Home Cartea Săptămânii Foşnetul şi tăcerea

Conştiinţa  sensibilităţii,  
sensibilitatea conştiinţei
Eseurile jurnalistice ale Mariei Vesa Aursulesei au apărut, ca editoriale, în mignona şi rafinata publicaţie orădeană, Zi de zi – Oradea@Bihor, săptămânal de informaţie culturală şi timp liber, editată de Duran’ s.

Am ţinut să remarc asta, pentru că nu ştiu câţi orădeni ştiu şi faptul că se distribuie gratuit. Cu toate că, sincer să spun, aceste mici şi (de-a dreptul) eclatante texte ar fi trebuit să apară într-unul din cotidianele locale, pur şi simplu pentru rolul educativ –  civic, spiritual, estetic, pe care ar fi putut să-l aibă, în sens mai larg, desigur. Autoarea acestui volum, Foşnetul şi tăcerea, Editura Duran’s, Oradea, 2014, Maria  Vesa  Aursulesei, a fost, încă de la terminarea Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, în anii 80, redactor al cotidianului Crişana, unde s-a remarcat, de la început, prin articolele de înaltă ţinută civic-estetică pe care le scria. Fapt pentru care, după cum spune într-unul din eseuri, secretarul cu propaganda al C.J. de partid ,,m-a atenţionat, fără menajamente, că, dacă nu scriu “cum trebuie”, voi fi dată afară din redacţie”. Ei bine, autoarea (ne) mărturiseşte că, în bună măsură, romanul “Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda i-a indus acea stare de curaj atitudinal-civic fără echivoc, de francheţe şi naturaleţe, în acelaşi timp, a implicării în realitate, a căutării şi identificării adevărului, binelui şi frumosului, oriunde s-ar afla acestea. Iar de-a lungul anilor, viaţa a supus-o pe M.V.A. la grele şi dure încercări familiale, sociale şi inter-umane, dar filonul, fibra aceea morală, ca de diamant cu puritate de flacără a fiinţei sale hipersensibile, dar intransigent-luptătoare, nu a trădat-o niciodată.
Ea scrie şi acum – ca şi în precedenta carte, Chipuri şi clipuri, 2011 – despre tot ceea ce o impresionează, o provoacă, o intrigă, o revoltă sau o sensibilizează, din arealul cotidianităţii stringente, locale, unde vieţuieşte, dar şi din sferele social-politice, moral-civice şi spirituale, culturale, artistice şi general-umane. Şi o face cu o conştiinţă şi o acuitate a percepţiilor întotdeauna conectate la acele profundităţi fiinţiale efervescente, conformându-se – dar eludând ,,arta compromisului” –  acelui ,,algoritm de reacţie la întâmplările vieţii”, de care vorbea dr. Maxwell Waltz. Dar, în primul rând, aş zice, Maria pune – îşi pune şi ne pune – ÎNTREBĂRI, nişte întrebări care tulbură  (sau ar trebui să tulbure!) pe orice individ cu raţionalitatea intactă, fie el simplu cetăţean, sau acei politicieni care, din păcate, sunt desensibilizaţi golemic de la suferinţele şi umilinţele celor care i-au cocoţat în funcţii : ,,(…) De ce invidie, de ce răutăţi, de ce ură, de ce sărăcie şi ignoranţă ? Într-o viaţă ce ne-a fost dăruită s-o trăim frumos şi care se încheie, pentru toţi deopotrivă, în moarte! De ce boală, de ce suferinţă ? De ce neputinţă şi de ce nepăsare ? De ce minciună şi înşelătorie ?  De ce nelinişti, de ce răzbunări şi indiferenţă , de ce iubiri otrăvite?  De ce disperare şi relaţii toxice din care nu te poţi smulge?  De ce?  De ce?  De  ce? “…   Şi iată, în alt loc, o întrebare STRIGĂTOARE  a autoarei noastre : ,, Iartă şi vei fi liber !  Dar cât de <<uşor >>  poate fi un drum spre libertatea interioară, când, cel mai adesea, viitorul se varsă în trecut şi se preface într-o noapte mare ?!!!  Ştie cineva ?!”

Alexandru Sfârlea

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook