Home Editorial Hoţul de fumuri

Am o relaţie foarte ambiguă cu fumatul. Când eram mic, colecţionam pachete de ţigări. Cred că de atunci am rămas cu o pasiune pentru mirosul de tutun. Ţin minte că, pe la şase ani, aveam un geamantan plin cu pachete din toată lumea şi o relaţie absolut specială cu mirosul ţigărilor Kent. Strident, dar totuşi rafinat şi provocator. Nimeni n-ar fi crezut că, având un tată fumător, eu nu-i voi călca pe urme.
Aşa a fost să fie. Am venit din armată cu o valiză de „Sopianae”. Prinsesem revoluţia sub arme şi, la vremea aia, noii stăpâni ne-au băgat în raţia zilnică şi câte o jumăte de pachet de ţigări. Împreună cu un camarad, nefumător şi el, am decis să luăm împreună tainul. O zi el, una eu, în aşa fel încât să ne alegem cu câte un pachet nedesfăcut o dată la două zile. Pe tata l-am făcut om! A fumat aproape un an din raţia M.Ap.N.
Nu zic că n-am fumat niciodată. Nu sunt sfânt! Dar n-am pus ţigară în gură toată viaţa. Am pufăit, în schimb, cu mare plăcere, câte o ţigară de foi. Am tras, ca un paşă, din narghilea şi pot chiar să mă laud că am câteva pipe la activ. Chiar le am. Păstrez, aproape cu sfinţenie, acasă, într-un sertar, patru pipe, o grămadă de accesorii şi câteva pachete de tutun care, din nefericire, se usucă pe capul meu. Că de aprins le aprind de două, cel mult trei ori pe an. În schimb mărturisesc public o fascinaţie absolută şi irezistibilă pentru parfumul tutunului de pipă. Cred că din copilărie mi se trage. Mai mult, îmi place la nebunie mirosul tutunului de pipă ars. Pe când lucram la Jurnal, un coleg s-a apucat de fumat pipe. Îl simţeam trecând pe culoar şi adesea ieşeam din birou ca să adulmec boarea dulce exotică ce rămânea în urma lui.
De fapt, cred că asta sunt, un „hoţ de fumuri”. Nu-s ăla rupt în cur care cerşeşte o ţigară la colţ de stradă, însă, recunosc, trag adânc aer în piept de câte ori un fumător trece pe lângă mine. Îmi place să fac chestia asta mai ales în zilele reci. Aerul tare şi reziduul de nicotină mă înviorează. Cred că sunt un fel de hoţ activ şi un fumător pasiv. S-ar putea să fie o chestiune de dozaj. Problema mea cu fumul de ţigară sau pipă ar fi că e prea mult. Apoi îmi simt năclăite şi gura, şi nasul, şi plămânii… Şi totuşi, în ciuda acestui fapt, mirosul continuă să îmi placă. E ca o iubire veche de amintirea căreia ai vrea să scapi, însă nu poţi. Cred că ăsta e adevăratul viciu, nu fumatul continuu. Ăla e adicţie.
P.S. Nu ştiu dacă se pune. Uneori mai şi „trag pe nas”. Am tutun de prizat. Efectul e teribil, un soi de resetare a creierului! E ca şi cum mintea ar executa o tumbă. Preţ de o secundă, parcă aş sări din propriu-mi corp. E… uauuu!

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 201

0 250

Lasa un mesaj

Facebook