Home Editorial Biking cu “paparude”

Au văzut şi le-a plăcut. Două cunoştinţe din Anglia mă tot ameninţau de ceva vreme că vin să pedaleze în Pădurea Craiului. Descoperiseră zona pe internet şi, până la urmă, s-au ţinut de cuvânt. Nu mi-au spus că-ţi aduc şi „bunicul” cu ei, un pensionar, cu barbă roşie de călugăr atonit, care ne dădea lecţii mai ales pe segmentele cu urcuş. La fel cum nu mi-au spus că, probabil pentru a se simţi ca acasă, au să aducă şi ploaia cu ei.
Aşa se face că am avut trei zile grele. Cât ghinion trebuie să ai ca, după trei luni de secetă cruntă, să prinzi trei zile de poaie fără oprire?! N-am fost aşa de plouat şi de înfrigurat de pe vremea în care eram soldat. Cred că, de la un moment dat încolo, şi mintea-mi plutea în apă de ploaie. Vă puteţi imagina cât de mult a plouat dacă până şi ei – fiii ploii, cum am putea spune – au filmat potopul. Am încercat toate metodele posibile să-i conving să rămânem la cabană; că plouă tare, că-i vreme de băut pălincă, ba, în nebuna mea disperare, le-am zis şi ceva de nişte urşi. N-a mers. După a treia zi de ploaie, eram gata să-i las baltă. Ei o ţineau una şi bună: că nu plouă chiar atât de tare, că nu e cazul să îmi fac probleme pentru ei fiindcă sunt obişnuiţi cu vremea asta, că, sigur, se va îndrepta. Ceea ce s-a şi întâmplat. După patru zile în care eu am studiat asiduu înotul cu pedale. Dar, înainte de asta, i-am rugat, oficial, să o anunţe pe regină că nu mai vreau viză pentru insula ei. Ajunsesem să mă gândesc serios la o săptămână de concediu în Sahara, să îmi usuc minţile.
Dar, făcând abstracţie de vreme, n-a fost rău deloc. ştiţi, oriunde e mai bine decât acasă. Cel mai important e că le-a plăcut Pădurea Craiului. I-am învăţat să spargă seminţe – dar cred că asta a fost un soi de răzbunare perversă şi inconştientă – au gustat din pălincă, le-am luat mici şi baton de ciocolată. Nu au putut să creadă că, în vremea lui Ceauşescu, astfel de delicatese se făceau în casă, fiindcă, la magazin, ciocolata era pe sponci. Le-am mai cules şi nuci verzi, la care i-am învăţat să cureşe miezul de pieliţa amară, coarne, mere, pere sălbatice. Ah! şi le-am cumpărat şi pufuleţi. şi au ras tot de pe mese, de parcă n-ar fi mâncat de-o lună. Dar, nu pot decât să-i înţeleg, dacă aş trăi în ţara lor, pe o asemenea vreme, aş prefera să rămân flămând decât să ies, în ploaie, la cumpărături.

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook