Home Editorial Sub chipuri de … măști

Autorii sângerosului atentat de la sala Bataclan din Paris, din vinerea neagră a lui noiembrie actual, nici măcar nu purtau măşti. Gest de un cinism fără seamăn. După o primă reacţie, înclini să crezi că nici n-ar fi avut de ce să-şi acopere chipul. Era ucigaşul însuşi, în sine, o mască. Masca mesagerului morţii, dezumanizat, animat de îmboldul demonic de a ucide. Ca o emanaţie a Răului, infiltrat în substanţa vitală a timpului nostru. Obligându-ne, în schimb, pe noi, nevinovaţii, să ne punem masca durerii şi a fricii nemascate. Pericolul este prea mare şi prea ameninţător. La toţi ne este frică. Sentimentul este devastator, ca la apropierea iminentă a unui cataclism. Sinonim cu izbirea de ţărm a marilor şi nestăvilitelor ape, într-o zi înnegurată de ceţuri.
Vine o vreme când fiecare purtăm o mască. Este mai simplu să rătăceşti mascat, într-o lume plină de măşti. Viaţa, cu dezideratele ei ne fascinează şi ne sperie, deopotrivă. Sub chipuri de măşti, adevăratele drame trec pe lângă noi, fără să ne atragă atenţia. Fără să ne facă responsabili sau fără să ne implice în ele. Devii spectator în faţa vieţii, fără să fii îngrijorat de viaţă. Chipul tău surâzător nu va permite asta, dar nici nu va putea fi suspectat în vreun fel, de vinovăţie. Ideal ar fi să poţi purta, toată viaţa, frumoasele măşti veneţiene, să te simţi ca într-un perpetuu Carnaval, care să-ţi asigure o poziţie confortabilă în societate. Acoperit de o Colombină, frumoasa mască decorată cu aur sau argint, chipul tău să se lumineze lăuntric, de parcă ar fi văzut curcubee risipite în vânt.
Doar că nu se întâmplă aşa. Lumea a devenit o arenă de luptă, pentru că zeul tutelar al acestui secol, pe care Andre Malraux îl intuia ca fiind religios sau deloc, este banul. Fie că el se cheamă: dolar, petrodolar, uncie de aur sau euro. Majoritatea omenirii îngenunchează mult mai repede şi fără rezerve în faţa acestor simbolici zei ai bogăţiei. Şi ca să-i ai, nici un preţ nu e prea mare. Nici chiar Viaţa. Vieţi nevinovate. Iată de ce, cel mai adesea, dăm nas în nas cu una dintre cele mai hidoase măşti, inventate cu secole în urmă la Veneţia, numită Medico Della Peste, folosită de medici pentru a se proteja, atunci când tratau bolnavii de ciumă. O mască macabră cu un cioc lung şi ochi rotunzi, acoperiţi cu discuri de cristal. Menită să sperie sau să te ţină la distanţă.
Simplu spectator, trăind îndărătul măştii neimplicat, nu vei fi totuşi lipsit de risc. Vei observa, la un moment dat, că alte măşti, mult mai vocale, iau decizii şi dau sentinţe, fără ca cineva să ţină cont de nevoile şi aspiraţiile tale. Sau chiar de mărturiile tale în procese încheiate exact împotriva adevărului, după ce ţi s-a sugerat ce trebuie să spui şi-ai refuzat. După cum ai refuzat, poate, să depui mărturie de dragul tihnei tale. Iar masca te-a salvat.
Rar se întâmplă să ne desprindem masca de chip şi să fim noi înşine, cu limitele noastre. Viaţa ne-a învăţat să fim prudenţi. Se poate întâmpla ca şi nevinovăţia să aibă, uneori, nevoie de mască. Porţi masca din diverse motive. Uneori că te simţi vinovat şi arborezi un zâmbet complice. Alteori, de teamă că nefericirea ar putea fi vizibilă şi ai deveni vulnerabil, o ţintă. În ochii altora, să fii fericit este un păcat. Şi-atunci trebuie să te fereşti ca de un duşman neiertător. Să-ţi ascunzi iubirea, liniştea, echilibrul, succesele profesionale, împlinirea socială etc, dacă acestea constituie izvorul fericirii, apărută în viaţa ta, sub masca neputinţei.
Minciuna poartă o mie de măşti şi niciodată nu poţi anticipa ce întâlniri îţi rezervă viaţa. Masca este deghizare, dar şi dezvăluire a fiinţei. Orgolii nemăsurate, derapaje comportamentale, viclenia, lăcomia, degradarea morală, ura se transformă în măşti ce nu se vor mai desprinde vreodată de pe un chip. Şi este foarte uşor să te rătăceşti într-o lume mascată! Dac-am avea tăria să renunţăm la măşti, nu ne-am simţi oare, de parcă cineva ne-ar trimite în exil?

Maria Vesa Aursulesei

Articole Similare
0 400

0 522

Lasa un mesaj

Facebook