Home Diverse Eclipsa de soare

„Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.” (Rabindranath Tagore)

Dacă acceptăm căldura şi lumina soarelui, trebuie să acceptăm şi producerea eclipselor solare ca pe nişte fenomene perfect normale, explicabile din punct de vedere ştiinţific, dar să nu uităm că omul a avut nevoie de multe secole pentru a înţelege ce se întâmplă şi pentru a nu se teme în timpul unei eclipse de soare.
Eclipsele au fost de-a lungul timpului considerate fenomenele astronomice cele mai misterioase, oamenii acordându-le semnificaţii diverse. Apariţia unei comete sau producerea unei eclipse erau atribuite unor forţe supranaturale. Unii, mai sensibili, îşi transpuneau darul lor poetic în explicarea acestor fenomene, dându-le un sens filosofic şi spiritual, de cele mai multe ori adevărat. Este cazul chinezilor care au denumit drumul aparent al Soarelui pe bolta cerească „Da Huan Bao” care în traducere liberă ar însemna „Marea cale galbenă”. Primele descrieri foarte clare ale unor eclipse îi aparţin chinezului Zhang Heng, care a scris despre eclipsele de soare şi cele de lună în publicaţia “Ling Xian” din anul 120. “Soarele este ca focul, iar luna este ca apa. Focul dă lumină, iar apa o reflectă. Aşa că strălucirea lunii este dată de lumina Soarelui, iar luna întunecată este o urmare a obstrucţionării luminii solare. Partea care este spre soare este luminată în totalitate, iar cealaltă este întunecată în totalitate. Planetele (ca şi Luna) reflectă lumina. Lumina venită de la Soare nu ajunge întotdeauna la Lună din cauza obstrucţionării pe care o produce chiar Pământul, iar aceasta e eclipsa de lună (an-hsü, în chineză). Când luna trece peste calea Soarelui, atunci avem o eclipsă de Soare (shih, în chineză)”, explică el. Când vorbeşte despre eclipsele cauzate de o planetă, astronomul foloseşte termenul “hsing wei”, care se poate traduce prin ocultaţie. Termenul se referă la dispariţia temporară a unui astru din câmpul de observaţie produsă de interpunerea între el şi observator a unui alt corp ceresc.
Explicaţia eclipselor este foarte simplă, dacă ne reamintim că Pământul şi Luna sunt nişte corpuri opace, fără lumină proprie şi care, luminate de soare, proiectează fiecare dintre ele o umbră şi un anumit con de penumbră, în care lumina soarelui nu va pătrunde decât foarte puţin. Datorită mişcării ei în jurul pământului, luna poate să intre în conul de umbră al acestuia şi astfel se va produce o eclipsă de lună. Dacă, însă, luna se află între soare şi pământ, proiectînd asupra acestuia conul ei de umbră, atunci există posibilitatea producerii unei eclipse totale de soare, astrul solar fiind, în întregime, ascuns de discul lunii.
Din punct de vedere astrologic eclipsele sunt evenimente puternice care afectează întreaga planetă indiferent de arealul atins de conul de umbră. Jocul Soarelui cu Luna, în trecut, a fost privit de astrologi cu mare responsabilitate şi uneori teamă, pentru că subconştientul reacţionează foarte repede la acest fenomen.
Thales din Milet a găsit cel dintâi explicaţia eclipselor şi tot el a anunţat eclipsa de Soare care a avut loc în anul 585 î.Hr., eclipsă de altfel celebră pentru că a pus capăt luptei dintre greci şi perşi, când armatele înspăimântate au părăsit câmpul de luptă. Potrivit lui Herodot, soldaţii din cele două tabere au lăsat jos armele şi au încheiat pace după ce au observat eclipsa. Contribuţiile lui Pitagora şi Aristarh din Samos (care a explicat mişcarea aparenţă a astrelor pe bolta cerească) au condus, mai apoi la o înţelegere din ce în ce mai nuanţată a producerii acestor fenomene, a legilor care stau la baza lor şi chiar la schiţarea unor reguli empirice pentru prevederea lor. Copernic, Giordano Bruno şi Galileo Galilei au plătit scump adevărurile afirmate.
După o vreme pe baza observaţiilor făcute în timpul eclipselor, au început să fie organizate, la diverse curţi imperiale, anumite servicii astronomice care aveau obligaţia să prevadă în timp, iminenta desfăşurare a unor asemenea fenomene, pentru a putea fi organizate la momentul oportun ceremoniile menite să înduplece divinităţiile, să cruţe viaţa celor doi aştri, a căror existenţă reprezenta condiţia esenţială a perpetuării vieţii pe pămînt, sursa şi garantul ei.
Caldeenii se pare că au fost primii care au observat că eclipsele se desfăşoară ciclic. Ei au stabilit această perioadă ca fiind de 18,5 ani, ciclu pe care l-au numit Saros (în sumeriană saros înseamnă univers). Cercetările ulterioare au dovedit veridicitatea acestor observaţii, stabilindu-se cu exactitate că un Saros are o perioadă de 18 ani, 11 zile şi 8 ore.
Cea mai veche şi cea mai răspândită explicaţie asupra acestui fenomen este aceea că un animal fioros foarte mare înghite Soarele. Acest concept s-a păstrat mult timp la slavi, turci, popoare africane şi asiatice. Aceste animale fioroase care înghiţeau Soarele erau dragoni în China, şerpi în Indonezia, jaguari sau lupi în America, vârcolaci în România. Eschimoşii credeau că în timpul unei eclipse, Soarele pur şi simplu şi-a părăsit locul său din cer pentru a rezolva unele probleme pe Pământ. Alungarea acestor monştri se făcea printr-o muzică specială, în care predominau tobele. Cea mai frumoasă şi mai impresionantă explicaţie asupra acestor fenomene a fost dată de locuitorii unor insule din Pacificul de Sud pentru care eclipsele reprezentau sărutul Soarelui cu Luna.
Eclipsa a fost asociată şi cu conceptul de Sfârşitul Lumii. Aşa s-a întâmplat în jurul anului 1000 care indica, după unele profeţii, Sfârşitul Omenirii. În lipsa oricărei schimbări, Sfârşitul Lumii a fost reprogramat pentru anul 1033 când s-a produs o eclipsă de Soare, pe data de 23 iunie. Un cronicar de atunci consemna: „Astrul de lumină (Soarele) căpătase lumina şofranului; privindu-se unii pe alţii, oamenii se vedeau galbeni ca morţii, uimirea şi spaima cuprinse sufletele tuturor şi fiecare credea că trăieşte ceasul cel din urmă”. Această situaţie nu a durat prea mult, iar oamenii şi-au reluat viaţa agitată şi plină de griji ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Explicaţia celor care anunţaseră Sfârşitul a fost foarte clară: iertarea divină.
Uneori se afirmă că eclipsele de Soare mobilizează puterile subconştientului şi aduc în lumină dorinţele nespuse punându-ne în situaţia de a ni le îndeplini sau măcar a ni le formula. Puterea Lunii, când Soarele se ascunde, creşte. Ea impune psihicului uman o melancolie stranie, ce duce spre trecut, spre ataşament de obiecte cu valori sentimentale. Oamenii şi locurile au sub influenţa eclipsei de Soare un parfum misterios. Cei ce lucrează cu energia simt în timpul eclipselor de Soare misterul naturii şi spiritele ascunse ale pământului. O viaţă ascunsă ochiului fizic se arată. Reapariţia Soarelui aduce nostalgii sau regrete.
În epopeea indiană Mahabharata, evenimentul este legat de ziua când Arjuna ameninţă să îl ucidă pe Jayadratha înainte de căderea întunericului, la capătul unui bătălii. Ceea ce nu poate fi decât o eclipsă, consideră mulţi specialişti, a adus întunericul, iar Jayadratha a sărbătorit faptul că a rămas în viaţă şi a părăsit locul în care era protejat de gărzile sale. Soarele a reapărut însă după puţin timp, iar Arjuna l-a ucis pe Jayadratha. Cu ajutorul acestor detalii din vestitul poem epic indian, astronomii şi istorici au putut plasa în timp războiul din Kurukshetra, la care face referire epopeea. Potrivit acestora, datele posibile sunt 3129 şi 2559 î.Hr.
Un lucru este cert: indiferent de credinţele oamenilor sau de gradul de cunoaştere a fiecăruia, soarele şi luna îşi vor vedea mai departe liniştiţi de drum.
“- Lună, ce aştepţi tu? /- Să salut Soarele, care aşteaptă să-i fac loc.” (Rabindranath Tagore)
Luni, 21 august 2017, a avut loc prima eclipsă totală de Soare care va trece peste Statele Unite ale Americii în secolul al XXI-lea.

Claudia Teodora Ignat

Lasa un mesaj

Facebook