Home Alte evenimente UNTOLD 2016

Dimitri Vegas & Like Mike, cei mai buni DJ ai lumii s-au reîntors pe URSUS UNTOLD ARENA, unde au oferit un show incredibil celor peste 70.000 de fani în prima zi, pe scena principală, alături de Faithless, care au fost prezenţi pentru prima dată în România de când şi-au reluat activitatea muzicală. Maxi Jazz şi Sister Bliss, adică Faithless, au realizat un show, care a beneficiat de o producţie impresionantă. Două tiruri pline cu echipamente tehnice au fost folosite pe scena principală, doar pentru spectacolul acestora.
În cea de-a doua zi festivalul UNTOLD a fost SOLD OUT. Hardwell a facut senzaţie când a intrat pe URSUS UNTOLD ARENA îmbrăcat în tricoul echipei naţionale de fotbal a României, ediţia specială dedicată UNTOLD, tricou inscripţionat cu numele său. Tricoul purtat de Hardwell cu mesajul „UNITED” a fost ales chiar de către artist, din seria celor 5 tricouri motivaţionale FRF UNTOLD. A fost atât de impresionat de numărul şi energia fanilor care l-au aşteptat la scena principală, încât a stat peste programul stabilit cu mai mult de 30 de minute.
A treia zi a fost una unică. Armin Van Buuren a făcut din nou istorie pe URSUS UNTOLD ARENA! Peste 80.000 de oameni l-au ascultat aproape 5 ore pe regele muzicii trance. Deşi era programat să coboare de pe scenă în jurul orei 5 dimineaţa, Armin Van Buuren şi-a încheiat show-ul în faţa publicului la ora 7.00, moment în care a îngenunchiat în faţa festivalierilor. Kristian Nairn a urcat în cea de-a treia seară a festivalului pe scena Stormkeep. Mii de festivalieri au participat la show-ul oferit de Hodor. Acesta s-a arătat extrem de încântat de faptul că participă la UNTOLD şi a declarat că festivalul are unul dintre cele mai bune line-up-uri pe care le-a văzut.
Cei peste 300.000 de oameni, care au călcat tărâmul magic al festivalului, au trăit experinţe unice la cel mai aşteptat eveniment din România, UNTOLD. Cea de-a patra zi a festivalului i-a adus pe scenă pe doi dintre cei mai buni DJ ai lumii, Afrojack şi Martin Garrix. Copilul minune al muzicii EDM, Martin Garrix, a fost pentru prima dată în România şi s-a declarat impresionat de publicul extraordinar pe care l-a găsit aici, dar şi de line-up-ul festivalului. Peste 75.000 de festivalieri s-au bucurat în ultima zi a festivalului şi de spectacolul de închidere.
Afrojack şi Ummet Ozcan i-au făcut să vibreze pe cei peste 75.000 de participanţi la cel mai bun festival din Europa, iar focurile de artificii de la finalul show-ului i-au lăsat pe festivalieri cu ochii în lacrimi.
UNTOLD 2016 a însemnat în toate cele patru zile, participarea a peste 300.000 de oameni, nu numai din ţară ci şi din toate colţurile lumii, care au asistat atât la concertele de pe scena principală, cât şi la celelalte concerte (de pe scenele secundare) şi experinţe ale festivalului.

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook