Home Interviu Elvira Platon-Rîmbu

Elvira Platon-Rîmbu, actriţă la Teatrul “Regia Maria” din Oradea, s-a născut în Republica Moldova, dar în România se simte acasă, susţinută de dragostea soţului ei şi bucuria pe care i-o aduc copiii. Este un personaj în sine care transmite bucurie publicului său. Cea mai mare bucurie a sa este să facă teatru. S-a născut pentru asta. “În teatru, nebunia înseamnă ore şi ore de muncă şi bucuria de a te afla pe scenă…”A ales să fie actriţă pentru că “are multe de spus acestei lumi”. Experienţa ei ca actriţă este complexă abordând personaje de teatru, dar şi roluri în filme şi televiziune.

Rep.: “O femeie desăvârşită, cu un puternic simţ al dreptăţii şi al argumentării şi contra-argumentării”… Te recunoşti în această descriere?
E.R.: Nu mă recunosc. Nu sunt o femeie desăvârşită, am o groază de defecte, dar fiind ale mele sunt indulgentă cu ele. Într-o singură viaţă e greu să atingi desăvârşirea, deşi mi-aş dori asta. În ceea ce priveşte simţul dreptăţii…da, există şi din această cauză par uneori foarte dură. Aşa mă percep unii, la început. Dar, îmi pasă doar de părerea celor dragi.
Rep.: Eşti un om al cuvântului, dar şi un om de cuvânt ? Adevărul este important în viaţa ta ?
E.R.: Îmi place să-mi respect cuvântul şi mă străduiesc să fiu un om de cuvânt. Dacă promit ceva, voi face tot ce este omeneşte posibil să-mi respect promisiunea. Asta, faţă de ceilalţi. Cu mine e altceva, mai ales atunci când trebuie să mă trezesc dimineaţa. Îmi place să adorm târziu şi să mă trezesc la fel de târziu.
Rep.: Care este cuvântul care te defineşte ?
E.R.: Ar fi două: ambiţia şi încăpăţânarea.
Rep.: Crezi în oameni ?
E.R.: Da. Nu aş putea trăi fără ei. Cred în oameni, îi iubesc, sunt foarte sociabilă, iar ei mă motivează în tot ceea ce fac. Omul poate fi atât de frumos ! Trebuie doar să-şi dorească asta.
Rep.: Care este limba cea mai aproape de sufletul tău: limba rusă sau limba română?
E.R.: Cu siguranţă, româna vine pe primul loc, apoi, imediat limba rusă. Cu engleza, în schimb, am mari neînţelegeri.
Rep.: Cum te-ai acomodat cu România ?
E.R.: Foarte uşor pentru că eram foarte tânără când am venit aici.
Rep.: Cât din personalitatea ta împrumuţi personajelor interpretate de tine ?
E.R.: În fiecare rol există o parte din mine. Eu influenţez rolurile, apoi ele mă influenţează pe mine. E vorba de un schimb de energie între mine şi personajul meu… Şi purtăm tot timpul un dialog, mai ales noaptea.
Rep.: Ai emoţii inainte de spectacol ?
E.R.: De obicei, nu, pentru ştiu ce am de făcut. Am emoţii doar atunci când nu sunt în cea mai bună formă fizică, lucru care, categoric, nu-mi place, dar se mai întâmplă.
Rep.: Eşti o persoană superstiţioasă ? Ai anumite superstiţii legate de intrarea pe scenă ?
E.R.:  În viaţa de fiecare zi sunt superstiţioasă, dar nu am superstiţii legate de scenă.
Rep.: Care este rolul care ţi s-a potrivit cel mai bine ?
E.R.: În teatru am câteva roluri la care ţin, care mi-au plăcut, dar în viaţă mi-ar fi plăcut rolul de medic. A fost un vis d al meu. Dacă nu intram la facultatea de teatru, aş fi încercat la medicicnă. Cred că aş fi fost un medic bun. Îmi place ideea de a-i ajuta pe alţii.
Rep.: Ai refuzat vreodata vreun rol ?
E.R: Am  mai şi refuzat atunci când am considerat că rolul nu mi se potriveşte sau dacă nu am crezut în proiectul iniţiat de vreun regizor. Dar mi s-a întâmplat foarte rar, în cei 25 de ani de carieră.
Rep.: Cum îţi doreşti să fii percepută de oameni ?
E.R.: Aşa cum sunt, cu bune şi cu rele, cu suişuri şi coborâşuri. Sunt şi bună şi rea şi puternică şi slabă, curajoasă, dar şi fricoasă, dar întotdeauna ADEVĂRATĂ.
Rep.: Care este relaţia ta cu spectatorii ?
E.R.: Eu am avut norocul în viaţă să fiu iubită, atât de spectatori, cât şi de apropiaţii mei, sau cel puţin aşa am simţit. Aşadar, mă simt iubită.
Rep.: Ce aşteptări ai de la publicul tău ?
E.R.: Nu aştept nimic de la spectatori, de obicei ei aşteaptă de la mine. Eu nu fac teatru pentru spectatori, joc pentru ei, dar în esenţă eu fac teatru pentru mine. Poate e o chestie egoistă, dar îmi place, în teatru mă simt eu bine, pentru că am nevoie să spun, să dau, să arăt tot ceea ce cred, simt, tot ce am acumulat în mine.
Rep.: Te consideri o femeie puternică ?
E.R.: Sunt o femeie puternică şi pentru că îl am mereu alături de mine pe soţul meu. Am umărul lui pe care plâng, am mâna lui care mă ridică dacă mă împiedic. El mă face să mă simt iubită şi orice femeie care se simte iubită este puternică.
Rep.: Scena oradeană te implineşte ca actriţă ?
E.R.: Nu pe deplin. Dar eu mai am multe alte activităţi care ţin tot de teatru care suplinesc această neîmplinire. Organizez cursuri de teatru pentru dezvoltarea personaliăţii copiilor, adolescenţilor şi chiar a adulţilor. Mă bazez pe exerciţii, atât din tehnica actorului, cât şi pe exerciţii din domeniul psihologiei şi dezvoltării personale. Visez să deschid o şcoală de teatru. Poate, cândva… Sunt o optimistă de felul meu, deci există o şansă.
Rep.: Există un rol la care visezi ?
E.R.: Nu cred… Niciodată nu mi-am dorit un rol anume. Ele au venit singure la mine.
Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire ?
E.R: Naşterile copiilor mei…
Rep.: Ai regrete ?
E.R.: Nu am regrete majore. Poate faptul că nu am învăţat limba engleză în tinereţe şi poate că-mi lipseşte talentul de a face prăjituri…dar mai încerc, nu mă las.
Rep.: Ai putea renunţa la teatru ?
E.R.: Nu de tot. Teatru am făcut de când mă ştiu. Mi-am construit mereu personajele când eram copil. Dacă nu aş mai juca pe scenă, aş juca în grădină sau aş face spectacole sau aş traduce sau aş preda sau…Poate aş scrie. Sigur aş avea ceva de făcut şi nu m-aş plictisi niciodată. Aşa ceva nu mi se va întâmpla.
Rep.: Cum arată lumea vazută prin ochii tăi ?
E.R.: Parafrazându-l pe Stanislavski aş spune că lumea este “Lucrul omului cu sine însuşi”.
Rep.: Ce-ţi doreşti de la ziua de mâine ?
E.R.: Sănătate pentru mine şi pentru toţi ai mei…Restul vine sau ni-l facem.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 660

0 5963

Lasa un mesaj

Facebook