Home Interviu Deme József

Deme József s-a născut pentru a alerga. Îşi iubeşte oraşul natal, pentru care organizează în fiecare an din 2011, Oradea City Running Day, un sport de masă, la care participă amatori iubitori de alergat şi sănătate. József este de părere că „Fiecare om are Everestul său”, adică fiecare avem un ţel şi un vis pentru care facem eforturi să ne apropriem de acel moment, iar viata, crede József, îţi dă semne că visul tău e aproape să se împlinească: în cazul lui doreşte să ajungă pe Everest. Îi place să râdă şi se bucură când întâlneşte pasionaţi de alergat ca şi el. Anul acesta Oradea City Running Day va avea loc la data de 21 septembrie, iar înscrierile vor începe pe 15 februarie (dar toate detaliile le veţi afla pe site-ul evenimentului şi pe site-ul Clubului Exterra, a cărui Preşedinte este şi pe care-l conduce cu severitate, dar corectitudine. Are 4 membri fondatori, aceeaşi încă de la-nceput, oameni care cred în această cauză. Lor li se adună şi sponsorii fideli care cred în binefacerile acestui eveniment: SĂNĂTATE ŞI BUNĂ DISPOZIŢIE. Un eveniment care poate să adune la un moment dat 4000 de alergători, din cât mai multe ţări. Astfel oraşul nostru va beneficia şi de turismul sportiv. «Voi continua lupta pentru sănătatea mea şi pentru visul meu».

Rep.: Când a intrat alergatul în viaţa ta?
D.J.: Am fost „infectat” de atletism datorită surorii mele şi spun „datorită” pentru că toată viaţa mea s-a schimbat în bine din acel moment, la data de 10 octombrie 1992. Este o zi pe care o ţin minte, ca şi cum ar fi ziua mea de naştere. M-am descoperit atunci şi pot spune, m-am născut a doua oară. Nu este vorba de sentimentul pe care l-am simţit pe moment, ci de sentimentul pe care-l am acum, după atâţia ani de alergat.
Rep.: Atletismul a fost primul sport de care te-ai apropiat?
D.J.: Am început cu baschetul. Aveam 10 ani, când jucam baschet în curtea şcolii şi mi-a plăcut foarte mult. Abia mai târziu am început antrenamentele cu antrenor, dar nu participam la concursuri, pentru că nu aveam înălţimea potrivită. Cu toate că puneam pasiune în jocul meu, nu am putut depăşi acea barieră. Aşa am ajuns să merg cu sora mea la antrenamentele ei de atletism, în fiecare sămbătă. Participam la antrenamente, mai mult pentru ideea de a le arăta colegilor ei cum se joacă baschet. Nu ştiu câţi din ei au renunţat la atletism pentru a se dedica baschetului, dar eu, cu siguranţă, m-am apucat atunci serios de atletism.
Rep.: Ai avut un model de sportiv care te-a motivat la început?
D.J.: A fost un băiat cu cinci ani mai mare ca mine, pe care-l consideram idolul meu. El m-a inspirat să încep atletismul şi m-a învăţat că prin multă muncă, voi reuşi să ajung la performanţă.
Rep.: Dar este nevoie şi de talent, presupun.
D.J.: Recunosc că nu am fost un copil talentat la sport. Dar prin foarte multă muncă am reuşit să ajung alergătorul de azi. Însă, cred că a existat totuşi un pic de talent, pentru că altfel, în ciuda eforturilor, există pericolul să te plafonezi.
Rep.: Care este cea mai grea cursă la care ai participat?
D.J.: 1998, un maraton care a avut loc la Bucreşti. Era o zi de octombrie, umiditate foarte mare, iar organismul a fost supus la un efort foarte mare. Am terminat cursa, dar imediat după, am ajuns la spital.
Rep.: Ce anume te determină să participi la genul acesta de curse? Eşti un alergător de fond, cu alte cuvinte participi la maratoane, semi-maratoane, sporturi de şosea etc.
D.J.: I am born to run. M-am născut să alerg. E vorba de multă pasiune şi, caracteristic vărsătorului, de multă perseverenţă. E posibil ca pe distanţe lungi de 21, respectiv 42 de km, să se instaleze monotonia, dar dacă îţi stabileşti un ţel concret, poţi termina cursa. Am fost sportiv profesionist timp de 12 ani, dar aş vrea acum să ma refer la amatorii de atletism, cei care participă la evenimentul Oradea City Running Day. Nu poţi să alergi fără un scop. Nu rezişti pănă la final. Fie că e vorba de premiu, fie că e vorba de gustul victoriei sau o faci din plăcere sau pentru sănătatea ta, trebuie să-ţi impui un ţel. Şi, foarte important: trebuie să începi pregătirea cu cel puţin 6 luni înainte de concurs, dar ideal ar fi un an de pregătire.
Rep.: Cum s-a născut ideea acestui eveniment?
D.J.: La-nceput a fost cuvântul. S-a-ntâmplat în 2010, în timp ce alergam prin Pădurea Felix, mi-au venit aceste cuvinte în minte, chiar aşa: Oradea Running Day. Însă, nu eu am inventat mecanismul concursului. Participasem la astfel de competiţii în alte ţări. City Running Day, se mai organizează la Cluj şi la Bucureşti. La cel mai vechi maraton din America au participat 17 oameni pasionaţi de alergat. La maratonul din New York, visul oricărui maratonist, au participat 40.000 de oameni, iar competiţii de sport pe şosea, au loc în lume de multă vreme. Şi, revenind la idee,  fiind orădean şi iubind acest oraş, visul meu a fost să organizez la mine acasă un astfel de evniment. Oraşul se pliează excelent pe o astfel de cursă. La data de18 septembrie 2011, a avut loc prima ediţie.
Rep.: Iubeşti oraşul Oradea?
D.J.: Mă consider un patriot local. Îmi place atmosfera oraşului. E ceva care mă ţine aici, iar ideea de a organiza evenimentul aici, a pornit din dorinţa de a alerga în oraşul meu natal 21 km.
Rep.: Cine are voie să participe la cursă?
D.J.: Oameni pasionaţi de alergat, oameni sănătoşi, oameni care ştiu să fie fericiţi. Nu cred că aţi văzut vreodată un alergător depresiv. Sportul în aer liber, un sport de masă te obligă să fii optimist şi încrezător în tine. E important să ai peste 18 ani şi să fii pregătit fizic, bineînţeles şi  să nu le pese de vreme: indiferent dacă plouă, ninge sau e caniculă, organismul uman rezistă, dar trebuie să fie motivat de mintea care spune că vrea să ajungă la finish.
Rep.: Tu ce simţi când te afli la linia de start?
D.J.: Emoţii, de fiecare dată. Simt o tensiune care trece abia după pistolul de start. Apoi îmi analizezi adversarii şi mă aşez lângă ei. Voi fi atent la ritmul lor, la momentele de rupere de ritm. Aici intervine experienţa şi faptul că sunt un bun psiholog. Orice alergător trebuie să fie un bun psiholog.
Rep.: Dar la linia de finish, ce simţi?
D.J.: Este un sentiment al împlinirii. M-am luptat cu mine însumi şi am învins din nou. La fiecare cursă dau totul din mine.
Rep.: Şi cum te reîncarci?
D.J.: În primele zile după competiţie, cu odihnă pasivă, iar după aceea, cu odihnă activă.
Rep.: Care sunt atleţii / atletele pe care le admiri cel mai mult?
D.J.: Gabriela Szabo şi Lidia Simon. Sunt modele de urmat şi ca sportive şi ca oameni.
Rep.: Ce calităţi apreciezi la un om?
D.J.: Sinceritatea şi curajul de a comunica despre orice.
Rep.: Ce nu-ţi place?
D.J.: Nesincerritatea şi de aceea am puţini prieteni, dar de calitate, de la care nu aştept nimic, decât să rezonăm la nivel sufletesc.
Rep.: Ce alte pasiuni ai?
D.J.: Fotografia şi filmele. Am şi participat la o expoziţie. Iar în ceea ce priveşte filmele, iubesc: „The Gray” şi “No Country for Old Men”.
Rep.: Ce fel de persoană te consideri?
D.J.: Pozitivă, un sentimental care trăieşte profund. Îmi place să râd şi să gândesc în perspectivă şi încerc ca în viaţa mea să fac loc doar stabilităţii şi armoniei. M-am retras din sport, dar iubesc călătoriile. Încă alerg 1h/ zi şi nu mă apuc de nimic dacă nu am încredere în acel lucru.
Rep.: Ce-ţi doreşti de la ziua de mâine?
D.J.: Să nu plouă şi să pot alerga.
Rep.: Pentru cei care eşti o inspiraţie, ce cuvânt ai?
D.J.: Tot ceea ce fac să o facă cu pasiune şi încredere şi, în acelaşi timp, să-i marginalizeze pe cei care gândesc negativ.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 116

0 4989

Lasa un mesaj

Facebook