Home Editorial Regele meu

Să fie un destin românesc? Decembrie e luna în care, înainte de a ne bucura de naşterea lui Hristos, trebuie să dăm tributul de jertfă. Sunt zile triste aceastea. Regele Mihai este din nou în ţară, dar, de această dată, pentru ultimul său drum.
Despre Majestatea Sa am auzit pentru prima dată de la bunica. Pentru copilul născut în plină „epocă de aur”, Mihai al României părea mai degrabă un personaj de poveste decât unul din cărţile de istorie. Pe la 14 ani am avut parte de un şoc. Un profesor de istorie, om care nu ieşea niciodată din tiparele discursului oficial al vremurilor, mi a arătat un almanah din anii interbelici. „Uite, mi a spus, adevăratul nostru rege. El e conducătorul de drept al românilor, nu impostorii ăştia”. Am crezut că visez. A riscat enorm şi nu ştiu nici azi de ce a făcut o tocmai cu mine. Pentru mine momentul a fost un adevărat şoc cultural. Am descoperit că există şi o altă Românie, alta decât a tovarăşului…
După nişte ani mi s a dat bucuria de a mă număra printre cei care l au vazut pe Mihai I la Oradea. Mai mult, am avut onoarea de a i lua un scurt interviu, sub poarta Episcopiei Ortodoxe. Din punct de vedere jurnalistic n a fost cine ştie ce. Eram perpelit de tot. De un singur lucru însă îmi amintesc perfect. Când Majestatea Sa mi a întins mâna, m am simtit binecuvântat.
Acum, când moartea Regelui cu toate culisele ei fac grosul jurnalelor de ştiri, nu pot să nu îmi amintesc şi de Corneliu Coposu. Atunci, ca şi acum, a trebuit ca un astru istoric să se stingă, pentru ca poporul să pară că are, o clipă, intuiţia pierderii pe care a suferit o. Nepoţi de bocitoare! Suntem dispeţuitori cu valorile autentice şi le descoperim abia atunci când nu mai sunt. Dati mi voie să mă îndoiesc de sinceritatea lacrimilor voastre.
Şi atunci ce rămâne? O pagină glorioasă de istorie, un destin exemplar, un model ce tinde către absolut, o poveste care nu e (şi) a nostră pentru că n am vrut să fie. N am fost, nici de data asta, la înălţimea timpurilor.
În ziua morţii Majestăţii Sale, imnul „Trăiască Regele” nu mi a ieşit din minte. Cel puţin ciudat, nu? Cred că Regele va continua să trăiască pentru mine şi pentru toţi aceia care au crezut în el. Cred asta pentru că am văzut în aceste zile (şi) o altă România, nu una paralelă, ci una nobilă, o ţară a „moralei, credinţei şi memoriei”, un loc care se află dincolo de interese înguste şi laşităţi meschine, un Regat celest, aici pe pământ românesc.
„Regele a murit!”… Trăiască Regina!

Florin Budea
fbudea.blogspot.ro

Articole Similare
0 160

Lasa un mesaj

Facebook