Home Fotograful saptamanii Eduard Gutescu

Sunt un fotograf din generaţia nouă care doreşte să transmită privitorului emoţia şi frumosul care ne înconjoară zi de zi. Pasiunea pentru fotografie a început la vârsta de 14 ani, când am „furat” pentru prima oară aparatul Zorki care aparţinea tatălui meu. Pe vremea aceea, tot ce făceam în acest domeniu era din pură curiozitate. Cu trecerea timpului, am realizat că trebuie să dezvolt această pasiune şi in anul 2012 am cumpărat primul meu aparat digital. Pasiunea şi entuziasmul au fost cele care m-au făcut să evoluez ca fotograf. În aceşti doi ani frumoşi în care am călătorit de fiecare dată când am avut ocazia, am descoperit frumuseţea meleagurilor noastre, am cunoscut oameni frumoşi şi fotografi pe care îi consider mentori şi prieteni în acelaşi timp. Pornind pe acest drum, am realizat că fiecare zi poate aduce noi satisfacţii. Realizările mele cele mai mari au fost: Publicarea în revista National Geographic şi „Fotografia Zilei” pe site-ul oficial National Geographic. Colaborare cu Nikon Romania, în care am realizat review pentru aparatele D5300 şi D7100. Mai multe participări la expoziţii din Bucureşti printre care şi expoziţia „Labirint”, unde am facut parte din echipa organizatorică alături de distinsa mea colegă Mirela Momanu.
www.facebook.com/edyholdem

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook