Home Cartea Săptămânii O istorie a Regiunii Autonome Maghiare

O temă delicată, în actualul context politic, autonomia aşa zisului Ţinutului Secuiesc, care a făcut, iniţial, obiectul unei teze de doctorat, a văzut, zilele trecute, lumina tiparului în lucrarea „Administraţie şi politică în Regiunea Autonomă Maghiară (1952-1968)”, autor Claudia Tişe.

Lucrarea vine să lămurească o serie de probleme privind pretenţiile de autonomie teritorială a etnicilor maghiari din zona Mureş, autoarea având acces, de-a lungul documentării la o serie de acte de arhive, atât în limba română, cât şi limba maghiară. În opinia Claudiei Tişe, înfiinţarea Regiunii Autonome Magiare a fost un simplu experiment, prin care autorităţile române au căutat să rezolve problemele naţionale, implementând modelul sovietic. „În niciun caz, (conducerea PMR – n.n.) nu a intenţionat să permită minorităţii maghiare să beneficieze de o autonomie politică şi teritorială reală, nedorind să rişte imposibilitatea de a mai controla regiunea. Această mentalitate se încadrează perfect în modelul sovietic”, subliniează Claudia Tişe. De inspiraţie sovietică, noua reformă teritorială este adoptată prin Constituţia din 1952. Regiunea Autonomă Maghiară îşi va avea centrul administrativ la Târgu Mureş. Lipsa autonomiei politice a regiunii, subliniează autoarea, se poate observa în articolele 20-21 din Constituţie, care stipulau că, „legile RPR erau obligatorii pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare”. Locuitorii acestei zone geografice au privit diferit această reorganizare. Pe de o parte românii s-au simţit ameninţaţi, reclamnând continuarea procesului de desnaţionalizare, în timp ce, în rândul etnicilor maghiari, a renăscut sentimentul de „privilegiaţi politici”. Cu toate acestea, sistemul dictatorial comunist nu a riscat să piardă controlul politic, limitând pretenţiile teritoriale. În schimb, se dezvoltă învăţământul în limba maternă, prin înfiinţarea de noi şcoli. Limba maghiară va fi folosită în administraţie şi justiţie. Venirea la conducerea ţării, în 1965, a lui Ceuşescu a însemnat o nouă politică, cu un pronunţat iz naţionalist. Urmează o perioadă în care se înfiinţează în şcolile cu predare în limba maghiară şi secţii româneşti, iar în fiecare şcoală românească începe să funcţioneze şi o secţie cu predare în limba maghiară. „În anii care vor veni, centralismul politic excesiv a stat la baza organizării administrativ-teritoriale”, menţionează autoarea. Noua Constituţie din 1965, menţine Regiunea Autonomă Magiară, însă beneficind de o autonomie culturală mai mare, fiind primul pas spre desfiinţarea autonomiei regionale din 1968. În opinia autoarei, teama de a pierde comunitatea maghiară de sub controlul politic al statului prin menţinerea unei regiuni autonome, a determinat conducerea de partid să încerce să desfiinţeze această regiune. Autorităţile au justificat nevoia de o nouă reformă administrativă prin faptul că vechea împărţeală nu mai corespunde cu realităţile economice, politice, sociale, cultural-istorice şi demografice. „În realitate, s-a urmărit desfiinţarea autonomiei locale şi disiparea populaţiei compacte maghiare în mai multe judeţe”, scrie Claudia Tişe. Aceasta aminteşte că, în discursul, publicat în Scânteia, la 16 februarie 1968, Ceauşescu precizează că prin această măsură s-a urmărit „consolidarea rolului conducător al partidului în viaţa de zi cu zi”, adică consolidarea autorităţii organelor locale de partid. Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 şi modificarea Constituţiei în 1968 au dus la desfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, iar regimul ceauşist şi-a consolidat la maximum centralismul politic. Lucrarea mai cuprinde, pe lângă capitolul privind naşterea şi sfârşitul Regiunii şi alte trei capitole în care autoarea abordează tema structurii etnice şi confesionale a zonei, tendinţele şi politicile revizioniste ale comunisăţii maghiare, precum şi relaţiile româno-ungare.
Cristina PUŞCAŞ

1 raspuns pentru acest articol

Lasa un mesaj

Facebook