Home Interviu Crina Dobocan

Crina Dobocan s-a născut într-un loc binecuvântat cu oameni frumoşi, legaţi de tradiţiile moştenite de la strămoşii lor, o comună de referinţă în întreaga lume, Săpânţa. Este jurnalistă de 12 ani. Îi place să scrie şi să se afle în contact permanent cu oamenii. Pasiunea pentru jurnalism s-a născut pe vremea liceului, (a absolvit Liceul Greco-Catolic Oradea) când a creat revista „Adolescentul”, ea fiind „adolescentul şef”. Crina a crescut într-o familie „mare, veselă şi luptătoare”, care i-a insuflat dragostea de carte şi de credinţa că „fiecare lecţie de viaţă îşi are rolul ei şi că nimic nu este întâmplător”. Este un om hotărât, o persoană energică, optimistă şi perfecţionistă şi încearcă, prin tot ceea ce face, să dea un sens vieţii sale. Unul dintre proiectele de suflet ale jurnalistei este Asociaţia Pro Bambini destinată copiilor şi tinerilor talentaţi, pe care a înfiinţat-o în anul 2009. Crina s-a implicat de-alungul anilor în foarte multe proiecte sociale convinsă că „putem face lumină în viaţa celor care trăiesc în grele încercări”, după cum ne declară într-un interviu. Anul acesta, a fost nominalizată pentru Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, eveniment organizat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali (CNASR), în semn de apreciere pentru implicarea sa directă ca jurnalist în activităţi caritabile şi de voluntariat şi în promovarea activităţilor sociale. „Viaţa e frumoasă, dacă o faci să fie astfel”, ne spune Crina Dobocan.

Rep.: De ce presă şi nu altceva? Ce anume te-a atras la această profesie?
C.D.: Am ales presa pentru că îmi place să scriu. Mereu am fost fascinată de scriitorii care, de la primul rând aşternut pe hârtie, te-au introdus în Universul lor, în viaţa lor. Scrisul e pentru mine ca o confesiune. Mă descopăr cu fiecare rând aşezat pe hârtie. Iar în jurnalism, contează condeiul, talentul. Apoi, am ales presa pentru că îmi place contactul cu oamenii. Acesta este firul roşu al activităţii unui jurnalist. Fiind şi o persoană volubilă, îmi place să interacţionez cu oamenii. Temperamentul meu îmi permite să empatizez uşor şi să stabilesc conexiuni cu cei din jur. În munca de jurnalist este nevoie de mult tact şi de flexibilitate, pentru că oamenii au personalităţi diferite, trăiesc în contexte diferite, au viziuni şi probleme diferite.
Rep.: Cum îţi alegi subiectele? Ce fel de subiecte abordezi?
C.D.: În ultima perioadă subiectele mă aleg pe mine. Dar, îmi place să descopăr oameni care reuşesc să transforme obişnuitul în remarcabil, fie celebrităţi şi persoane publice, fie oameni obişnuiţi. De foarte multe ori am întâlnit eroi ,,anonimi’’ care au reuşit să facă din lumea în care trăim o lume mai bună, mai frumoasă.
Rep.: Domeniile pe care le abordezi sunt: Justiţie/ Social/ Religie/Învăţământ/ Cultură)… Să vorbim puţin despre învăţământ. Care sunt punctele slabe şi punctele forte ale învăţământului românesc?
C.D.: Este un subiect pe care am putea broda pagini întregi. Cred că punctul forte este că avem profesori de excepţie, care ştiu să-i formeze pe elevi şi care dau olimpici internaţionali. Pe de altă parte, nu ştiu de ce am vrea să avem iluştri în toate domeniile. Cred că ar trebui să se pună accent pe dezvoltarea potenţialului elevului. Curricula şcolară românească nu a suferit deloc o schimbare în bine. Este nevoie de o revoluţie curriculară în sistemul nostru de educaţie. La noi, la fel ca înainte de ’89, accentul cade pe o curriculă bogată în materii. Nu are importanţă că este sau nu utilă, că încărcăm sau nu elevul. Doar să fie! Toţi miniştrii reformatori au promis că vor introduce o curriculă în care 60% dintre discipline să fie obligatorii şi 40%, la alegere. Nu s-a întâmplat asta. La noi opţionalele sunt folosite pentru a nu lăsa pe unul sau pe altul fără catedră. Scopul opţionalelor însă ar trebui să fie ca acele discipline să fie dorite de elevi. Pe scurt, programele şcolare sunt inadecvate – atât prin cantitatea, cât şi calitatea informaţiilor obligatorii pentru elevi. În cei 12 ani de când scriu despre învăţământ, nu am auzit un dascăl mulţumit de vreo programă şcolară.
Rep.: De ce crezi că este importantă promovarea sectorului social/activităţilor sociale? De ce este important să ne implicăm în problemele comunităţii din care facem parte?
C.D.: Dincolo de promovarea sectorului/activităţilor sociale, am fost implicată direct în activităţi caritabile şi de voluntariat, atât ca jurnalist, dar şi ca preşedinte al Asociaţiei Pro Bambini sau ca voluntar al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea. Prin urmare, cunosc îndeaproape problemele comunităţii din care fac parte. Înainte de a fi jurnalişti, suntem oameni şi nu putem fi insensibili la problemele semenilor noştri. Cred că noi, oamenii – nu are importanţă statutul ori poziţia socială, putem face lumină în viaţa celor care trăiesc în grele încercări, în viaţa celor care traversează acelaşi zbucium. Putem fi o gură de oxigen sau să întindem o mână unor persoane ajunse în situaţii-limită. Având în noi un reazem, aceşti oameni îşi pot descoperi, şi chiar activa, nişte resurse pe care nici nu le bănuiau. Un ajutor oferit în momentul potrivit poate da un nou sens vieţii unei persoane căzute sau aflate în dificultate. Reuşim, dacă vrem, să facem mai suportabilă viaţa unei persoane şi chiar frumoasă. Şi să educăm. Chiar dacă noi nu avem întotdeauna mijloacele de a rezolva unele probleme, le putem aduce în atenţia opiniei publice şi a factorilor de decizie care, adesea, nu sunt la curent cu ele.
Rep.: Cât de puternică este vocea unui jurnalist? Este acesta răspunzător pentru ceea ce scrie?
C.D.: Foarte puternică. Jurnalistul serveşte interesul public şi este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel. Da, este absolut răspunzător, în faţa legii, dar şi a propriei conştiinţe.
Rep.: Îţi poţi păstra echilibrul atunci când scrii? Poţi trata subiectele cu 100% obiectivism?
C.D.: Am încercat şi am reuşit să fiu obiectivă în materialele mele jurnalistice. S-a întâmplat să am de tratat subiecte în care nu aş fi putut fi obiectivă, în special pe Justiţie. Atunci când am simţit că aş putea fi imparţială, m-am abţinut. Dar, nu cred că există o reţetă a unui articol perfect. Mai degrabă, aş spune că totul ţine de inspiraţie. Uneori ai muza aproape, alteori nu.
Rep.: Libertatea de exprimare are limite?
C.D.: Evident. Trebuie să acţionezi cu bună-credinţă şi să îţi faci meseria fără să calci în picioare sufletele şi drepturile altora. Eşti dator să respecţi viaţa privată şi demnitatea persoanelor.
Rep.: Care este relaţia ta, ca jurnalist, cu cititorul?
C.D.: Ţin cont de părerile cititorilor, atâta vreme cât sunt pertinente.
Rep.: Ai fost plecată prin Europa. Ce imagine au românii pe acolo?
C.D.: Aşa este. Am călătorit, dar am şi muncit în toate vacanţele din studenţie în Franţa/Spania. Cred că dictonul ,,ceea ce semeni, aia culegi’’, se aplică cel mai bine aici. Persoanele cu care eu am intrat în contact dincolo (şi nu au fost puţine) vorbeau frumos despre români. Îi apreciau pe cei ce munceau, dar îi detestau pe hoţi, le contestau pe prostituate şi pe toţi cei ce făceau fapte reprobabile.
Rep.: Ce calităţi apreciezi cel mai mult la un om?
C.D.: Sinceritatea, bunul simţ, onestitatea.
Rep.: Să revenim la implicarea ta în domeniul social: care a fost cea mai mare satisfacţie a implicării tale până acum? Ce sentimente te încearcă acum când ai fost nominalizată de colegii tăi pentru jurnalism la categoria – Personalităţi care susţin asistenţa socială?
C.D.: Satisfacţia cea mai mare? Că pot să aduc o fărâmă de bucurie în sufletul celor cu care soarta nu a fost tocmai generoasă. Vreau să mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat votul şi încrederea pentru Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială. Chiar dacă nu voi câştiga eu premiul pentru jurnalism, e onorantă o astfel de nominalizare. În acelaşi timp, nominalizarea mă responsabilizează şi mă obligă să mă implic mai mult.
Rep.: Din punct de vedere profesional, care este cea mai mare realizare a ta?
C.D.: Consider că cea mai mare realizare este că am reuşit să schimb, într-o anumită măsură, în bine destinele unor persoane. Asta fie ca jurnalist, fie ca preşedinte al Asociaţiei Pro Bambini sau ca voluntar la Caritas Eparhial Oradea.
Rep.: Dar, din punct de vedere personal?
C.D.: Categoric: fiul meu, Dragoş.
Rep.: Ce îţi doreşti de la ziua de mâine?
C.D.: Linişte, sănătate, echilibru, dragoste. Îmi doresc tot ce-i mai bun pentru copilul meu (orice mamă îşi doreşte asta pentru copilul său) şi un viitor mai bun pentru toţi copiii lumii. Mi-aş dori ca cerul copiilor să nu fie umbrit de niciun nor.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 573

Lasa un mesaj

Facebook