Home Interviu Johanna Toth

Johanna Toth este una dintre cele mai bune jucătoare de polo din România şi ca majoritatea persoanelor născute pe data de 7 iunie ştie să simtă pulsul publicului. Este înzestrată cu şarm şi are puterea de a-i captiva pe ceilalţi. Practică polo de la vârsta de 15 ani şi a ajuns să facă performanţă. După un an petrecut în Ungaria, la Eger, Johanna urmează să evolueze la echipa de polo Rapid din Bucureşti. Îi place să călătorească, iar cel mai frumos loc unde a călătorit este Syracuse. Preferă culoarea verde, simbol al echilibrului, armoniei şi evoluţiei. La persoanele din jurul ei admiră sinceritatea, spontaneitatea şi simţul umorului şi urăşte minciuna şi trădarea din partea oamenilor în care a avut încredere.

Rep.: Ce anume te-a făcut să practici polo?
J.T.: De copil mic eram hiperactivă, am încercat mai multe sporturi, dar cel mai serios a fost înotul, iar de la înot, pur şi simplu, am trecut la polo încurajată de fosta mea antrenoare de înot. Îmi aduc aminte de primul antrenament. Am intrat în apă, am înotat, iar la sfârşitul antrenamentului am primit o minge. După prima săptămâna am jucat, totul a fost uşor şi nu am întâmpinat deloc greutăţi. Pur şi simplu mi-a plăcut. Înainte nici nu vroiam să aud de polo, mi se părea fără sens. Vedeam doar apă şi nişte căşti care se bălăceau prin apă, iar acum a devenit sportul meu preferat.
Rep.: Care sunt calităţile care te fac cea mai bună jucătoare de polo?
J.T.: În primul rând, nu consider că sunt cea mai bună jucătoare şi aş face o greşeală dacă aş considera asta. În Ungaria, am avut motivaţie fiind doar una dintre sutele de poloiste din campionat şi mi-am dat seama că întodeauna o să existe jucătoare mai bune decât mine. De fapt, acest lucru mă motivează în fiecare zi înainte să sar în apă, să ajung printre cele mai bune jucătoare. Consider că sunt ambiţioasă, întodeauna am iubit sportul şi orice făceam, era din pasiune. Este adevărat că am primit premii speciale la sfârşitul campionatelor naţionale, dar asta nu înseamnă că aş fi cea mai bună jucătoare din ţară. Poate am avut momente mai bune decât alte jucătoare şi am ieşit în evidenţă.
Rep.: Care consideri că sunt slăbiciunile tale în teren?
J.T.: Bineînţeles am şi eu slăbiciuni ca orice sportive, în orice ramură sportivă. Sunt mică de înălţime, am doar 1,67 de cm şi uneori mă deranjează dacă o adversară e de două ori cât mine, dar am încercat să compesez acest lucru cu rapiditatea. Consider că orice “slăbiciune” se poate compensa cu altceva.
Rep.: Ce părere ai despre relaţia dintre antrenor şi jucători?
J.T.: Contează foarte mult relaţia bună între antrenor şi jucător. Un antrenor e ca şi un părinte, prieten, profesor. Este ,,multifunctional”. Mai ales ca antrenor de fete trebuie să fie un om cu mai multă răbdare. Fetele necesită mai multă atenţie şi încurajare şi, bineînţeles, trebuie să existe respectul reciproc.
Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire din timpul meciurilor?
J.T.: Am avut multe momente frumoase şi trebuie să specific trei dintre ele: câştigarea primului campionat la senioare, primul meci cu echipa naţională şi prima prezentare pe imnul LEN din liga campionilor.
Rep.: Care a fost cel mai dificil meci de până acum?
J.T.: În sezonul trecut am avut un meci important cu care am intrat în play off, în ultimele 4 minute am egalat şi am câştigat cu penaltiuri.
Rep.: Cea mai mare victorie a ta cu ce echipă a fost?
J.T.: Câştigarea campionatului naţional de trei ori consecutiv cu echipa Crişul.
Rep.: Cum a fost experienţa ta la echipa Ungariei?
J.T.: A fost o experienţă plăcută din punct de vedere al evoluţiei. Am progresat mult. Deşi ne-am clasat pe locul 6, am evoluat foarte mult de la primul meci până la ultimul.
Rep.: Cum te simţi la Rapid?
J.T.: Cunosc echipa, unele fete sunt componente la lotul naţional de senioare şi, cu toate că nu am început pregătirea, cred că o să mă simt bine.
Rep.: Legi prietenii cu fetele din echipa ta?
J.T.: Da, am prietene foarte bune din echipele unde am jucat şi chiar ţinem legătura chiar dacă nu locuim în acelaşi oraş.
Rep.: Ai prietene? Ce înseamnă pentru ţine prietenia?
J.T.: Bineînţeles că am prietene, ştiu că pot să mă bazez pe ele la orice oră şi indiferent despre ce ar fi vorba. Şi ele se pot baza pe mine şi încerc să ţin legătura cu prietenii mei chiar dacă uneori suntem departe. De fapt, aşa mi-am dat seama care îmi sunt prietenii adevăraţi.
Rep.: Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit că jucătoare de polo?
J.T.: Poloul dezvoltă corpul armonios, deci complimentele sunt referitoare la aspectul fizic, dar mulţi apreciază faptul că fac sport de performanţă.
Rep.: Cum este privit polo de apă în România faţă de cel din Ungaria?
J.T.: În Ungaria, polo este cel mai popular sport de echipă. Echipa Ungariei a avut multe reuşite pe plan internaţional. Ungaria nu lipseşte de la nici o competiţie internaţională, în timp ce în România, polo-ul feminin este mai puţin popular, sunt mai puţine echipe şi nivelul e mai scăzut, dar sperăm că o să fie mai bine.
Rep.: Există o rutină înainte de meci? Cum te pregăteşti să intri în „teren”, în apă?
J.T.: Mă pregătesc psihic şi încerc să mă controlez emoţional, înainte de meciuri ori mă uit la înregistrări ori citesc o carte.
Rep.: Eşti superstiţioasă? Faci ceva anume înainte de meci?
J.T.: Am o minge de tenis cu care mă joc la încălzire, strâng de ea că să scap de emoţii, ascult muzică şi spun o rugăciune fără de care nici nu intru în apă.
Rep.: Pe ce poziţie joci?
J.T.: La echipa naţională joc pe inter stânga, iar la echipa de club mai mult am jucat pe Inter dreapta şi fundaş.
Rep.: Ce faci când pierzi? Ce faci când câştigi?
J.T.: Când câştigăm, mă bucur de moment, iar dacă pierdem, mă duc mai departe şi învăţ din greşeli.
Rep.: Unii spun că polo de apă nu este un sport pentru fete… Ce le răspunzi?
J.T.: Da, într-adevăr nu e un sport pentru fete, dar nici gătitul nu e pentru bărbaţi, totuşi cei mai mari bucătari sunt bărbaţi. La a suta întrebare poate nu am chef să răspund şi le spun doar “asta e”. Desigur, este un sport dur, sunt accidentări, iar de multe ori un câştig depinde şi de arbitrii, mai ales la două echipe egale. În timpul meciurilor, încercăm să dăm cel mai bun randament şi e important să ne păstrăm calmul. Un meci seamănă cu un examen, dacă ai învăţat pentru examen vei şti. În timpul examenului nu mai poţi să înveţi.
Rep.: Ce reprezintă polo-ul pentru tine?
J.T.: Este greu de spus, este un mod de viaţă, iubesc ceea ce fac, mă simt în, “apele mele”.
Rep.: Care este trăsătură ta de caracter cea mai puternică?
J.T.: Sunt ambiţioasă. De mică dacă am vrut să realizez ceva şi am făcut orice că să reuşesc atunci când îmi place şi îmi doresc ceva.
Rep.: Ce sfat ai pentru o adolescenţă care doreşte să joace polo?
J.T.: În primul rând, să încerce şi dacă îi place să o facă din plăcere şi cu pasiune, să nu piardă antrenamentele pentru că fiecare antrenament pierdut e foarte greu de recuperat. Să-şi trăiască viaţa de sportiv care uneori e grea, dar totodată e frumoasă. Eu una nu regret că am ales sportul de performanţă, am avut momente frumoase dar şi momente grele, am râs, am plâns, am câştigat meciuri şi ne-am bucurat de câştig. Am pierdut şi am învăţat din greşeli, am călătorit, mi-am făcut prieteni, am cunoscut multă lume, mi-am întărit caracterul şi sănătatea fizică, aşadar consider că sunt unele lucruri pe care nu le poţi dobândi decât prin sport.
Rep.: Ce îţi doreşti de la ziua de mâine? Ce planuri ai pentru viitor?
J.T.: Am mai multe planuri, după ce mă retrag din sportul de performanţă. Îmi doresc să devin antrenoare. Pentru asta mă pregătesc, deja de acum, mă tentează şi arbitrajul şi cine ştie poate cândva să urmez şi meseria mamei mele cea de hair stylis. Pe lângă sport şi antrenamente foarte mult timp am petrecut lângă ea în timp ce lucra, uimindu-mă de fiecare dată cum reuşea să facă artă. Voi munci pentru tot ceea ce doresc să obţin şi vom vedea ce îmi rezervă viitorul…

Claudia Teodora Ignat

Photo Credit: oradeabestphoto.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook