Home Sanatate MEDIC ÎN GERMANIA – EXPERIENŢĂ PERSONALĂ –

În articolul din această săptămână doresc să vă povestesc cu totul altceva faţă de ce v-am obişnuit şi anume despre experienţa pe care am trăit-o timp de câteva săptămâni în luna iulie a acestui an în Germania.
După cum v-am mai povestit şi în interviul acordat în revistă acum câteva săptămâni îmi place să călătoresc în diverse ţări pentru  a -mi îmbogăţi palmaresul turistic dar şi pentru a învăţa lucruri noi în domeniul medical, deoarece se ştie a fi medic înseamnă să înveţi cât trăieşti. Dacă anul trecut am avut drept ţintă Italia mai precis  Roma – unde am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Prof. Carmello Rizzo medic alergolog şi nutriţionist – iar apoi Milano – unde am fost în cabinetul prof. Santelia Alfonso, medic endocrinolog şi nutriţionist – anul acesta ţinta mea a fost Germania , mai precis un spital cu un centru puternic de Diabetologie şi Nutriţie.
Din călătoria mea am venit cu cunoştiinţe noi pe care doresc să le împărtăşesc pacienţilor mei şi să pun cât mai mult în aplicare aici în Oradea ceea ce am descoperit acolo.
Schimbul meu de experienţă în acest spital a început ,recunosc, cu multe emoţii şi binenţeles cu mult stres. Multă lume consideră că nemţii sunt nişte persoane reci şi distante, dar doresc să vă precizez că eu acest lucru nu l-am simţit. Din contră prima mea zi a început cu vizita în biroul directorului medical a spitalului şi în acelaşi timp şef al secţiei de Medicină Internă, un om care la prima vedere impune poate puţină teamă datorită aerului său sever dar care totuși este un om excepţional şi impresia lăsată la prima vedere nu este deloc cea adevărată. După ce am făcut cunoştinţă în mod oficial cu dânsul, m-a introdus la raportul de gardă pentru a mă prezenta întregii echipe de medici internişti. Reacţia medicilor m-a surprins într-un mod plăcut deoarece au fost foarte deschişi să mă cunoască şi mai ales au fost foarte amabili încercând să-mi facă şederea cât mai plăcută cu putinţă.
Am mai fost impresionată şi de felul în care tratează pacienţii şi cum abordează subiectul Diabet. În centrul de Diabet se ţineau ore speciale – pe care le ţineau atât medicii cât şi educatori formaţi în diabetologie şi nutriţie – pentru pacienţii cu diabet în care ei învăţau tot ce trebuie despre boala lor şi felul în care trebuie să se alimenteze. La aceste ore intitulate sugestiv “Diabetes Schulung” pacienţii aveau vârste destul de înaintate începând cu 60 ani şi terminând cu peste 80 ani şi erau extraordinar de activi şi receptivi la tot. Binenţeles că se ţineau ore şi pentru alte categorii de vârstă , chiar şi pentru copii de grădiniţă la nivelul lor.
M-a impresionat de asemenea modestia acelor oameni care au funcţii înalte şi totuşi sunt într-un cuvânt oameni. Am rămas de-a dreptul surprinsă când şefa de secţie de pe diabet a venit să se prezinte şi să mă invite să o însoţesc atât pe secţie cât şi la vizitele care includeau tratamentul şi monitorizarea pacienţilor cu diabet zaharat atât tip 1 cât şi tip 2 dar si a femeilor gravide cu diabet gestaţional.
La final directorul medical m-a întrebat dacă am fost mulţumită de tot ce am văzut şi ca mă aşteaptă oricând înapoi,  iar şefa de secţie că mă apreciază şi la fel oricând sunt binevenită pe secţia lor.
După cum se observă experienţa mea a fost foarte favorabilă, am dat la o parte mitul că nemţii sunt reci şi distanţi, cel puţin cu mine sigur nu au fost şi am de gând să mai repet experienţa.
Vă aştept la un consult medical de nutriţie pentru a vă împărtăşi din experienţa dobândită în Germania.

Dr. Oana Pop
Medic specialist Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Tel. 0770113565
http://facebook.com/dr.oanapop/
http://oanapop.wordpress.com

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook