Home Editorial A’ lui Mister

Textul acesta vine cumva să rotunjească povestea aia mai veche cu copilul special care îmi place să cred că aş fi fost. Dacă m-am simţit special e şi datorită lor, adică datorită bunicului şi străbunicului meu. Ei, mai mult, eu, mai puţin, erau neamul lui „Mister”. Marca asta era atât de importantă încât, dacă ziceam în sat că sunt nepotul lui Varga, nu spuneam nimănui mare lucru. Dacă însă afirmam că sunt „a’ lui Mister”, deja toată lumea ştia de unde să mă ia.
Dincolo de numele ăsta, care era un brand local, bunicul meu a fost un om foarte stimat la el în comună. Pe lângă poziţia, odinioară foarte onorabilă, de impiegat la CFR, omul era de o hărnicie devenită legendară în familie şi nu numai. Vorbe ca „Să nu stăm, că aşa n-om trăi” sunt şi astăzi citate adesea în casă de cei care le înţeleg profund originea şi sensul.
Dar să vă povestesc cum s-a născut „marca” familiei. Străbunicul Varga s-a întors din America la vreo doi-trei ani după Unirea cea Mare. Ca alţi vreo 50 de bărbaţi din Pişcolt, asemeni unor sute sau mii de români din Transilvania, plecase peste ocean în căutarea unei vieţi mai bune. Ştiind bine ce avea de făcut, când a revenit în ţară, străbunicul şi-a luat pământ. S-a dus omul la primărie şi, acolo, un funcţionar l-a invitat plin de respect: „Poftiţi, domnu’ Varga”. La care străbunicul meu a replicat băţos: „Eu nu-s domnu’, io-s mister!”. De atunci, aşa i-a rămas numele, lui şi întregului neam. Copilul lui şi copiii copiilor lui n-au pătat niciodată blazonul. Aşa se face că şi astăzi, când bunu’ nu mai e printre noi de ani buni, numele rezonează încă în comunitate. Nu-mi fac iluzii, „Mister” nu e mai mult decât o marcă locală. Dar, în ciuda acestui fapt, cumva simt că totuşi blazonul ăsta mă obligă… Deci, datorită strămoşilor mei, şi eu m-am simţit întotdeauna cumva „special”.
Şi, ca să închei povestea cu copii speciali, că n-aş vrea să plictisesc pe cineva, deşi aş putea să mai deapăn multe amintiri din copilărie, sigur, toţi copiii sunt speciali, toţi suntem speciali. Fiecare în felul său e un univers unic şi irepetabil. Ţine de noi şi de părinţii noştri să descoperim şi să cultivăm asta. Ăsta e unul din stâlpii pe care se vor ridica viitorii adulţi drepţi şi echilibraţi. Altfel, iadul plictisului şi al ratării ne paşte!

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 139

0 84

Lasa un mesaj

Facebook