Home Editorial Plictis la maxim

E august şi e cod. Timpul curge cu viteza lavei, topit de căldură. M-am săturat de zăduf până peste cap. Dar stai! Canicula e cel mai bun motiv să nu faci nimic sau măcar să nu faci totul.
Vacanţa e timpul rezervat plictiselii. Da, da, gândiţi-vă bine! În concediu n-ar trebui să facem ceea ce nu apucăm de-a lungul anului? Păi, în rest, avem timp să ne plictisim? Nu. Deci acum e momentul. Plictiseala e bună. Şi e sănătoasă. Oricât ar părea de paradoxal, nici cafeaua nu stimulează mai bine gândirea decât o porţie zdravănă de plictis.
E timpul să vă daţi voie să nu faceţi nimic. Zău dacă-i pot înţelege pe cei care pleacă în vacanţă cu obiective fixe. Da, ştiu. Aşa poţi să vezi tot ce ţi-ai propus. Dar de ce ţi-ai propune ceva când, în sfârşit, eşti liber? Doar ca, odată întors acasă, să îţi epatezi prietenii că ai fost acolo, că ai văzut aia şi cealaltă? Nu merită. Concediul ar trebui să fie rezervat hazardului. Măcar câteva zile pe an să lăsăm lucrurile să se întâmple. Sigur, există riscul major de a descoperi că se poate trăi şi aşa. Muuult mai tihnit.
Ăştia harnici n-au imaginaţie. N-au timp de aşa ceva, nu îşi permit. Cred cu tărie că ideile cele mai faine se nasc din trândăveală şi plictiseală. D’aia, când „creştem mari” şi avem obligaţii, nu ne mai vin idei mişto. Plictisul stimulează imaginaţia. Lucrurile merg cumva ca după principiul cererii şi ofertei. Abia când ajungi să te plictiseşti de moarte, coana minte se mobilizează cu adevărat. Când îţi livrează alţii destinul, gata rumegat şi consumat, la ce te poţi aştepta?
Pe la 14 ani mă bătea gândul să îmi tai venele. Mă plictiseam îngrozitor. Eram bântuit de cuvintele lui Napoleon cel mic care, murind de tânăr, ar fi spus că între leagănul şi mormântul său nu e decât „un mare gol”. Dar cam tot atunci – intervenţie divină! – am citit undeva că „numai oamenii lipsiţi de imaginaţie se plictisesc”. Am luat-o foarte personal. Cum adică, eu nu am imaginaţie?! Şi am început să trăiesc.
„Pe vremea mea…” umbla o vorbă: „Viaţa e o aventură, nu mai ai a doua tură”. Deci trăiţi fiecare clipă, acceptaţi că şi cele urâte îşi au rostul lor. Legaţi clipa de acum cu următoarea şi tot aşa mai departe. Astfel, drumul, care uneori poate părea fără de sens, va căpăta unul.
P.S. Bertrand Russell, filosof şi matematician, laureat Nobel, propunea introducerea zilei de muncă de numai patru ore. Din cele rămase, eu aş aloca măcar două plictiselii obligatorii.

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 62

0 47

Lasa un mesaj

Facebook