Home Bihoreni cu care ne mândrim VLAD CROSMAN – ORĂDENI CU CARE NE MÂNDRIM

Născut la data de 13 noiembrie 1987
Studii: Liceul de Arte Oradea
Facultatea: Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca;
Centre de Musique Baroque de Versailles;
Université Paris Sorbonne
Cum s-a născut această pasiune pentru muzică?
La noi acasă se cânta mult, se asculta muzică, mergeam la concerte. La generală  (Şcoala Generală „Avram Iancu”), doamna învăţătoare Steliana Cârciumaru ne-a învăţat să cântăm foarte mult. Îmi amintesc că era atât de frumos când ştiam că facem repetiţii pentru serbări. Într-o seară, am sunat la emisiunile pentru copii de la Radio Sonvest şi am cântat o colindă. Apoi, am primit invitaţia în studio şi, ulterior, să participi la primul meu concurs artistic pentru copii. Aşa a început.
Care a fost parcursul dvs. artistic?
Până prin liceu m-am ocupat numai de muzică uşoară. Am început să fac în particular pian clasic şi am învăţat să cânt şi la chitară acustică. Odată cu admiterea la liceu m-am concentrat mai mult spre muzica clasică, însă n-am lăsat, complet, la o parte, alte genuri. În plus, am început să studiez şi jazz la pian. Mie, de fapt, niciodată nu prea mi-a plăcut să separ genurile de muzică şi interesul pentru un anumit gen să excludă complet un altul. Apoi, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca am studiat la două facultăţi în paralel: cea de Canto şi cea de Regie de operă/artele spectacolului muzical. M-a împlinit foarte mult şi acest univers al cunoaşterii spectacolului dintr-o altă perspectivă decât cea de cântăreţ. Apoi, mi s-a oferit posibilitatea să integrez Ansamblul de muzică barocă de la Versailles, unde am activat permanent, până în vara anului trecut. Din toamna lui 2014, am ales să încep un Masterat la Sorbona pe cercetare şi interpretarea repertoriului secolelor XVII şi XVIII.
De ce această înclinaţie spre muzica barocă?
Nu ştiu. O înclinaţie aparte a sufletului meu spre această perioadă, pentru armoniile din acele secole, pentru liniştea ce mi-o transmite. Se ştie, încă, foarte puţin în România despre acest repertoriu, iar eu am ales să mă lansez şi să ies din această necunoaştere. Mi-a şi fost oferită posibilitatea să plec, după ce profesionişti din străinătate m-au auzit la Cluj şi mi-au propus să încerc în această direcţie. Interesul pentru acest gen mi-a şi fost inspirat de căţiva dintre profesorii mei „connaisseuri”.
Ce înseamnă pentru dvs. admiterea la Centrul Muzical Baroc de la  Versailles?
A fost şansa de a învăţa şi de a simţi pe propria piele ce înseamnă cu adevărat să faci ceva cu profesionalism. Să vezi că se poate şi altfel decă să „ne facem că facem”. Am învăţat foarte multe din experienţa acestei plecări în Franţa şi continui să învăţ în fiecare zi. Nu mai vorbesc despre posibilitatea de a trăi într-un mediu artistic atât de bogat, de a avea o astfel de deschidere culturală şi bucuria de a putea asimila atâtea cunoştinţe despre muzică.
Cum se desfăşoară o zi din viaţa lui Vlad Crosman?
Nicio zi nu este la fel. Şi dacă este ceva ce-mi doresc pe lumea asta, este ca fiecare zi din viaţă să-mi semene doar cu ea însăşi. Mă împart între studiul partiturilor, roluri noi, cursurile de la Sorbona, între concertele în care cânt sau la care asist. Somnul este pentru minte foarte important ca să pot să dau randament şi vocea să nu fie obosită. Îmi place să îmi găsesc zilnic măcar câteva momente de linişte, în care să privesc lumea sau cerul sau, pur şi simplu, să mă gândesc ce zi frumoasă trăim. Şi „ce n’est pas si évident”, cum ar zice francezu’, în agitaţia vieţii din Paris.
Care au fost cele mai frumoase momente din viaţa de artist a lui Vlad Crosman?
Au fost multe. De fapt, cred că toate. Ce este frumos în momentele artistice este că trăim o frumuseţe continuă, în trei timpi, dacă vreţi. Adică eu, cel puţin, aşa o trăiesc. Este frumuseţea dinaintea actului artistic, cu tot ce implică repetiţii, căutări, încercări, probleme, rezolvări; apoi seara şi momentul propriu-zis al concertului în care de multe ori eşti prea compleşit de emoţie şi concentrare ca să realizezi; mai apoi, frumuseţea de după, când începi să te linişteşti şi să retrăieşti momentul, să realizezi. Momentele care mă încarcă mult sunt şi întâlnirile cu personalităţi ale vieţii culturale internaţionale. De exemplu, după o întâlnire cu Cecilia Bartoli sau un spectacol cu Placido Domingo, Anna Netrebko sau Kaufmann, sigur viaţa ta se îmbogăţeşte şi la fel şi experienţa artistică. În 2008, eram la Berlin pentru un concert şi am avut ocazia să asist şi la un Master Class  cu cel ce a revoluţionat arta liedului, Dietrich Fischer Dieskau. Câte am avut de învăţat!
Tinerii artişti români se bucură de o reală apreciere în străinătate. De ce nu şi în România?
Eu am încetat să-mi mai pun această întrebare. Ce bine că măcar străinii se pot bucura de artiştii români.
Ce îi lipseşte societăţii româneşti?
Multe. Vreo două sute de ani de civilizaţie. Şi nu exagerez. Asta e. Am fost mereu la răscruce de imperii şi conflicte, cum ne place să spunem, însă am cam luat mai mult relele de la cei cu care am intrat în contact. Societatea românească nu are valori. Orbecăie într-un întuneric şi în imposibilitatea de a ieşi din starea „e bine şi aşa”. Eu cred că acum lucrurile încep să se schimbe, însă, cu adevărat, doar generaţiile copiilor copiilor noştri vor prinde o Românie mai „normală”. Sperăm.
Ce înseamnă Oradea pentru dvs?
Oradea înseamnă acasă. Îmi este tare drag oraşul acesta. Şi mă face tare mândru pentru oamenii frumoşi din el, pentru interculturalitatea lui, pentru istoria şi frumuseţea lui, pentru plimbările şi străzile lui de care nu mă mai satur când vin acasă. Îmi place să le vorbesc prietenilor mei despre Oradea şi să le arat poze. Îmi doresc să fac cât mai mult pentru oraşul meu şi să contribui prin ceea ce ştiu şi pot eu la ridicarea lui şi popularizarea lui din punct de vedere cultural.
Ce proiecte de viitor aveţi?
Urmează să cânt, în martie, la Barcelona la Palau de Musica Catalana, în „Matthäus Passion” de J.S.Bach, cu Capela Real de Catalunia şi „Le Concert des Nations”, sub conducerea lui Jordi Savall. În aprilie, în oratoriul Semele de G.F.Handel, voi participa la o producţie a CRR şi CNSM de Paris (cele două mari conservatoare din Paris), iar în mai – iulie, voi cânta în „Messa a quatre choeurs” de M.A. Charpentier, o producţie a Centrului de Muzică Barocă din Versailles şi Radio France.
Unde vă vedeţi peste zece ani?
Nu-mi place întrebarea asta. Pentru mine nu e constructiv să gândesc unde mă văd peste 10 ani. E constructiv să muncesc permanent şi să-mi ating scopurile, unul după altul. Să fiu sănătos. Şi, atunci, peste 10 ani sigur voi fi unde va trebui să fiu.
Ce vă face fericit?
Dragostea. Oamenii. Viaţa. Liniştea.
 Cristina Puşcaş

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook