Home Sanatate DIABETUL şI ALCOOLUL

 

În luna noiembrie, mai precis în data de 14 noiembrie, se serbează Ziua Mondială a Diabetului, astfel încât m-am hotărât să scriu despre diabet în câteva articole.
După cum se observă, primul articol este legat de consumul de alcool la pacientul diabetic.
În cazul în care suferi de diabet, consumul de alcool poate duce la modificări ale glicemiei precum hiperglicemie sau hipoglicemie. În plus alcoolul are multe calorii goale care duc la creştere ponderală.
1 g de alcool are 7 kcalorii, mai mult decât proteinele şi carbohidraţii.
Dacă doreşti să îl consumi atunci fă-o doar ocazional şi numai atunci când valorile glicemice sunt bune.
Iată câteva modalităţi prin care alcoolul îşi poate afecta valorile glicemice.
Consumul moderat de alcool poate duce la o creştere a glicemiei, în schimb excesul de alcool poate duce la o scădere severă a glicemiei, astfel încât uneori poate să scadă atât de mult încât să ducă la o hipoglicemie severă în special în cazul unui diabet zaharat tip1.
Berea şi vinul dulce conţin carbohidraţi, astfel încât duc la o creştere a glicemiei.
Alcoolul stimulează apetitul astfel încât poţi mânca mai multă mâncare decât de obicei ceea ce din nou va influenţa glicemia prin creşterea acesteia.
Trebuie să ştii că băuturile alcoolice conţin multe calorii goale iar dacă doreşti să slăbeşti şi ai grijă ce mănânci dar totuşi continui cu alcoolul scopul tău este dramatic afectat, aşa că renunţă la consumul de alcool. Nu îşi aduce nici un beneficiu, nici un mineral, nici o vitamină ci doar mult ţesut adipos şi creşterea evident a glicemiei.
Alcoolul are un efect care influenţează capacitatea ta de a te menţine la un stil de viaţă sănătos astfel încât vei consuma alimente care nu îşi fac bine sănătăţii.
În cazul în care ai diabet cu tratament, fie pe terapie orală, fie cu insulină, trebuie să îşi atrag atenţia că alcoolul poate interacţiona cu tratamentul tău de fond astfel încât să apară hipo sau hiperglicemie.
Dacă ai şi trigliceridele crescute, care evident pot duce la o creştere a glicemiei, ţin să te atenţionez că alcoolul le va creşte şi mai mult.
În cazul în care diabetul nu este controlat şi consumi alcool, pot să apară greţuri, aritmii şi probleme de concentrare severe.
Toate aceste efecte pot masca simptomatologia hipoglicemiei.
Pacientul cu diabet care consumă alcool ar trebui să urmeze următoarele sfaturi:
Pentru sexul masculin să nu consume mai mult de 2 pahare de alcool pe zi, iar pentru sexul feminin nu mai mult de 1 pahar.
Consumul de alcool se va realiza doar împreună cu alimentele.
Se vor evita băuturile dulci şi cocktailurile.

 

Programări consult medical de nutriţie:

 

Dr. Oana Pop
Medic specialist Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Tel. 0770113565
http://facebook.com/dr.oanapop/
http://oanapop.wordpress.com/

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook