Home Cartea Săptămânii O ţară cât un continent

Marile puteri nu s-au născut peste noapte, ele au fost făurite în zeci, chiar sute de ani prin ambiţia şi lupta oamenilor.

O carte recunoscută şi apreciată la nivel internaţional prezintă istoria unei ţări care a reuşit de-a lungul secolelor să se impună la nivel mondial, indiferent de situaţia politică a vremurilor. Martin Sixsmith, fostul corespondente BBC la Moscova, oferă lumii un volum unic, o carte fantastică care prezintă un mileniu de istorie a Rusiei.
Munca de cercetare al fostului corespondent prezintă Rusia pe parcursul mai multor secole, dorinţa lui fiind aceea de a răspunde la diferite întrebări, dintre care cea mai importantă face referire la dorinţa acestui popor de a domina şi de a se extinde în mod continuu. Pe lângă aceste întrebări care pot fi descoperite în paginile volumului Rusia. Un mileniu de istorie, autorul a dorit să afle, aşa cum el relatează în introducere, de ce a fost urmată o cale, şi nu alta, să evalueze ce anume a fost necesar pentru a propulsa această puternică naţiune pe un drum complet diferit şi să stabilească cât de aproape s-a aflat ea de această direcţie. Structurată în cinci secţiuni şi 41 de capitole scurte, Sixsmith exemplifică poveştile într-o manieră accesibilă. Scrise cu cadenţă şi confortul unui om de presă, istoria Rusiei prezentată de acesta reuşeşte să câştige complet interesul celor care decid să parcurgă paginile cărţii. Dacă acesta îşi începe istorisirea din Kievul prodemocratic, trecând prin Rusia ţaristă, inima volumului o reprezintă, fără nici o urmă de îndoială, perioada Stalinistă.
Identitatea complexă şi contradictorie a Rusiei îl face pe Sixsmith să conştientizeze că această analiză a ultimului mileniu este necesară, iar introducerea în paginile acestui volum al geniului poetic şi literar, un geniu tulburător, face ca lucrarea sa să aducă mai multă viziune asupra spiritului rus. Pe lângă aceste elemente, Rusia. Un mileniu de istorie, găzduieşte în paginile sale fotografii cu liderii politici, monumente, secvenţe din filme, dar şi tablouri cu marii lideri comunişti. Hărţile publicate ajută la formarea unei mai bune imagini a extinderii Rusiei de-a lungul timpului, graniţele URSS-ului devenind ultimele elemente care au indicat expansiunea acestui popor. Volumul se încheie cu prezentarea Rusiei sub comanda lui Putin, cel care este văzut ca salvatorul acestui neam ajuns în derivă odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Rusia. Un mileniu de istorie este o carte care are toate ingredientele necesare pentru a deveni cea mai cunoscută dintre câte s-au scris despre Rusia, Martin Sixsmith reuşind să facă din acest volum o istorie vie.

Sebastian Ferchi

Lasa un mesaj

Facebook