Home Interviu Loredana Ungureanu

Loredana Ungureanu este un om minunat, o dovadă vie că pasiunea te urmează oriunde te-ai afla şi, atunci când ai curajul să lupţi pentru ea, viaţa ta devine mai frumoasă. S-a născut la Iaşi şi este un Vărsător adevărat. Licenţiată în jurnalism şi ştiinţele comunicării, s-a stabilit în Franţa în 2014. Loredana este o luptătoare, un spirit liber, îndrăgostită de iubire şi de dansul indian. India a intrat în sufletul ei odată cu scrierile lui Mircea Eliade, iar interesul pentru dansul indian, a început odată cu primele filme indiene vizionate. De atunci, a început să studieze dansul clasic indian Bharatanatyam cu profesoara Reena Singh şi dansul clasic kathak, cu profesoara Sharmila Sharma, ajungând coregraf şi dansatoare de dans indian, iar în prezent predă această minunată formă de artă la Şcoala de dans „Blanche Burlin” din Nantes, Franţa. Dar, ceea ce este extraordinar la ea este faptul că este un om al culturilor. Iubeşte India, trăieşte în Franţa şi ţine foarte mult la România şi, după cum ea însăşi recunoaşte, „este important pentru mine să vorbesc limba română, ca să nu o pierd.” De altfel, Loredana face parte din Asociaţia de dans românesc „Armonia”, din Orvault, Franţa. Puţin din povestea Loredanei, într-un interviu plin de sinceritate.

Rep.: Când ai dansat prima oară, îţi mai aminteşti?
L.U.: Am dansat prima oară în mai 2004, pe scena Ateneului Tătăraşi din Iaşi, în cadrul spectacolului de teatru Baal, pus în scenă de Benoit Vitse. Am dansat pe o melodie instrumentală, The fire within (albumul The Elements de Bhaskar Chandavarkar). Am purtat un costum roşu pe care mi-l făcusem singură. De atunci, au urmat multe spectacole, atât pe scenă, cât şi în cadrul unor emisiuni tv şi multe costume achiziţionate din India. Am participat la festivaluri, evenimente regionale şi internaţionale (Festivalul Internaţional al dansului, Ateneuropa, Global Village, Festudis) şi am colaborat cu artişti precum Adrian Ştefan, coregraful grupului de dans The Sky, Alice Sfaiter, coregrafă de dans contemporan, grupul de muzică instrumentală indiană Sangeet Lahari, grupul de breakdance Voodoo People. Primul spectacol din Bucureşti, unde m-am şi stabilit în 2008, a fost în cadrul expoziţiei Meştesuguri indiene, organizată de Ambasada Indiei la Muzeul Satului în 2008.
Rep.: Ai creat un grup de dans. Care e povestea lui?
L.U.: Am format grupul de dans indian Shakti în anul 2004. Lucram la Ateneul Tătăraşi din Iaşi şi am avut ideea, împreună cu o colegă de a mea, de a înfiinţa fiecare un grup de dans indian. Împreună am prezentat un spectacol de dans indian în cadrul festivalului Ateneuropa, în iulie 2004 şi asta doar într-o lună.
Rep.: De ce SHAKTI?
L.U.: SHAKTI este un termen sanscrit care înseamnă putere şi reprezintă forţa feminină creatoare, energia feminină universală, aspectul feminin şi complementar al unei divinităţi masculine, precum şi o divinitate feminină aparte. Este arhetipul divinităţii în forma ei pură şi sacră. Shakti întruchipează forţa divină care prin creaţia ei poate distruge tot ceea ce este vechi pentru a lăsa loc noului.
Rep.: De ce ai ales Bollywood style şi nu te-ai îndreptat către un stil de dans clasic indian?
L.U.: În România, am prezentat în cadrul festivalului Namaste India dansuri indiene semiclasice Bharatnatyam şi Kathak, împreună cu grupul de dans Shakti. În schimb, în Franţa mi s-a cerut de la bun început să predau dans Bollywood, pentru că muzica, ritmurile, costumele atrag mai mult oamenii şi se pot integra mai uşor într-un spectacol de dans. Dansurile clasice se adresează unui public cunoscător.
Rep.: Cu ce ocazii dansezi în Franţa?
L.U.: Performez în cadrul unor festivaluri, cum ar fi Turul Rusiei în 20 de zile (Asociatia Russies éton Nantes), festivalul les Eclats, manifestări culturale organizate de casele de cultură din oraş (Le Grand Renc’Art, Dervallières, Nantes) sau de şcoli (Danses du Monde, Ecole des Mines Nantes) şi cu multe alte ocazii.
Rep.: Pe care scenă te-ai simţit cel mai bine dintre toate spectacolele tale?
L.U.: Un artist se simte cel mai bine pe scenă când publicul e receptiv, când simte că a contribuit la realizarea unui moment extraordinar, iar euforia atinge cote maxime. Acum îmi amintesc o seară extraordinară în Franţa, la Caen, când am dansat împreună cu 11 elevi de ai mei pe scena sălii de spectacole Zenith, arhiplină (are o capacitate de 250 000 de spectatori). M-am bucurat, atât de publicul din România, cât şi de cel din Franţa. Publicul românesc poate identifica uşor un dans indian, pentru că filmele indiene se difuzează în Romania încă din perioada comunistă, dar nu este întotdeauna foarte deschis la dansurile stil Bollywood de astăzi care sunt mult mai moderne decât cele din trecut, în timp ce publicul francez este mai deschis spre culturile lumii, mulţi francezi călătorind în India, apreciază gastronomia indiană, arta indiană. Dansul indian atrage prin frumuseţea şi complexitatea lui, însă, în acelaşi timp descurajează pe unii francezi care nu sunt obişnuiţi cu studiul intens pentru învăţarea unui dans.
Rep.: Dacă ar fi să păţesc pentru prima oară în sala de curs, ce mi-ai spune?
L.U.: Mi-ar face o deosebită plăcere să dansăm împreună.
Rep.: Care este cuvântul care te defineşte?
L.U.: Iubesc.
Rep.: Ce ţară ţi se potriveşte mai bine: Franţa sau România?
L.U.: Din unele puncte de vedere România, din alte puncte de vedere Franţa. În România aveam un sprijin moral în familie, prieteni, în relaţiile cu oamenii care mă apreciau. În Franţa, încă nu m-am obişnuit cu toate, dar şi aici sunt oameni minunaţi, deschişi, împreună cu care simt că pot face multe lucruri.
Rep.: Ce planuri de viitor ai?
L.U.: Unul dintre proiectele de viitor ar fi să particip la un concurs de dans Bollywood la Paris şi să dansez şi în alte tări. De asemenea, îmi doresc să-mi întâlnesc actorii preferaţi de la Bollywood (ar fi câţiva).
Rep.: Există iubire în viața ta?
L.U.: Totdeauna a existat iubire în viaţa mea. Fără dragoste nimic nu e. În prezent am şansa de a împărtăşi dragostea pentru dansul indian cu persoana pe care o iubesc.
Rep.: Viaţa ta ar putea fi un subiect de film indian. Te-ai gândit să scrii despre toate trăirile tale, despre spectacolele tale?
L.U.: Îmi place să scriu încă de când eram în liceu. Câteva poeme mi-au fost publicate în volumul Doar dor (Editura Lumen). Am scris şi un text inspirat din Mahabharata pentru un spectacol de dans prezentat la Ateneul din Iaşi. Mi-aş dori să scriu un scenariu pentru un film indian şi să îl pot realiza. Desigur, va trebui să aibă şi câteva melodii şi dansuri de neuitat.
Rep.: Care este ultimul spectacol și care va fi următorul?
L.U.: Ultimul spectacol a fost în cadrul unei zile a Porţilor deschise organizată de Casa de Cultură din Nantes, Dervallières. Următorul spectacol va avea loc în cadrul festivalului LOCA’L în Carquefou.
Rep.: Care a fost cea mai frumoasă reacţie a publicului de până acum?
L.U.: O reacţie frumoasă a fost emoţia unei doamne iubitoare de filme indiene, căreia i-am făcut o surpriză de ziua de naştere. De asemenea, iubesc momentele în care oamenii dansează şi aplaudă în ritmul muzicii… Şi bucuria de a fi recunoscută în afara unui spectacol… E un sentiment foarte plăcut.
Rep.: În acest moment al vieții tale…care este cel mai frumos lucru?
L.U.: În acest moment, cel mai frumos lucru este faptul că iubesc şi sunt iubită. Faptul că sunt pe aceeaşi lungime de undă cu persoana iubită. A fi iubită aşa cum sunt, cu toate defectele pe care le pot avea.

Claudia Teodora Ignat

Articole Similare
0 268

0 5190

Lasa un mesaj

Facebook