Home Cartea Săptămânii Jurnalul unui rege

Cronicarii au tendinţa de ridica în slăvi sau de a le atribuii fapte ireale conducătorilor despre care aceştia scriu. Aceste aspecte dispar atunci când însuşi regele îşi scrie propria biografie.
Cu un an înainte de a se stinge din viaţă, câştigătorul Premiului Nobel, Dario Fo, reînvie o poveste zbuciumată de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. E-un rege nebun în Danemarca, este povestea regelui Christian VII şi a soţiei sale Caroline Mathilde.

Romanul este construit din cronicile vremii şi din jurnalele secrete. Poveste recompunsă redă atmosfera strălucitoare de la Curtea regală a Danemarcei. Această lume este plină de intrigi amoroasă, intrigi care se învârt în jurul regelui. Acesta desenează portretele tuturor celor care sunt la palat, a mamei vitrege, al tatălui absent, putând descoperi astfe adevărata faţă al celor care se aflau la cârma ţării.
Romanul este scris într-o manieră cu totul aparte. Dacă pe copertă numele lui Dario Fo nu ar fi vizibil, cititorul nu ar realiza că acesta este de fapt un roman. Asemănarea cu un jurnal transformă lecturarea în ceva intim, fiecare dintre noi având posibilitatea de a vedea dincolo de porţile palatului, dincolo de protocoalele curţii regale. Paginile din jurnal sunt scrise cu o sinceritate de care nu mulţi regi au dat dovadă. Deşi aceste jurnale care au stat la baza romanului au fost secrete, ele fiind descoperite ulterior, este ceva nefiresc pentru un rege deoarece el dă în vileag toate cele petrecute la curte.
Dacă în Fiica papei, Dario Fo reconstruieşte povestea şi conflictul din sânul celei mai puternici familii din Italia, în romanul E-un rege nebun în Danemarca autorul îşi demonstrează încă o dată măiestria în aşezarea conflictelor. Modul în care acestea sunt redactate captivează atenţia cititorului. Situaţiile îi plasează pe membrii curţii regale în sânul oamenilor simplii, doar că deciziile lor au puterea de a influenţa un întreg popor.
E-un rege nebun în Danemarca este un roman-jurnal care nu face decât să dărâme uşile palatului, pune în lumina reflectoarelor fiecare aspect din interiorul familiei regale şi cel mai important aspect este acela că toate aceste dezvăluiri sunt făcute de însuşi prinţul devenit rege.

Sebastian Ferchi

Lasa un mesaj

Facebook