Home Editorial Neica nimeni

S-a scris o carte despre „Cum să devii un nimeni”. Foarte bine. Clar, era necesară. Prea-i plină lumea asta de personalităţi ţapene. Dar, ca să devii nimeni, trebuie ca, anterior, să fi fost cineva.
De fapt, cum ştii că eşti un nimeni? De ceva vreme constat, amuzat, că „lumea” e pusă în încurcătură în ceea ce priveşte poziţia mea socială. Într-o vreme unii îmi spuneau, evident ironic, „Excelenţă”. Bine că (mi-)a trecut. Apoi a urmat „dottore”. Că tot era la modă. Na, asta chiar mă cam supăra. Chiar cred că am pus osu’ pentru patalamaua asta, pe cât de strălucitoare, pe atât de inutilă. Zilele trecute, la două posturi de radio, m-au făcut director. Hoo! Sunt doar preşedintele unui ONG. Şi, credeţi-mă, e mare diferenţă! De venit! Lumea din jurul meu n-a căzut încă de acord dacă (mai) sunt jurnalist sau doar un „fost”. Analist politic, cum mi se mai spune câteodată, nu mă simt nici pe atât. Recunosc această mică vanitate. Cel mai mult îmi place postura de „comentator”. De când mă ştiu am tot comentat. Numa’ ce-i drept, am tras şi ponoase de pe urma acestei atitudini. În ţara în care toţi se pricep la fotbal şi la politică, comentator fiind, ar trebui să mă simt pe deplin integrat, dacă n-aş fi perfect conştient că nu pricep o iotă din sportul cu balonul rotund.
Deci, de fapt, cine sunt? Întrebare fundamentală cu un răspuns foarte simplu. Nime’n drum, cum zicea bunica. Dar această întrebare trebuie pusă. Chiar dacă nu întodeauna ne place răspunsul, ea ţine de igiena minţii fiecăruia. Să privim lucrurile mai relaxaţi. Dacă n-ai o „Poziţie”, nu ai nici cine ştie ce mari aşteptări. Mai mult, şi ceilalţi ar face mai bine să nu aştepte nici ei cine ştie ce isprăvi de la tine. Altfel spus, nu eşti prins în rama a ceea ce „Trebuie” să fii, dacă eşti „Cineva”. După cum văd eu lucrurile, e mai bine aşa. Adică e mai fain să fii un oarecare şi să nu te apese chestia asta, decât să te crezi cineva şi să nu poţi trăi altfel.
Cred că viaţa nu e cu adevărat frumoasă decât în momentele ei de detaşare, de relaxare. Ai câştigat un concurs, eşti în vacanţă, ai decis că astăzi nu te ridici din pat, ţi-ai băgat picioru’… Sigur, din păcate, astea nu durează prea mult. Dar de ce nu le-am prelungi şi de ce nu le-am face mai dese, luând totul mai uşor.
Infinit mai important decât cine sunt sau ce sunt e banalul fapt că sunt. Ar fi cumplit de trist să realizăm asta abia atunci când nu vom mai fi..

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 404

0 527

Lasa un mesaj

Facebook