Home Editorial Decor, cutia poştală

Şefa asociaţiei de locatari din care face parte şi blocul în care locuiesc şi-a pus în cap să schimbe cutiile poştale. Un vecin, mai pragmatic, a întrebat, la fix după părerea mea, ce rost mai au acestea şi cine mai are nevoie de ele. Chiar aşa! Aţi observat că vechea cutie poştală e, de foarte mult timp, doar un banal obiect de decor aproape nevăzut în semiîntunericul cenuşiu al scărilor de bloc? Sau n-aţi observat deloc, fiindcă, dacă nu le mai foloseşte nimeni, s-au pierdut de tot în peisaj? Deşi mi-e aproape imposibil să îmi imaginez casa scării fără ele, abia acum descopăr că, de fapt, vechile, nostalgicele cutii poştale au cam devenit inutile. Scrisori? Nu cred că azi mai scrie cineva aşa ceva. Până şi cei care citesc ziare sunt astăzi foarte puţini. Am numărat. La mine pe scară sunt doi. 1-1. Bihari Naplo şi Reggeli Ujsag. Facturile vin şi ele pe internet ori prin SMS. Nu cumva să săpăm. Da, avem e-mail, telefoane mobile suuuper inteligente, ţinem tehnologia în palmă, la ce ne-ar mai trebui o cutie din scânduri sau tablă undeva în afara casei?
Fiindcă tot vin Sărbătorile, mi-am amintit, cu duioşie chiar, de ilustratele copilăriei. La vremea asta, începeau să curgă cărţile poştale conţinând urări regulamentare: „Sărbători fericite”, „La multi ani”, „Fie ca noul an…” şi cam atât. Pe vremea aia Crăciunul era tabu. E drept că nici cenzura comunistă n-a mers atât de departe, încât să-i împiedice pe oameni să-şi transmită, în scris, „Crăciun fericit”! De departe favoritele mele erau ilustratele cu sclipici. În holul cald al casei bunicilor, comparam florile de gheaţă de pe geam cu strălucirea viu colorată a desenelor cu temă hibernală. „Vederile” acelor vremuri, mai cu seamă cele caligrafiate artistic de un unchi din Satu Mare care-i scria lui Ceauşescu, cu cerneală de aur, diplome şi alte documente importante, sunt şi ele o părticică din magia pierdută a Crăciunului de altădată.
Nu ştiu ce-a fost, dar, acum vreo zece ani, când m-am mutat în blocul unde locuiesc, eram singurul locatar fără cutie poştală. Printre primele mele treburi de proaspăt locatar a fost să-mi montez una. Îmi dau seama că a fost o investiţie proastă… Încă o dată viitorul m-a prins din urmă. O fi bine ? Sigur, e mai eficient, mai rapid, mai simplu… Dar, dacă mă gândesc iar la ilustratele cu sclipici, chiar dacă steluţele lor păreau de gheaţă, o scrisoare „de mână” îmi pare mult mai umană decât orice mesaj, cu orice imagine i-am adăuga, trimis prin orice mijloc electronic.

 

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 201

0 250

Lasa un mesaj

Facebook