Home Cartea Săptămânii O călătorie pentru omenire

Munca fiecărui om, indiferent de domeniul în care acesta activează, lasă urme în sufletul fiecăruia. Unele sunt urmele reușitelor, altele sunt total opusul acestora, dar de fiecare dată ele poartă o poveste, ceva inedit și ceva din care fiecare a învățat.
Numele lui este cunoscut atât de specialiştii din întreaga lume cât şi de cei care iubesc poveştile, fiind mai mult decât un psihanalist. Numele lui este Irvin D. Yalom şi după cei cincizeci de ani de activitate el porneşte într-o călătorie al amintirilor. Călătorie către sine. Memoriile unui psihiatru, aduce un plus, faţă de psihoterapia menită să dea şansa unei existenţe examinate, imaginea de cealaltă parte a oglinzii.
Cu toate că fiecare zi a dedicat-o pacienţilor săi şi în ciuda pregătirii profesionale, psihanalistul parcurge, asemeni tuturor, aceaşi distanţă în drumul către sine. Probleme celor care au păţit în cabinetul său au devenit şi problemele lui şi de multe ori sfaturile oferite au necesitat o verificare pe propriul conştient.
Totul pare scris cu o naturaleţă ameţitoare, ca şi când nimic nu ar părea real şi desvăluirile fac parte din domeniul ficţiunii. Dar nimic nu este aşa cum pare deoarece Yalom se confruntă cu trăiri la fel de intense ca şi toţi ceilalţi, problemele sale sunt de cele mai multe ori mai greu de trecut decât ale celor care caută sprijin în rătăcirile lor. Structurată pe mai multe domenii, aventura propusă de carte porneşte din familie, de la plusurile şi minusurile fiecăruia, ca mai apoi să trecem prin sendintele cu pacientii cei mai dificili, dar mai ales prin sufletul şi mintea celui care este Irvin D. Yalom.
Deşi este o autobiografie, cartea este mai degrabă o şansă de porni noi înşine o călătorie spre interiorul nostru, lecţiile oferite de autor fiind accesibile fiecăruia. Cu toate acestea este un drum periculos deoarece puterea de convingere, intensitatea expusă în cuvinte ale autorului pot influenţa uşor, motiv pentru care, chiar Yalom, nu ne indică o credinţă oarbă. El ne obligă să gândim pentru noi, să pornim de la o idee, să întărim fundaţia, dar zidurile să le facem noi după bunul plac.
Călătorie către sine. Memoriile unui psihiatru, semnată de Irvin D. Yalom este o carte unică deoarece psihanalistul este un maestru al poveştilor, al cuvintelor.

Sebastian Ferchi

Lasa un mesaj

Facebook