Home Cartea Săptămânii Destine frânte în comunism Preoţii greco-catolici şi Securitatatea din Oradea

Preluarea puterii politice, după cel de-al Doilea Război Mondial, de către comunişti, a avut o înrâurire majoră asupra întregii societăţi româneşti. Transfomările impuse cu „puterea pumnului” au afectat toate segmentele vieţii, de la sistemul politic democratic, la cel academic, până la cel religios.

EPARHIADesfiinţarea Bisericii Greco-Catolice rămâne, în continuare, un subiect delicat în societate românească. Adevărurile privind modul abuziv la care s-a recurs pentru a înfăptui această misiune, trasată de Moscova, încep, treptat, treptat, să iasă la iveală. Volumul „Eparhia Greco-Catolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948”, autor Sergiu Soica, vine să scoată dintr-un colţ de umbră, toate aceste mărturii tăinuite cu grijă. Apărută de curând, la Editura Mega din Cluj – Napoca, cartea abordează o tematică mai puţin cercetată, Eparhia Greco-Catolică din oraşul de pe Criş şi destinele preoţilor din acestă zonă, la momentul tragic al desfiinţării acestui cult. Volumul grupează, în partea a doua, 76 de documente despre această instituţie, care ilustrează prigoana preoţilor şi enoriaşilor săi, dar şi modul în care organele de securitate locală exercitau supravegherea credincioşilor. Abdicarea forţată a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, a lăsat cale liberă, Guvernului Petru Groza pentru exercitatea terorii asupra opozanţilor. Fiecare lună din anul 1948, a reprezentat un pas în faţă către desfiinţarea cultului unit, care a culminat  pe 1 decembrie 1948, cu adoptarea Decretului de dizolvare a Bisericii Române Unite. Noua Constituţie, din 13 aprilie 1948, face un pas spre limitarea cultului, apoi sunt desfiinţate şcolile confesionale, iar episopii greco-catolici sunt arestaţi, rând pe rând. În acest an, 1948, Episcopia Greco-Catolică de Oradea avea 192 de preoţi, 197 parohii, o mănăstire, Academia Teologică şi 200.000 de laici. În fruntea Episcopiei se afla Valeriu Traian Frenţiu, arestat şi decedat în anul 1952, la închisoarea de la Sighet, după un cumplit program de exterminare. Desfiinţarea cultului s-a desfăşurat în paralel şi cu o amplă campanie de obligare a clericilor şi laicilor de a trece la ortodoxie. Pentru că au refuzat şi au luptat pentru credinţa lor, 54 de preoţi de pe raza Episcopiei de Oradea, în frunte cu episcopul, au îndurat ororile detenţiei comuniste. Dintre aceştia, opt au decedat în celulele întunecoase ale puşcăriilor presătate pe întregul pământ românesc: Baliban Teofil (Beiuş), Boca Mihai (Oradea), Borz Ilie (Drighiu), Fanea Victor (Sâncrai), Episcopul Valeriu Traian Frenţiu (Oradea), Gherman Mihai (Tarcea), Maghiar Augustin (Oradea), Şuta Vasile (Cig). Anii de detenţia la care au fost condamnaţi de aceşti martiri sunt exemplari: Episcopul Hirţea Iuliu a executat 11 ani şi 7 luni, pr. Raţiu Alexandru (Oradea) – 14 ani, pr. Rotaru Mihai (Drăgeşti) – 13 ani şi 8 luni, canonicul Tămâian Corilonau (Oradea) a efectuat 12 ani şi 4 luni de temniţă, iar pentru a renunţa la credinţă a fost torturat în chip bestial, fiind-i vârâte mâinile în foc şi bătut fără milă, economul Mangra Gheorghe (Academia Teologică Română-Unită – Oradea) – 5 ani şi 2 luni etc. În paginile acestui volum se regăsesc documente prin care a fost preluat, în mod abuziv, de către regimul comunist Palatul Episcopal, situat în Piaţa Malinovszki nr. 3, din acea vreme. În partea a doua a lucrării, autorul Sergiu Soica aduce în spaţiul public, un corpus de documente, de primă mână, culese din arhivele diferitelor instituţii publice, mărturii care constituie o primă bază pentru viitoarele cercetări în domeniu.

Cristina Puşcaş 

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook