Home Editorial Cealaltă primăvară

Poate că aş fi fericită să trăiesc în locul acela în care lucrurile au suflet bun şi frumos, în care valurile oceanului se armonizează cu flancurile abrupte ale muntelui. Iar clima subtropicală ajută vegetaţia nu doar să debordeze de frumuseţe ci, mai cu seamă, să sature şi să instituie peste arhipelag o primăvară fără sfârşit. Madeira nu e doar un punct geografic în Atlanticul de Nord. Este un paradis terestru în care viaţa are o lentoare dulce şi timpul curge domol.
Pădurea de lauri din arhipelag, înscrisă din 1999 pe lista patrimoniului cultural UNESCO îşi revarsă, până spre amiază, umbrele grele ca nişte ceţuri, împletite cu nedezlegate mistere, creând impresia că soarele înghiţit de pînzele de neguri nu va mai străluci peste sălbăticie. Nisipul de aur de pe plaja din Porto Santo atrage ca un magnet, milioane de turişti. Bananele se revarsă în ciorchine uriaşe din pomul greu de atâta rod, iar superba Streliţia, floarea care pe noi, europenii ne uimeşte cu frumuseţea ei ciudată, creşte în tufe, albă şi multicoloră dând un farmec irezistibil locului. Sub un cer de un albastru intens, rupt de întâmplări şi de nori, deasupra unui ocean ce se reneagă pe sine.
Un univers singular şi tolerant, silit să se plece mereu în faţa trecătoarelor clipe. Toate acestea şi multe alte splendori îţi fură voluptos privirea, în expoziţia ,,Madeira, eternă primăvară”. Organizată de Societatea Culturală Zenit-Nadir la Galeria de artă de la Oradea Shopping City, ea poate fi admirată, până pe la jumătatea lunii aprilie.
Cealaltă primăvară fragilă şi pasageră a bătut, calendaristic, şi la la poarta noastră. Ar trebui să ne bucurăm, dar n-o putem face pe deplin. Probabil n-am exesat îndelung, în noi înşine, surâsul şi zâmbetul şi bucuria. Sau poate pentru că primăvara noastră este un anotimp nehotărât, incert, ambiguu şi capricios. Ca luna în care debutează. Martie ne amăgeşte cu soare sclipitor şi invazie de flori multicolore, după cum, neaşteptat, poate plânge cu ploi reci şi lungi, sau chiar cu ninsori. Fiind asaltată de iarna ce se răzbună furibund că i s-a răpit teritoriul şi timpul de reprezentaţie. Dar noi sperăm. Ne prindem mărţişoare, adică acel fir magic despre care se crede că dezleagă primăvara, la piept sau la mână, cu toată încărcătura sa de implicaţii şi simboluri ce ţin de un univers al sacrului arhaic-popular.
Tradiţia mărţişorului vine de la romani pe filieră dacică, iar numele lunii de la temutul zeu al războiului, Marte. La fel ca romanii şi ca celelalte popoare europene şi dacii credeau că noul an începe odată cu primăvara, cu trezirea la viaţă a forţelor tainice ale naturii, pregătite pentru reînceperea unui nou ciclu existenţial. Cele două fire ale mărţişorului semnifică principiul masculin ( alb ) şi feminin ( roşu ), dar şi două anotimpuri aflate, aparent, în opoziţie : vara şi iarna. Ne împodobim cu mărţişoare, primim şi oferim firul simbolic al anotimpului şi aşteptăm ca verdele crud şi gingaş să pună stăpânire pe natură.
În umbra lucrurilor, la cheremul vremii şi al vremurilor, suferim de tot ceea ce am fi putut fi şi nu suntem. Şi încercăm să facem loc speranţei.

Maria Vesa Aursulesei

Articole Similare
0 161

0 188

Lasa un mesaj

Facebook