Home Interviu Florin Ardelean

Florin Ardelean s-a născut la 2 noiembrie 1958 în localitatea Husasău de Criş (Bihor). Este lect.univ.dr. la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Universităţii din Oradea. Locuieşte în Oradea, este mândrul tată a doi băieţi, predă despre jurnalism şi este custodele Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”, din Oradea.  A absolvit Facultatea de filosofie-istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, devenind apoi, om de televiziune, scriitor şi profesor. A lucrat mulţi ani în redacţii de presă scrisă (redactor al revistei „Familia” – 1990-2001; redactor-şef cotidianul „Vest” din Oradea), iar aproape 9 ani a fost redactor-şef al TVS. Acum le predă studenţilor o lecţie de viaţă spunându-le că „O experienţă a ta, trăită şi asumată, este infinit mai importantă decât un milion de experienţe trăite vicarial” şi scrie. A început să scrie de timpuriu, când se afla pe băncile şcolii primare, apoi, fiind elev la Timişoara (1973-1977), a frecventat cenaclul literar „Orizont”, trimiţând redacţiei, uneori, poeme. Dar, cu adevărat, “am însemnat ceva prin ceea ce am scris abia în anul I de facultate, la Cluj, când, invitat fiind de profesorul Andrei Marga, am intrat în redacţia revistei „Napoca universitară”. “Cum ar fi lumea fără seducţie? Binele şi răul nu s-ar putea cristaliza ca proiecte, iar trăirile s-ar reduce drastic sărăcind la limite expresivitatea şi reducând tonalitatea cromatică a vieţii la un gri… Amorţiţi în noi înşine am reduce fiinţa la o simplă vieţuire în care biologicul şi-ar reproduce nevoile de bază strict instictuale. Nici nu am râde şi nici nu am plânge., ci doar am vegeta. Seducţia i-a permis omului să devină ceea ce i-a stat în premiză, deopotrivă ca şi vis şi ca şi coşmar.” (Florin Ardelean).

Rep.: Când scrieţi o carte, de ce scrieţi? Ce nevoie vă îndeamnă la scris? Pentru cine o scrieţi?
F.A.: Sunt câteva întrebări care încep cu acest instigator tenace – de ce. De ce respirăm, de ce există culori, de ce există lume. Pentru un scriitor, întrebarea asta uşor infantilă şi în acelaşi timp perfect motivată, comportă două registre ale răspunsului. Primul: de ce să scrii într-o ţară şi într-un timp în care scrisul nu-şi procură suficiente venituri pentru a trăi minimal. O carte nu-ţi aduce bani nici pentru a cumpăra alimente pentru o săptămână. În acest caz, răspunsul la întrebarea „de ce” ar presupune un răspuns vag stânjenitor. Scrii, probabil, din capriciu, pentru că ai timp de consumat sau, mai grav, pentru că ai o proastă adecvare la  realitate. Al doilea: scrii pentru că te hrăneşti din orgoliul că ai ceva de spus, ceva ce alţii n-au putut sau n-au apucat să spună, dar şi pentru că semeni de-ai tăi ar putea să fie interesaţi de ceea ce scrii.
Rep.: Ce valoare are cuvântul, sub toate formele lui, pentru dumneavoastră?
F.A.: Are valoarea unui instrument şi al unui material prin intermediul cărora pui în expresie gândul, ideea, trăirea. Bunurile simbolice îşi găsesc în cuvinte – rostite sau scrise – forma de înfăţişare utilă, la îndemână, naturală.
Rep.: Care este diferenţa dintre o carte şi o carte bună?
F.A.: Pentru că nu am timp să fiu livresc, apelez la diferenţa care mi se pare pe moment cea mai la îndemână: o carte bună este diferită de o carte, pur şi simplu, pentru că o femeie gonflabilă este diferită de o femeie reală.
Rep.: Aveţi tabieturi atunci când scrieţi ? Aveţi un ritual anume ? Cum scrieţi?
F.A.: Scriu diferit în funcţie de  genul scriiturii. Una este să scrii literatură (proză) şi altceva este să scrii un eseu. Mecanismele de elaborare, cele de gestaţie a ideilor, tipul de imaginar utilizat, toate acestea diferă suficient de mult pentru a avea iluzia că, practic, te dedublezi, că euri diferite scriu cărţi cu mize diferite. Nu, nu am ritualuri specifice când scriu. Doar că ascult muzică, în fundal – jazz sau clasică. Mă ajută să fiu  concentrat, să rămân în viteza de croazieră.
Rep.: De unde porneşte ideea? Cum se naşte o carte?
F.A.: Din neant, probabil. Există o peliculă foarte fină de existenţă, anume aceea dintre ceea ce este real şi ceea ce constituie o virtualitate perpetuă. Elemente sau entităţi ale acestui topos virtual intră, din motivaţii diverse, în orizontul realităţii şi devin fapte, materiale sau ideale. O idee se naşte în abisurile noastre, aproape fără s-o ştim: discret, ba chiar sfios, pentru ca mai apoi să devină sâcâitoare, ba chiar agresivă. O carte se naşte exact din această agresivitate a ideii care a fost, iniţial, sfioasă.
Rep.: Care este scrierea (cartea) care vă defineşte în cea mai mare măsură?
F.A.: Mă defineşte tot ce am scris. Nu este o carte anume, nu pot spune – mă defineşte Folie à trois sau că mă defineşte Seducţia. Exist pe intervalul de definiţie al tuturor cărţilor pe care le-am scris.
Rep.: În calitate de cititor, ce anume vă atrage la o carte? Ce aşteptări aveţi de la ea?
F.A.: O carte mă atrage în măsura în care mă determină să gândesc, uneori alături, alteori contradictoriu cu autorul ei. O carte de ficţiune cotează enorm să-mi propună o lume în care să pot evada, să aibă forţa unui drog, unui narcotic puternic. De asta, scriitorii mei preferaţi sunt cei cu viziune atât de mare încât au avut trufia să-l concureze pe Dumnezeu: Marcel Proust, Faulkner sau James Joyce.
Rep.: În calitate de scriitor aveţi aşteptări de la cititori?
F.A.: Nu am aşteptări. Am  doar gratitudini. Prima şi cea mai mare este aceea că mi-au făcut onoarea să-mi citească cartea. În lumea de azi, nevrotică dacă nu chiar schizoidă, este lucru mare ca unii oameni să consume timpul lor în contul spiritului tău.
Rep.: Trei lucruri care vă face ziua mai frumoasă.
F.A.: Băieţii mei, Dan şi Ieronim, muzica, ploile.
Rep.:  Vă place lumea în care trăiţi? O puteţi descrie într-un cuvânt?
F.A..: Nu se pune problema să-mi placă sau nu lumea în care trăiesc. La fel cum nu ştiu dacă lumii în care trăiesc îi place de mine. N-o pot descrie într-un cuvânt (lumea), pentru că nu sunt Atotputernicul, dar încerc prin cărţile pe care le scriu să ajung, să atentez la acel cuvânt, în definitiv imposibil de găsit şi rostit. Cărţile mele sunt glose ale cuvântului pe care nu-l ştiu şi nici nu cred să-l aflu în viaţa asta.
Rep.: Scriitor, profesor, om de televiziune. Care este ordinea corectă în ceea ce vă priveşte?
F.A.: Doar primele două sunt de actualitate. Televiziunea a fost o deviaţie in(oportună) a vieţii mele, un derapaj. Atât. Ca profesor, sper să fiu util, să manipulez în sensul bun spiritul celor tineri. Scriitorul? Sper să mai respire fără aparate, astfel încât să poată produce încă două opuri.
Rep.: Câtă putere are mass-media în ziua de azi? Cine are putere mai mare: cuvântul scris sau televiziunea?
F.A.: Sunt în situaţia ingrată de-a recunoaşte puterea colosală a mass-media, astăzi, în primul rând a televiziunii. E periculos, frivol şi dement să fie aşa. Asta spune mult despre inconsistenţa noastră, despre efectele târzii ale Căderii.
Rep.: Ce este jurnalismul: meserie, profesie, vocaţie…?
F.A.: Tehnic vorbind, este din toate câte puţin. O definiţie a jurnalismului, în termenii logicii aristotelice, nu poate fi dată. Dacă ar fi să spun ce cred că este jurnalismul, aş zice că înfăţişează o specie rară de exibiţie şi narcisism.
Rep.: Se mai cumpără cărţi în România? Se mai citeşte?
F.A.: Se cumpără, dar tot mai puţin. Pricinile sunt diverse, unele ţin de modificările din capul oamenilor, altele de tehnicismul adesea imbecil.
Rep.: Credeţi în destin?
F.A.: Răspunsul la această întrebare este fatal, imposibil. Ar trebui să scriu un tratat pe tema asta, şi tot n-aş şti răspunsul final. Sunt pre-destinat să nu ştiu dacă există sau nu destin.
Rep.: Care vă este credinţa?
F.A.: Sunt greco-catolic.
Rep.: Ce simţiţi când aşterneţi primul cuvânt dintr-o carte şi ce sentiment vă încearcă la final de scris?
F.A.: Primul cuvânt declanşează isteria imaginarului, precum şi rigoarea raţiunii. Jocul celor două este, totdeauna, imprevizibil, pentru că au tupeul să se ia în sarcasme una pe alta. Finalul scrisului? Îmi evocă, invariabil, moartea.
Rep.: Vi s-a întâmplat să finalizaţi o carte, iar peste un timp să simţiţi nevoia să schimbaţi sau să adăugaţi ceva?
F.A.: Da. În cazul fiecărei cărţi în parte. O carte gata scrisă nu este un obiect finisat, pentru eternitate, ci asemenea unei fiinţe, revendică pentru sine o viaţă, cu transformări, idile şi necazuri. O carte în ediţie „definitivă”, „revăzută şi adăugită” este un epitaf pe mormântul spiritului ce-a dat existenţă acelei cărţi.
Rep.: Prima şi ultima carte scrisă, până în acest moment, o scurtă descriere a lor şi ce urmează?
F.A.: Hai să ne rezumăm la finalul întrebării. Urmează Folie à trois III. Este în lucru, trag nădejdea să fie gata până de Crăciun. Sunt mulţumit de prima treime a cărţii, de felul cum prind consistenţă personajele, de felul cum se mişcă şi gândesc. Nu ştiu încă finalul. Dar asta este minunat!
Rep.: Ce încercaţi să le transmiteţi studenţilor? Care este lecţia cea mai importantă pe care le-o oferiţi?
F.A.: Lecţia cea mai importantă? Să nu fie rigizi, să gândească fără clişee de manual, să fie rebeli, dar nu „fără cauză”, să nu consume experienţe de vitrină, vândute de vedetele momentului. O experienţă a ta, trăită şi asumată, este infinit mai importantă decât un milion de experienţe trăite vicarial.
Rep.: Dacă ar fi… aţi face alte alegeri în viaţă?
F.A.: Da, aş face, doar că nu este posibil, aşa că mă mulţumesc cu colecţia de fapte bune şi rele, virtuoase şi păcătoase pe care le-am exersat în aproape 59 de ani de viaţă, împănaţi cu de toate.
Rep.: Care este starea care vă caracterizează?
F.A.: Ca obiect fizic, mă caracterizează starea solidă, cu elemente lichide prin artere şi ceva gazos, în alveolele pulmonare.
Rep.: Trăiţi printre cărţi, politică şi oameni… Un cuvânt pentru fiecare?
F.A.: Cărţile sunt bunurile la care am apelat în viaţă pentru a da sens la ceea ce sunt, ca proiect nevolnic, făcut posibil de Dumnezeu. Cât priveşte politica şi oamenii, numai de bine şi-un praz verde!
Rep.: Ce vă doriţi de la ziua de mâine?
F.A.: Nu vreau cadouri, nu vreau bilete de favoare, ci suficientă clemenţă şi o fărâmă de graţie.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook