Home Cartea Săptămânii Clerici ai Eparhiei Greco-Catolice de Oradea în temniţele comuniste

Biografii însângerate

Fără mormine, fără cruci, fără ca cineva să le mai poată aprinde o lumânare la căpătâi, torturaţi luni în şir pentru a renunţa la credinţă, cu lanţurile de la picioare târâţi de la o închisoare la alta, dormind pe paturi de beton, îndurând frigul, foamea şi frica, preoţii Eparhiei Greco-Catolice de Oradea şi-au câştigat locul printre martiriii neamului românesc.
La Editura Mega din Cluj-Napoca, a văzut, în aceste zile, lumina tiparului un volum de excepţie dedicat celor care au cunoscut calvarul Gulagului românesc: preoţii greco-catolici din zona de vest a României. Cartea „Clerici ai Eparhiei Greco-Catolice de Oradea în detenţie sub regimul comunist din România”, autor Sergiu Soica, este o premieră istoriografică, venind să completeze, într-o formă organizată şi succintă, lacunele unei perioade însângerate a cultului greco-catolic. Volumul este un omagiu adus celor 54 de preoţi uniţi de pe raza Episcopiei de Oradea, care, în frunte cu episcopii săi, au murit, au suferit, s-au jertfit pentru credinţa lor. „Lucrarea lui Sergiu Soica aduce o contribuţie asupra cunoaşterii persecuţiei Bisericii Române Unite, oferind cititorului biografiile câtorva martiri şi mărturisitori ai Eparhiei de Oradea Mare. Autorul ne oferă extrase din arhive pe care le completează, acolo unde acest lucru a fost posibil, cu declaraţii luate preoţilor supravieţuitori, lăsându-ne să descoperim aspectul uman, destinele frânte de regimul totalitar şi eroismul – ignorat de mulţi – de care au dat dovadă aceşti slujitori ai altarului pentru a rămâne fideli misiunii lor”, scrie în cuvântul de înaintare PS Episcopul Greco-Catolic de Oradea, Virgil Bercea.
Autorul face o scurtă incursiune în istoria României după cel de-al Doilea Război Mondial, amintind paşii care au dus la desfiinţarea, la finele anului 1948, a Bisericii Unite. Consolidându-şi puterea odată cu desfiinţarea partidelor din opoziţie, abdicarea Regelui Mihai şi înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Statului, regimul comunist, pro-sovietiv, a declanţat teroarea în toate domeniile societăţii româneşti. Preoţii au reprezentat din totdeauna elitele comunităţii în care au trăit, astfel că ei au fost printre primii decapitaţi, lăsând „turmele” fără păstorii săi.
Preoţii din Eparhia Greco-Catolică de Oradea au avut printre cele mai triste destine în perioada comunistă, 54 (25%) din cei 216 de clerici înfruntând ororile puşcăriilor presătate pe întregul pământ românesc. Dintre aceştia, opt au decedat în celulele întunecoase ale temniţelor: Baliban Teofil (Beiuş), Boca Mihai (Oradea), Borz Ilie (Drighiu), Fanea Victor (Sâncrai), Episcopul Valeriu Traian Frenţiu (Oradea), Gherman Mihai (Tarcea), Maghiar Augustin (Oradea), Şuta Vasile (Cig). Autorul, Sergiu Soica, a identificat, pentru fiecare martir în parte, drumul calvarului prin Gulagul românesc. „Aceşti clerici au avut punct de pornire Penitenciarul din Oradea. De aici au fost tranzitaţi spre alte închisori şi lagăre de muncă. Şase clerici ai Eparhiei de Oradea au ajuns la penitenciarul de maximă siguranţă din Sighet. La Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost opt clerici. În Coloniile de muncă din Balta Brăilei – 26 clerici greco-catolici. Cele mai tranzitate penitenciare ale regimului comunist au fost: Oradea (31 de clerici), Jilava (17 clerici) şi Gherla (13 clerici)”, scrie Sergiu Soica. Fiecare din cei 54 de martiri este prezentat distinct, având câte o fişă biografică, însoţite, acolo unde s-a putut cu fotografii, cu mărturii din perioada de detenţie, fiind amintit la fiecare „pelerinaju” prin închisorile comuniste. Fiecare destin prezentat este unul cutremurător. Preotul Anca Petru, din Parohia Ceica, născut în Sântandrei (Bihor) a executat o detenţie de şapte ani şi patru luni, după ce timp de alţi nouă ani a fost fugar. „Inculpatul a avut două ascunzători una săpată sub podea într-o cameră de locuit acoperită cu un capac din scânduri şi unde se ascundea în cazul când veneau persoane străine în casă, iar alta săpată în magazia de alimente de unde avea ieşirea spre podul casei”, se artă în sentinţa de condamnare prezentată în volum. Preotul Teodor Dărăban, din Petrani (Bihor), după arestare a fost dus la Securitatea din Oradea, unde a fost anchetat zi şi noapte. „Am fost ţinut în tot acest timp într-o celulă care avea salteaua putredă şi pereţii uzi. Şapte luni, zi şi noapte, m-au ţinut cu becul aprins în celulă. Am fost băgat în timp de iarnă sub duş cu apă rece; m-am îmbolnăvit, dar nu mi s-a dat îngrijire”, mărturiseşte Teodor Dărăban. Această monografie a durerii, martiriului, credinţei şi bucuriei de a răzbate prin iubire faţă de Dumnezeu se completază cu alte destine la fel de cutremurătoare, cum ar fi ale episcopilor Iuliu Hirţea şi Vasile Hossu, ale canonicului Coriolan Tămâian, preotului celib Gheorghe Mangra, preotul Virgil Maxim, secretarul epicopal Eugen Foişor, dar şi alţii.

Cristina Puşcaş

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook