Home Cartea Săptămânii O istorie a industriei bihorene

O istorie a industriei bihorene

Nu doar nostalgicii privesc în urmă, cu tristeţe, la industria înfloritoare a Bihorului, ci şi cercetătorii contemporani, beneficiind de distanţa care le permite o analiză obiectivă, constată, cu părere de rău că acest judeţ, a pierdut tot ce a avut mai valoros.

În aceste zile, într-un numă redus de exemplare, Mariana Barna, angajat al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” şi-a tipărit lucrarea de doctorat cu titlul ,,Industrializare şi demografie în centrele urbane ale Crişanei (1960-1980)’’. O lucrare care incită la meditaţie, prin concluziile sale extrase dintr-o realitate cotidiană descumpănitoare: tot ce a însemnat industrie, a pierit la adăpostul unor politici de privatizare, care nu au făcut decât să-i îmbăgăţească pe unii şi să-i aducă la limita sărăciei pe miile de angajaţi, ajunşi şomeri. Potrivit autoarei, s-a încercat prin această lucrare o reconstituire a istoriei unui aspect din evoluţia social-economică şi politică a ţării noastre, cuprins între sfârşitul ,,epocii Gheorghiu-Dej’’ şi parte din ,,epoca Ceauşescu’’, bazat pe documente edite şi inedite. „Tema promovată spre analiză reprezintă un studiu asupra unităţilor industriale înfiinţate pe teritoriul Crişanei, ca urmare a procesului de industrializare socialistă a României. Datorită potenţialul economic, Bihorul s-a situat printre primele judeţe ale ţării: ocupa locul 9 din punctul de vedere al populaţiei, locul 7 după suprafaţă, 8 după suprafaţa agricolă, 12 după numărul de salariaţi, 9 după numărul de muncitori, 14 după volumul de investiţii, 4 al producţiei globale industriale”, scrie Mariana Barna. Cercetarea este o incursiune în viaţa economică şi înfloritoare a Bihorului, care a ajuns în zilele noastre să nu mai vorbim despre o societate de producţie, ci doar una de consum, aşa cum o dovedesc zecile de supermarketuri care împânzesc oraşul. Autorea reuşeşte să identifice toate întreprinderile care au funcţionat în acest spaţiu al Crişanei, reconstituind dintre ruine istoricul fiecăreia. În spatele fiecărei fabrici se ascunde o poveste. Uzina de Alumină de la Oradea, a fost singura unitate profilată pe producţia de alumină. Construcţia ei a început în toamna anului 1962, pe un teritoriu iniţial de 20 ha. „Uzina de la Oradea a constituit semnarea actului de naştere a unei noi ramuri industriale, inexistentă până atunci în ţară. Data  oficială, consemnată ca certificat de naştere al uzinei, a fost 1 mai 1965, cu numele: Uzina de Alumină, cu sediul în Oradea, şoseaua Borşului nr. 5. În primul an de activitate s-a obţinut o cantitate de alumină de peste 30000 tone, din care au fost exportate 3225 tone”, menţionează Mariana Barna. Fabrica de Încălţăminte ,,Solidaritatea’’ Oradea, cu sediul pe strada Simion Bărnuţiu, nr. 15, a fost fondată în 1923, sub emblema ,,Carmen’’. După intrarea armatei sovietice în Oradea, în octombrie 1944, fabrica a funcţionat sub comanda militară sovietică. Astfel de la 18 octombrie 1944 până la 31 mai 1945, s-a lucrat exclusiv pentru Armata Roşie, în regie proprie, producând numai cizme militare şi bocanci.

Fabrica de blănuri ,,1 Mai’’ producea mai mult de o treime din întreaga producţie de blănuri a ţării, fiind una din mărcile de prestigiu mondial în acest sector. A luat fiinţă în anul 1928, ,,ca o secţie de argăsire şi înnobilare’’ În timpul războiului a devenit întreprindere ce producea numai pentru front. Autoarea aminteşte de Întreprinderea de Sticlărie, înfiinţată în anul 1840, la Pădurea Neagră. La început, procesul de producţie era rudimentar, aproape în întregime manual. Producea o gamă variată de produse de iluminat şi menaj din sticlă şi cristal. Calitatea superioară a produselor a fost apreciată în: America, Anglia, Elveţia, Australia etc. „Existenţa fabricii e legată de numele unui aventurier străin, Amon, nume de zeitate egipteană, despre care nimeni nu ştia de unde vine, care a construit aici un cuptor cu câteva creuzete pentru prepararea pastei de sticlă. Pe seama acestuia localnicii vorbesc ,lucruri cu iz de legendă”, se arată în volum.

Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea  avea cea mai mare pondere în cadrul industriei. În anul 1902, prin asociere, lăcătuşul Tatrai Alexandru şi Klein Jaroslav, turnător, au înfiinţat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrăţirea’’. În 1907 se mai uneşte cu un atelier de lăcătuşerie şi tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgeşte prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătuşerie şi tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf şi Zsuba Martin, reîntorşi din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producţia pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie şi fabrică de maşini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizează şi ia numele de Fabrica ,,Phoebus’’. Mariana Barna mai aminteşte că în toamna anului 1948, în Oradea, câteva tipografii mai mici s-au comasat formând Întreprinderea Poligrafică de Stat, astăzi Imprimeria de Vest. Anual se tipăreau 2.000.000 de volume de cărţi editoriale legate şi broşate, circa 4.000.000 de broşuri, în jur de 2.500.000 de caiete, pentru care se consumau 200 tone de hârtie de diferite calităţi. Se tipăreau, cu regularitate, ziarele locale ,,Crişana’’, Faklya’’ şi un număr apreciabil de cărţi didactice, tehnice şi de beletristică. Din păcate, toată acestă industrie înfloritoare este, azi, doar istorie sau, cel mult, un subiect de carte.

Cristina PUŞCAŞ

Lasa un mesaj

Facebook