Home Cartea Săptămânii Lumină, sinceritate, frici

Cercetăm totul, vrem să înţelegem fiecare lucru, tot ce există în jurul nostru, ne închidem sau ne deschidem sufletul şi mintea în funcţie de experienţele avute, vrem tot dar ratăm şansa de a vedea că deja deţinem cel mai important element.

Sunt tot mai rare  momentele în care noi, oamenii moderni, mai căutăm răspunsuri, mai privim adânc în interiorul nostru. Suntem bombardaţi cu de toate într-o manieră care ne răpeşte şi puţinul timp pe care trebuie să-l dedicăm unei reflexi a ceea ce avem, ce ne lipseşte, ce trebuie să facem ca viitorul să nu fie colorat doar în tonuri de gri. Mircea Pricăjan ne oferă prin cartea sa, Calitatea luminii, un adăpost, un loc în care să ne retragem şi care să ne ajute în a recalibra tot mecanismul aflat în interiorul nostru, pentru ca mai târziu, să ne aventurăm în propriul roman.
Totul pare simplu. Personajele sunt oameni obişnuiţi, familia, care s-a mărit odată  cu apariţia pe lume a băieţelului, întâmpină dificultăţi cunoscute de cei care au trăit asemenea experienţe, iar pentru cei care nu au avut parte de astfel de momente, evenimentele par inevitabile, cele trăite de Antim, personajul principal, şi soţia lui având puterea de a resuscita luciditatea şi conştientizarea fiecăruia. Cu toate acestea, simplitatea nu face decât să îmbrace ceva mai puţin evident. Ea înveleşte cu mare atenţie o profunzime a trăirilor, a gândurilor care, deşi par nefondate uneori, atrag după sine efecte, sau mai bine spus sunt un ecou al acţiunilor viitoare. Rupturile temporare sunt ca un mic şoc electric. Plasarea lui Antim în copilărie, în adolescenţă, face ca înţelegerea acestui tată şi soţ să rupă barierele superficialului. Atât perioada în care acesta a trăit în casa părintească, cât şi viaţa din propriul cămin, i-au format de-a lungul timpului mai multe temeri, evadarea de câteva zile din universul urban reuşind să îl trezească din amorţeala cunoaşterii dar mai ales al autocunoaşterii.
Mircea Pricăjan creionează cu o foarte mare atenţie cei trei membrii ai familiei. Cu toate că cel mic are doar opt luni, caracterul acestuia începe să se cunoască prin gesturile şi  preferinţele sale. Mama caută întotdeauna cele mai bune soluţii, cele mai sigure alegeri atât pentru ea şi soţul ei, dar mai ales pentru cel mic. Tatăl trebuie să ducă atât fricile lui cât şi fricile soţiei, astfel că dubla greutate reuşeşte să fie risipită doar prin lumină. Chiar dacă în primile pagini această lumină se strecoară subtil, aprofundarea lecturii oferă o mai mare deschidere în universul înţelegerii acestei calităţi a luminii. Zilele de primăvară şi cele de vară sunt scăldate în lumină, dar această lumină nu provine de la astrul ceresc ci din interiorul acelui triunghi pe care Antim, Carmina şi Codin îl formează. Chiar dacă cei doi, odată cu apariţia micuţului sunt supuşi anumitor încercări, tot acest exerciţiu de regăsire se transformă încet într-o lecţie despre acceptare, asumare, redescoperirea fericirii în cuplu şi despre cum conştiinţa de familie se dobândeşte printr-un efort susţinut, exerciţiu al cărui rezultate umple tot ce există în jur cu lumină, o lumină de calitate, o lumine durabilă şi călăuzitoare.
Calitatea luminii, semnată de orădeanul Mircea Pricăjan, demonstează că dincolo de vulgaritatea care a prins în farmecele ei această lume, simplitatea mai are ceva de spus, familia, cu bune şi cu rele, mai poate reprezenta un subiect care captivează, care ridică întrebări în mintea cititorului şi care te poate plasa într-o cabană aflată în inima padurii, unde lumina stelelor are o altă putere, liniştea devine apăsătoare şi aerul curat inundă plămânii, toate aceste elemente nu fac decât să te trimită în călătoria regăsirii, autocunoaşterii, acceptării etc.

Sebastian Ferchi

Lasa un mesaj

Facebook