Home Diverse Am cunoscut o lume ideală a iubirii…

Mă uit în oglindă şi văd un om, un om simplu crescut într-o credinţă pe care părinţii au ales-o pentru el. Am acceptat-o ca făcând parte din fiinţa mea. Întrebări au fost, desigur, dar spiritul meu s-a născut într-un loc binecuvântat într-un fel anume de Divinitate. Am învăţat să-i spun Dumnezeu. Cred în El şi am convingerea că Dumnezeu a deschis omului toate căile de a ajunge la El, de a comunica, de a se simţi iubit. Cred în puterea dansului clasic indian ca o formă de comunicare cu Divinitatea. Cred în dragostea prietenei mele, Sonu, care în fiecare zi de Marţi, în timp ce făcea pooja (un ritual religios specific hinduşilor) mă binecuvânta. Zeii ei, o călăuzeau spre Dumnezeu, acea putere unică în care crede fiecare suflet venit şi întors la Dumnezeu. Credem în El pentru că avem amintirea Lui. Şi, cu siguranţă, acolo în casa Lui, îl numeam diferit şi am venit în viaţă şi cu acea amintire, a numelui. Dar este aceeaşi energie unică plină de iubire de noi. Viaţa mea a fost atinsă de serile în care mă cuibăream în braţele bunicii în timp ce în sobă trosneau lemnele, iar în casă mirosea atât de plăcut a linişte, a iubire, a siguranţă. În primii ani, bunica era cea care îmi citea pasaje din Biblie şi mi le explica. Apoi, a venit o vreme când îi citeam eu, aşteptând să mă oprească din când în când pentru a mă face să înţeleg. Sufletul meu a crescut odată cu Sărbătorile Sfinte pe care le celebram şi atunci când am trăit în India. Acolo i-am cunoscut pe Zhimoto, pe Jenny, Sheela, Mary şi familia lor, născuţi în Assam, o zonă din nord-estul Indiei, creştinaţi.

Împreună sărbătoream Sfintele Paşti …
şi ne bucuram de vopsitul ouălor, în coji de ceapă, obicei pe care nu-l cunoscuseră încă, dar care i-a bucurat peste măsură. Puja, hindusă, mă însoţea la biserica Saint Mary din Bandra, un cartier al Bombayului şi primea şi ea cu tot sufletul binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria în a cărei iubire credea. Departe, la mii de kilometri distanţă, m-am simţit acasă. Sufletul meu şi-a găsit liniştea în India. Am fost fericită acolo şi pentru că nu a trebuit să renunţ  nici o clipă la ceea ce sunt. Am studiat dansul clasic indian pe care-l consider forma mea de rugăciune către Dumnezeu, m-am apropriat de învăţăturile buddhiste şi le-am adus cu mine. M-am îndrăgostit de Ladakh, Micul Tibet, aflat la graniţa cu Pakistanul, la poalele Munţilor Himalaya. M-am îndrăgostit de puritatea locului şi de curăţenia sufletească a oamenilor de acolo. Sunt veniţi din Tibet şi majoritatea l-au însoţit pe Dalai Lama atunci când a fost expulzat din Tibet şi s-a stabilit în India. Aş vrea să cred că iubirea acestor oameni pentru mine, în numele religiilor lor atât de diferite, este reală. Mi-a păzit sufletul atunci când am trăit printre ei. Am cunoscut o lume ideală a iubirii.

Se spune despre credinţă …
că este ca o oază în inimă, la care caravana gândirii nu poate ajunge niciodată. Cu credinţă în suflet ai curajul să faci un prim pas, chiar dacă nu vezi încă toată scara. Lumina te va ajuta să vezi calea. Lumina, vine fie de la Soare, fie de la lumânare sau din interiorul tău. Lumina a fost dintotdeauna venerată fiindcă era o emanaţie a Soarelui, iar în materialismul vechii credinţe lumina şi întunericul erau ambele personificate ca existenţe pozitive, una fiind duşmanul celeilalte.
Pentru creştini Lumina este semn al prezenţei lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este lumină. În toate sistemele antice lumina era venerată ca simbol al adevărului şi al cunoaşterii. Lumânările au fost folosite în ceremonii şi ritualuri spirituale încă din cele mai vechi timpuri în toate culturile popoarelor. Ele combină energia sacră a focului cu vibraţia culorilor şi cu forţa gândului care dedică ritualul aprinderii focului pentru un scop anume.  Lumânarea este o jertfă adusă lui Dumnezeu, „jertfă de lumină” după cum este ea menţionată în vechile cărţi de slujbă. Lumânările trebuie să fie din ceară curată de albine. Dacă este bine făcută, o lumânare de ceară arde complet, fără să scoată fum şi fără să curgă. În felul acesta ea ţine mult mai mult decât oricare alt tip de lumânare. Lumânarea are rostul de a arde, de a se mistui pe sine, arătând prin aceasta flacăra credinţei care mistuie existenţa fizică, aducând-o jertfă şi transformând-o în realitate duhovnicească.

Aprinzând o lumânare în Sfânta Biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea este un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu, este „punctul de trecere dintre cele două lumi: divină şi umană”.
În Roma antică, în jurul secolului întâi, lumânările erau făcute dn substanţele unei plante. Egiptenii şi cretanii le preparau din ceară de albine, încă din 3000 î.e.n.. Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină a omului prin arderea de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii şi a desăvârşirii.

Lumânarea de Paşti simbolizează lumina lui Hristos asupra întunericului păcatului: „Eu sunt lumina lumii”. De Sfintele Paşti, la slujbă preotul spune: ,,Veniţi de luaţi lumină“. Lumina este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii.
India m-a învăţat să iubesc, să cred şi să înţeleg. Vorbele lui Rabindranath Tagore îmi aduc aminte de frumoasele Sărbători de Paşti trăite în India împreună cu comunitatea creştină de acolo, semn că oriunde te-ai afla, Adevărul creştin te urmează: „Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă”.
Învierea Domnului este fundamentul credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii creştine. Acest eveniment este unic în istoria lumii, reuşind chiar să redefinească această istorie. După momentele cutremurătoare ale răstignirii, morţii şi îngropării lui Hristos, ucenicii Săi au fost cuprinşi de teamă. Sufletul lor nu a mai cunoscut pacea. Se ascundeau din faţa lumii până când Hristos s-a prezentat înaintea lor şi a sădit în inima lor nădejdea. Domnul lor şi Domnul nostru a învins moartea. A înviat ! Din acel moment sfânt creştinii nu vor mai experimenta sentimentul de frică de moarte. Conştiinţa noastră a primit Adevărul Păcii permanente, Adevărul despre moartea păcatului şi despre eternitatea sufletului întru Hristos.

Vă doresc tuturor
„Sărbători fericite!”
Şi nu uitaţi: credinţa nu înseamnă să crezi că există Dumnezeu, ci să crezi că tu exişti pentru Dumnezeu!

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 61

Lasa un mesaj

Facebook