Home Diverse Despre dans, despre Mama Pământ, despre iubire…

În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului, ziua când s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată faţă de mediu. În anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde. Iar pe data de 29 aprilie este aniversată Ziua internaţională a dansului, prin care se încurajează promovarea acestei forme universale de exprimare artistică, dincolo de orice frontieră.
«Dansul este cea mai elevată, cea mai emoţionantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare sau abstractizare din viaţă; este chiar viaţă».
Ascultă-mă! Ai încredere în tine, ai încredere în inima ta. Ascult-o! Ascultă-i trăirile – chiar dacă, uneori, pare o nebunie să le dai ascultare, urmează-le ! Este mai bine să fii un pic nebun în inima ta, decât să te prefaci perfect lucid în ochii lumii. Judecata sănătoasă e inutilă uneori. Dansează ! Dansul a apărut încă din epoca primitivă şi i s-a atribuit puteri magice. Imaginează-ţi dansul ritualic al şamanului în zgomotul tobelor sau rotirea nesfârşită a Dervişului, dansul închinat Soarelui de un indian din America sau gesturile simbolice ale dansatoarei din India şi nu mai trebuie să subliniez încă odată eficienţa dansului în viaţa noastră. Dansul este manifestarea instinctului vieţii în evoluţia omului către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor.
…aşezaţi pe o bancă într-un mic părculeţ din Bombay, India, priveam copacii dinaintea noastră, în tăcere. Fiecare se retrăsese în lumea lui şi medita. Era momentul apusului. Până atunci observasem natura ca ceva ce există în preajma mea, cu arome diverse, pictată în cele mai deosebite culori. Dar atunci, în acea seară specială, copacul din faţa mea se pregătea de culcare. Şi-a adunat cu grijă ramurile, parcă să protejeze micile vieţuitoare care şi-au găsit locşorul acolo, iar frunzele şi-au întors faţa de la soarele care pleca pentru a dormi şi el puţin.”Copacul acesta trăieşte”, mi-am spus. Abia atunci văzusem natura, poate pentru că iubeam sau poate pentru că atunci am deschis ochii. Plantele se trezesc dimineaţa, se bucură de prezenţa noastră, ne comunică o energie minunată, adorm odată cu venirea serii, iar a doua zi o iau de la-nceput. Veghează asupra noastră şi comunică cu noi. Da, plantele au suflet şi din păcate nu simt doar bucurie, ci suferă uneori. Aici intervine sufletul nostru. Să îmbrăţişăm plantele, să le iubim şi să ne prindem în dansul lor! Filosoful grec Aristotel a afirmat, încă de acum peste 2400 de ani, iar ştiinţa oferă astăzi dovezile că: plantele „simt”, „văd”, „aud” şi pot să ne citească gândurile. Dacă le iubeşti, plantele te vor iubi mai mult şi se vor întrece între ele care să-ţi ofere mai multă bucurie. Vedeţi…toate vorbesc, dar trebuie să avem sufletul deschis pentru a le putea auzi. Şi vreau să cred că un om care comunică cu plantele, este un om bun. Nu poate fi altfel. Haideţi să ne prindem în jocul lor, în dansul lor de-a viaţa, de-a iubirea!
Dansează pe ritmul tău, pe ritmul iubirii ! Dansează pentru tine şi pentru casa noastră…dragul nostru Pământ, e ziua ta! Înainte de toate îţi mulţumim pentru că ai primit să ne fi casă. Ar trebui să-ţi spunem în fiecare an, în fiecare zi, în fiecare clipă „La multe milenii !”, dar, aşa cum ne cunoşti deja, avem nevoie de o zi anume în care să te sărbătorim şi asta pentru că ne este greu să fim buni cu tine tot timpul. Aşadar, în fiecare an, din 1970 încoace, celebrăm ziua ta pe 22 aprilie. Îţi dedicăm această zi şi îţi dăruim recunoştinţa noastră. Uităm apoi, nu chiar de-a doua zi, dar curând, cât de frumos şi nepreţuit eşti. Şi o luăm de la-nceput cu poluarea, sub toate formele ei şi cu nesăbuinţa noastră. Interesant este faptul că această zi marchează până la urmă, nu naşterea ta, ci naşterea mişcării moderne pentru mediul înconjurător. Până la urmă tot despre noi este vorba, dar să nu ne cerţi. Măcar pentru o zi ne amintim câte ai suportat din partea noastră şi câtă răbdare trebuie să mai ai încă cu noi. Nu ştim cum ai arătat atunci când te-ai născut, dar ceea ce ştim despre tine este că ţi se spune, pe bună dreptate, „Planeta Albastră”. Se spune despre albastru că este cel mai pur între culori. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului. Un mediu albastru calmează, linişteşte. Aşa ar trebui să ne simţim noi, calmi, liniştiţi, protejaţi de sufletul tău, Pământule. Se mai spune despre albastru că este culoarea generozităţii. Aşa că nu e de mirare cu câtă generozitate ne găzduieşti. Te mai înfurii uneori, dar nu o faci niciodată fără să-ţi dăm motive. În înţelepciunea noastră am reuşit să-ţi facem mult rău, uitând că odată cu tine am putea dispărea şi noi. Îţi scriu această scrisoare, astăzi, 22 aprilie 2017, pentru a-ţi cere iertare şi pentru a te ruga să ne mai rabzi până când ne vom trezi. Va veni şi ziua aceea. “La multe milenii, dragul nostru Pământ!” Mă alături ţie, în dansul tău şi sărbătoresc…
“Când ultimul copac va muri, când ultimul râu va fi otrăvit şi ultimul peşte va fi prins, vom înţelege că nu putem mânca bani.” (proverb India).
M-am născut să dansez şi să iubesc Pământul. Îi dedic acest dans şi-l rog să mă ierte dacă-l bat uşor cu piciorul. Mă-nchin lui şi dansului meu. Iubesc dansul. O parte din sufletul meu se daruieste lui. Dansez…
Nu mi te alături în acest dans ?

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 61

Lasa un mesaj

Facebook