorit şi cu cel puţin doi copii. Sună frumos, nu? Din şapte zile din săptămână, în măcar două voi picta, fiindcă odată cu trecerea cu vederea peste timpul acordat exerciţiului, talentul se pierde. „Talentul fără muncă nu există”, o vorba pe care profesorul meu de pictură nu uită să mi-o amintească. Mă văd fericit alături de familia, meseria şi hobby-ul meu. E bine să visezi, dar mai bine e să faci ceva în privinţa visurilor tale.
Ce te face fericit?
Sunt multe lucruri care mă fac fericit. Fericit sunt când mă uit la icoană sau peisajul gata terminat şi observ că am reuşit să realizez şi evidenţiez ceea ce mi-am dorit. Fericit sunt când mă rup de realitate şi mă inspir din peisajul mult prea frumos românesc. Un prieten artist, mult, mult mai în vârstă decât mine mi-a spus odată la expoziţia unui festival: „Bucură-te copile, căci ai intrat în lumea în care fericirea nu are margini!”. Fericit sunt când o văd pe mama mândră de mine. Mă fac fericit oamenii din jurul meu care muncesc pentru ceea ce-şi doresc. Mă fac fericit oamenii care au un talent şi nu şi-l lasă de izbelişte, îl fructifică cum ştiu ei mai bine, fie vorba de pictură, dans, cântec sau de literatura. Fericit sunt când pot să-i ajut pe ceilalţi şi ştiu că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă în legătură cu asta. Am curajul să spun că eşti fericit atunci când realizezi ce îţi doreşti tu de la viaţă ta, ce vrei să faci cu ea şi cel mai important, ce eşti dispus să faci pentru a o face cum vrei tu.

CRISTINA LIANA PUŞCAŞ

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook