Home Editorial Femeia Butterfly… şi umbra bărbatului

Din amorţeala iernii, care nu prea a fost iarnă, a ieşit iată, martie. Lună incertă, capricioasă, dar mai puţin ameţită ca alte dăţi. Şi a adus cu ea soarele şi lumina şi florile. Şi bucurie şi zâmbet şi infinită infuzie de dragoste şi tandreţe. Toate pentru o zi anume: 8 Martie, când se celebrează Femeia. O zi în care rolurile se inversează şi-ţi convine mai mult să fii – tu visătorul – decât cea visată ca să-ţi poţi proiecta propriul vis, în real. Pentru că, de regulă, ne convine ipostaza de a fi iubite, dorite, respectate. O zi în care gândurile devin mai uşoare şi prind şi alte nuanţe, decât culorile tari: alb şi negru. Şi, cu siguranţă, mai colorate când  recursul la memoria culturală îţi  flutură  fleşuri luminoase  din care prind contur şi defilează prin faţa ochilor, chipuri sau personaje feminine din pictura, muzica, sau literatura română şi universală. Surâsul enigmatic  al „Mona Lisei” (”Gioconda”) lui Leonardo da Vinci, sau  perla din cercelul capodoperei lui Vermeer” Fata cu cercel de perlă”. Chipuri care au avut şansa de a evada din cotidian, de a fi sublimate în artă şi proiectate în nemurire.
Femeia Butterfly, conturată din linii fine şi culori diafane de o tânără şi talentată artistă – Simona Derecichei, revelaţia  Expoziţiei de grafică dedicată mamelor, surorilor soţiilor şi iubitelor de către Societatea culturală ZENIT – NADIR la Galeria  de artă din Complexul Oradea Scopping City şi intitulată sugestiv ”A câta primăvară?” este, de fapt portretul sui – generis al femeii arhetip, în care se poate regăsi, cu gingăşia, frumuseţea, curajul, sensibilitatea proprie fiecare reprezentantă a sexului frumos. Dar şi cu vulnerabilitatea, atunci când iubirea sau pasiunea pune stapânire pe sufletele lor frgile. Mi-a venit în minte frumoasa Cio- Cio San (Butterfly) din ”Madame  Butterfly” a lui Giacomo Puccini, eroina insufleţită de o dragoste nemăsurată care, dezonorată şi umilită de un –el, decide să-şi curme viaţa, pe care n-a putut-o trăi în cinste. Mă gândesc la iubirile şi pasiunea mistuitoare ale „Aidei,” opera cu acelaşi nume ca şi eroina,  sau  la dragostea    tragică a  Violetei din „Traviata”, opere ale compozitorului Giuseppe Verdi. La personaje – simbol  din literatura română, precum Vitoria Lipan din „Baltagul” lui M. Sadoveanu, la Ana din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu  sau la „Mara” lui Ion Slavici şi la câte şi mai câte figuri reprezentative, al căror curaj, caracter, verticalitate le-au transformat în  modele.
Dacă în creaţie femeia este adulată, glorificată, în viaţa de zi cu  zi, ea este obligată în multe situaţii, să trăiască în umbra bărbatului, sau să se supună capriciilor acestuia. Iar  dacă nu acceptă acest statut, îşi asumă responsabilităţi mari, sau o singurătate dureroasă. Ori devine victimă sigură, într-o    lume şi-ntr-o societate ce-şi arogă caracteristici  importante: egalitatea şi emanciparea. Fără însă a le şi concretiza pe deplin.  Pentru ca, în alte cazuri,  ignoranţi sau cârcotaşi, pur şi simplu, s-o acuze de toate relele vieţii şi ale lumii. Prin recurs la păcatul originar. Aşa cum o face şi  Shealtiel Lublin, personaj din romanul lui  Amos Oz, intitulat  „Să cunoşti o femeie” care obişnuia s-o definească astfel pe Eva, femeia primordială: „Muiere tâmpită, asta era… n-avea nici un pic de minte în cap; ar fi trebuit  să mănânce un măr din pomul celălalt” Deci, nu din pomul Cunoaşterii! Şi dacă ar fi doar ficţiune!.. De ce nu se-ntreabă indivizi de calibrul lui Lublin, mai degrabă, cum ar fi arătat  lumea  şi de ce creaturi ar fi fost populată?… Dacă ea, Eva  n-ar fi mâncat din pomul interzis?

Maria Vesa Aursulesei

Articole Similare
0 125

0 139

Lasa un mesaj

Facebook