Home Fotograful saptamanii Gingăraşu Cornel

Am în spate vreo 30 şi ceva de ani de fotografie şi tot nu mă mai satur să admir şi să mă lăfăi în preajma acestei lumi, în acelaşi timp realizînd că drumul spre perfecţiune este infinit.
În timpul liceului eram îndrăgostit de pictura modernă şi mă vedeam luînd calea spre „arte frumoase” dar pictorul cu care începusem să iau lecţii era şi un fotograf pasionat şi morbul camerei obscure m-a muşcat în chip ireversibil. Lecţiile de pictură, culoare, compoziţie au fost extrem de utile şi pentru fotografie, văzînd în aceasta din urmă copilul teribil al maeştrilor şevaletului.
În timp pasiunea spre pictură s-a răcit, dar fotografia mi s-a dăruit în toată splendoarea ei, dinamica sa preferînd-o picturii. (…)
Îmi amintesc cu pregnanţă melodia „Come on baby light my fire” ascultată la nesfîrşit pe un vinil extravechi şi hîrîit în nopţile în care, alături de aparatul de mărit şi substanţele de revelare, lucram pînă cînd ameţeam. Îmi amintesc şi de minunata întîlnire cu albumele fotografului Caponigro în cvasiinterzisa bibliotecă americană.
De fapt, adevărata ascensiune pe Everestul fotografiei a început cu digitalul, cînd am cumpărat (nu ştiam nimic de fotografia digitală şi camera am ales-o după design) o Konica Minolta superlenesa (capta imaginea în 3,5 secunde) simpatică. Imediat au început poftele spre DSLR şi drumul spre o cît mai frumoasă fotografie.
Mersul lucrurilor au fost dinspre fotografia instinctivă spre cea raţională, rafinată, de la subiecte culese la întîmplare spre portofolii şi proiecte. Încet, de la postarea pe site-uri, a venit nevoia jurizării, a verificării profesionale, aspre, dar care pe mine mă încarcă de adrenalină şi de bucurie. Participarea la saloanele-concursuri internaţionale a devenit ceva obişnuit.
Pentru mine fotografia e mare prilej de bucurie, talisman şi cură împotriva răului vieţii, prilej de cunoaştere a lumii, de verificare a puterii „inimii” şi valorii artistice.

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook