Home Fotograful saptamanii Alex Bucevschi

M-am născut în Suceava, şi în prezent studiez la Universitatea din Oradea, profilul meu neavând nici o legătură cu fotografia. Pasiunea de fotograf am descoperit-o abia după ce am început studiile, undeva prin anul 2012. Încă de mic mi-a plăcut să fotografiez, dar abia prin 2012 mi-am achiziţionat primul meu DSLR, un Nikon D3100, iar cu timpul am avansat la un Nikon D600.
Genurile de fotografie pe care le prefer sunt: fotografia de portret şi fotografia de peisaj. Dealungul timpului am avut plăcerea de a lucra la unul dintre cele mai cunoscute studiouri foto din Oradea, iar în toamna anului 2014 am participat ca şi fotograf in cadrul unui congres internaţional de Biochimie şi Biologie Moleculară, iar momentan lucrez la un proiect propriu, pe care sper să îl finalizez cât de curând. Scopul proiectului este de a promova cele mai frumoase locuri din România prin fotografii. Întotdeauna mi-a plăcut să surprind naturalul, adevărata frumuseţe a persoanei fotografiate. Pentru mine fotografia este şi va fi o pasiune care îţi aduce foarte multe satisfacţii sufleteşti, partea materială nefiind semnificativă în prezent. Am participat şi rămân deschis la diferite acţiuni ca şi voluntar.
www.AlexBucevschi.ro
www.facebook.com/AlexBucevschiPhotography
www.flickr.com/AlexBucevschi

15251267573_7f324eb6c3_k

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook