Home Interviu Alina Brihan

 Alina Brihan este asistent univ. dr. la Departamentul de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării (IRISPSC), Universitatea din Oradea. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice (UBB) în 2000 şi Facultatea de Drept (UO) în 2012. A fost consilier parlamentar (2005-2008) şi europarlamentar (2007) şi este membră a echipelor de cercetare ale mai multor proiecte naţionale şi internaţionale (finanţate prin programele PHARE România, UNDP România, CEEX, CNCSIS, POSDRU, etc.). A crescut cu poveştile unchiului ei care a avut o carieră politică la diferite niveluri, despre politică, diplomaţie şi oameni. De la el a învăţat cum cele două se îngemănează, cum politica se poate face, eficient şi responsabil, pentru oameni. Domeniul Ştiinţelor Politice este un domeniu în continuă mişcare, în care lucrurile se întâmplă foarte mult “Azi”. Şi tocmai elementul de “Nou” din acest “Azi” „mă fascinează şi mă stimulează în profesia mea, în proiectele mele”, mărturiseşte Alina.

Rep.: De ce Ştiinţe Politice, Alina?
A.B.:  Până la un anumit moment, nu mă gândeam că voi studia Ştiinţe Politice. Apoi, când aveam 12 ani – la Revoluţie, notam, zi de zi, într-un carneţel, toate evenimentele şi poziţiile oamenilor politici, aşa cum le vedeam derulându-se la televizor. Făceam un fel de muncă de reporter. Simţeam că se întâmplă ceva important, nou, şi doream să înregistrez fiecare secvenţă a acestei schimbări. Când s-a apropiat, însă, momentul deciziei privind facultatea pe care să o urmez, am hotărât, împreună cu ai mei, să studiez Dreptul. Dar când un prieten de familie ne-a spus despre specializarea de Ştiinţe Politice, de la Cluj, am simţit că asta îmi doresc să fac. Iar azi îi sunt extrem de recunoscătoare. Peste 15 ani, însă, îmi luam şi licenţa în Drept. Dar nu pentru a produce o schimbare de macaz în carieră, ci doar pentru a-mi consolida drumul pe care doresc să-l urmez în domeniul Ştiinţelor Politice.
Rep.: În urmă cu 10 ani, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, ai făcut parte din primul corp de asistenţi europarlamentari ai deputaţilor români din Parlamentul European. Ce a însemnat pentru tine această experienţă?
A.B.:  O oportunitate unică care mi-a influenţat, direct sau indirect, toate proiectele ulterioare. Ea a venit într-un moment în care acumulasem, deja, 3 ani de experienţă de consilier parlamentar. În acelaşi timp, predam, de 7 ani, la specializarea Ştiinţe Politice şi materii ce ţineau de domeniul afacerilor europene. Eram, astfel, implicată, atât într-o activitate academică, cât şi într-una profesională, practică. Şi aceasta fiindcă principiul după care mi-am construit cariera pe care îl urmez şi acum a fost acela de a acumula experienţă practică în sfera materiilor pe care le predau. La Buxelles, am intrat în contact cu un alt tip de structură instituţională – suprastatală, dar şi cu un alt mod de lucru. Pentru mine, experienţa de la Bruxelles rămâne una extraordinară, pe care o recomand tuturor celor care îşi doresc o carieră în instituţiile europene.
Rep.: Ştiu că ai urmat un modul de lobby şi advocacy. Ce te-a atras la această activitate? Cum ai inclus-o, acum, în proiectele tale profesionale?
A.B.:  Am urmat acest modul fiindcă, pe de o parte, viza anumite aspecte pe care le-am abordat în teza mea de doctorat, iar pe de altă parte, eram pasionată de acest mecanism, având în vedere că, la Bruxelles, am interacţionat cu diferiţi lobby-şti la Parlamentul European. Cei care fac lobby la instituţiile europene încearcă să influenţeze formularea politicilor şi a procesului decizional european, fiindcă, la nivelul UE, activitatea de lobby este considerată drept o parte legitimă a sistemului democratic. În România, însă, activitatea de lobby nu s-a reuşit a fi, încă, legiferată, în pofida numeroaselor propuneri legislative care au vizat-o. Cu toate acestea, cred că este important ca această activitate să capete un alt statut, să se legifereze cadrul pentru influenţarea transparentă a decidenţilor de la diferite niveluri, cu privire la un act normativ sau o politică publică, în baza unor reguli şi sancţiuni clare. Iubesc România şi consider că fiecare opinie, domeniu, interes, etc., pe care dorim să le promovăm, trebuie să fie dublate de substanţă, fapte, argumente solide. Pentru că, doar atunci, activitatea de lobby va putea determina influenţarea opiniei sau a acţiunii unui actor, public sau privat, al comunităţii internaţionale.
Rep.: Dincolo de carieră, cine eşti Alina?
A.B.: Uneori depinde dacă sunt … „pe tocuri” sau „în balerini”. Şi trebuie să recunosc, însă, că în cea mai mare parte a zilei, a săptămânii, îmi petrec timpul “pe tocurile” profesiei. Iar atunci sunt responsabilă, meticuloasă, perseverentă, gata să îmi sacrific zilele şi nopţile pentru a finaliza ce mi-am asumat, fiindcă mă ambiţionez să dau maximum posibil pentru fiecare proiect în parte. În momentele de respiro, însă, încalţ rapid “balerinii” bunei dispoziţii, creionez elementele unei pauze active şi pornesc “în călătorie”, alături de cei dragi. Iar dacă ar fi să aleg un cuvânt care să mă definească, cred că acela ar fi: “optimistă”.
Rep.: .: Ai timp de cărţi, de filme? Te-ai regăsit în vreun personaj?
A.B.:  Da, am timp. Şi da, mă regăsesc în diferite personaje, însă ele se schimbă mereu, în funcţie de trăiri, de stări, de amprenta trecerii anilor. Cu toate acestea, dar ar fi să aleg între ficţiune şi realitate, o prefer pe cea din urmă. Fiindcă cel mai mult îmi plac „personajele” din viaţa reală, oamenii şi poveştile lor de viaţă. Îmi place să îi cunosc şi să îi înţeleg, să învăţ din experienţa lor de viaţă, din înţelepciunea lor, să primesc şi să dau – cu onestitate, să preţuiesc ceea ce ne apropie. Şi, astfel, de multe ori, ajungem să construim, împreună, noi poveşti despre prietenie, cu care păşim înainte, an după an, prin viaţă – chiar şi la mii de kilometri depărtare sau colaborări profesionale care înfruntă timpul.
Rep.: Care sunt visurile tale?
A.B.:  Să „cresc” în profesie, cu fiecare nouă experienţă. Să reuşesc să îmi fac timp ca să pun bazele unui proiect pe termen lung, în care să includ cât mai multe dintre „ingredientele” experienţelor profesionale pe care le-am avut în aceşti ani. Şi să vizitez Japonia, Thailanda, India, Israel, Rusia, Egipt şi Africa de Sud. Şi, dacă spaţiul ne-ar permite, aş mai putea adăuga.
Rep.: Îţi place lumea în care trăieşti?
A.B.:  Lumea în care trăim ţine şi, în acelaşi timp, nu ţine doar de noi. Eu am decis să trăiesc aici, pentru că am realizat că nici o societate nu este perfectă. Şi nu o spun la modul critic. Spun doar că ţara noastră are un potenţial extraordinar, dar cred că ar mai trebui să ne bazăm mai mult pe strategii pe termen lung şi pe reguli clare, stabile, să nu renunţăm la ceea ce avem bun şi să preluăm, adaptând, ceea ce ne este util, astfel încât să funcţionăm eficient şi să generăm o dezvoltare reală, durabilă. Ca să putem fi, şi noi, ca indivizi, aici, cei care suntem atunci când învăţăm, muncim sau trăim în alte state europene. Şi mi-aş mai dori ca lumea noastră de aici, de acasă, să fie una în care să se pună un accent mai mare pe principii, valori şi modele. Fiindcă e important să fim nu doar cetăţeni buni, ci şi oameni. Acesta este şi motivul pentru care umanitatea, respectul, corectitudinea, recunoştinţa, înseamnă mult pentru mine. Şi, în viaţa mea personală şi profesională, există mai mulţi oameni cărora le port o mare recunoştinţă, pe viaţă.
Rep.: Care este refugiul tău atunci când vrei să te ascunzi puţin de lume?
A.B.:  De fiecare dată sunt fermecată de munţii stâncoşi şi înalţi, coloraţi, pe alocuri, de verdele pinilor, care se scufundă în marea turcoaz, de-a lungul Rivierei croate, de străduţele pietruite şi înguste, din centrele vechi ale oraşelor europene, de casele din piatră, cu obloane colorate şi flori în jardiniere, din orăşelele de provincie, castelele – oriunde ar fi acestea, de plutitoarea piaţă de flori şi canalele şerpuitoare ale Amsterdamului, de soarele răsfrânt peste cele 32 de hectare de flori de primăvară, câmpurile de lalele şi morile de vânt din Keukenhof, de Las Ramblas şi construcţiile pline de mister ale Barcelonei, de plimbările pe malul Senei, de vestigiile lumii greco-romane sau de monumentele Imperiului habsburgic. Când călătoresc, încerc să descopăr, să simt, să mă bucur, cât mai mult de locurile acelea. Şi să revin. Iar asta presupune, concomitent, locuri, servicii şi oameni. Croaţia şi Franţa sunt două dintre aceste destinaţii.
Rep.: Cea mai frumoasă amintire?
A.B.:  Am multe amintiri frumoase, alături de cei dragi, care, fiecare, mi-a rămas în suflet. Sunt parte din mine şi nu aş putea face o ierarhie. Dar la fel de importante îmi sunt şi amintirile momentelor în care am reuşit, deşi şansele păreau mici, când am construit cărări prin câmpuri neprietenoase, când am ajuns, mulţumită de ceea ce am făcut, la destinaţie sau când finalurile au fost, de fapt, noi începuturi frumoase.
Rep.: Cea mai mare provocare pe plan profesional, care a fost?
A.B.:  Fiecare nouă experienţă a fost o provocare, deoarece am lucrat cu organizaţii şi instituţii, româneşti şi străine, de la diferite niveluri. Însă, probabil, cele mai mari provocări au fost masteratul pe care l-am urmat în Franţa şi job-ul de la Bruxelles. Fiindcă, acolo, porneşti de la zero. Sau, cel puţin, acesta a fost cazul meu. Profesional – trebuie să confirmi. Social – te loveşti de un alt mod de organizare şi funcţionare a societăţii, de imperativul adaptării la acea societate şi al respectării regulilor ei, de un proces de comunicare şi interacţiune cu oameni din culturi diferite. Privind, însă, spre viitor, ştiu că voi alege în aşa fel încât şi noile experienţe să fie tot provocări.
Rep.: Ce învaţă studenţii de la tine?
A.B.:  În primul rând, încerc să le transmit, la materiile pe care le predau, din experienţa mea profesională. Încerc să îi fac să descopere dinamismul, direcţiile, oportunităţile domeniului nostru. Să conştientizeze că, pentru a ajunge politolog, consilier parlamentar, specialist în comunicare, în relaţii publice, jurnalist pe domeniul politic, lobbyst, etc., ei trebuie să îşi dezvolte, încă din facultate, acele competenţe şi abilităţi necesare direcţiei pe care vor să o urmeze. În anul 2012, am coordonat un volum – “Provocările profesiunii: de la teorie, la experienţă şi angajament”, care se adresează studenţilor de la specializările ştiinţe politice şi jurnalism în care am inclus experienţe profesionale ale foştilor mei colegi de la Parlamentul European, ajunşi acum în diferite instituţii europene. Îmi place să văd cum noile generaţii de studenţi, comparativ cu a noastră, se raportează şi utilizează oportunităţile pe care Internetul, accesul la bibliotecile online, numeroasele schimburi şi conferinţe internaţionale, deschiderea organizaţiilor şi a instituţiilor în ceea ce priveşte efectuarea de stagii de practică sau de voluntariat  le oferă şi modul în care ei le fructifică. Iar atunci când sesizez derapaje, intervin şi îi îndrum.
Rep.: Ce-ţi doreşti de la ziua de mâine?
A.B.: Să fim, cu toţii, sănătoşi. Şi ziua de mâine să fie bună şi blândă cu noi.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 660

0 5963

Lasa un mesaj

Facebook