Home Sanatate MĂRUL – DE CE SĂ ÎL CONSUMĂM?

 

Toamna este anotimpul merelor în primul rând. De mic copil când vine toamna gura îmi lasă apă când mă gândesc că odată cu venirea toamnei apare sezonul merelor. Eu sunt de principiul că în fiecare anotimp trebuie să consumăm fructele de sezon deoarece aşa ne asigurăm vitaminele şi mineralele necesare unei bune funcţionări a organismului.
Ca atare haideţi să vedem împreună de ce ar trebui să consumăm mere toamna şi ce beneficii ne aduc sănătăţii.
Toată lumea ştie zicala “Un măr pe zi ţine medicul la distanţă” dar oare cât adevar este în această zicală şi cât mit?
De mii de ani mărul a fost şi este considerat de multe culturi un adevărat remediu medicinal. Ca atare, referire la el se face din antichitate şi chiar părintele medicinii Hipocrate făcea referire la el, nu degeaba acesta spunea “Ceea ce mănînci să îţi fie medicament”.
Dar care sunt mai exact beneficiile mărului asupra sănătăţii noastre:
În primul rând un măr reprezintă gustarea ideală de la cel mai mic până la cel mai mare. Un măr de mărime mare poate conţine până la 115 kcalorii şi 5 g de fibre. Reprezintă o sursă ideală de vitamina C şi nu conţine grăsimi şi sodiu. Este bogat în fitonutrienţi şi antioxidanţi. Îţi recomand neaparat să speli bine mărul şi să îl consumi cu coajă cu tot deoarece coaja reprezintă o sursă ideală de antioxidanţi şi fibre.
De asemenea se preconizează că mărul ajută la combaterea cancerului. Studiile realizate de cercetători şi întinse pe ani întregi sugerează că merele aduc beneficii în prevenţia cancerului de tract digestiv, pulmonar, sân, ovarian şi de prostată.
Universitatea din Rio de Janiero, Brazilia a realizat un alt studiu care demonstrează că mărul ajută şi la arderea ţesutului adipos. S-a constatat că femeile care au consumat timp de 10 săptămâni câte 3 mere în alimentaţie, dar atenţie NU DOAR mere, au ajuns să slăbească până la 2 kg în intervalul descris.
Cercetătorii Universităţii Cornell au descoperit că nutrienţii aflaţi în mere asigură şi protecţie cerebrală, mai precis protejează neuronii contra stresului oxidativ care se ştie că este responsabil de declanşarea unor boli neurodegenerative precum Boala Alzheimer şi Parkinson. Cauza acestei protecţii ar fi quercetina aflată în compoziţia mărului.
Antioxidanţii din mere ajută şi la protecţia plămânilor contra stresului oxidativ, acelaşi stres care poate declanţa afecţiuni precum Astm Bronşic, Bronşită şi Emfizem pulmonar.
În concluzie tu când ai consumat ultima oară un măr?
Eu îţi recomand să îl consumi în special între micul dejun şi prânz, în loc de un dulce, dar atenţie niciodată să nu îl consumi imediat după o masă.
Programări consult medical de nutriţie:

Dr. Oana Pop
Medic specialist Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Tel. 0770113565
http://facebook.com/dr.oanapop/
http://oanapop.wordpress.com/

Articole Similare
0 1076

Lasa un mesaj

Facebook