Home Turism Constanța superlative geografice și culturale

Constanţa, cel mai mare centru turistic, este situat în zona litorală a Mării Negre, în Estul Podişului Dobrogei. A fost întemeiat în prima jumătate a sec. VI î.Hr. de coloniştii greci veniţi din Milet şi se numea Tomis. În prezent, Constanţa este cel mai mare oraş românesc la Marea Neagră (302 040 loc.), municipiu şi reşedinţă a judeţului omonim.
Portul său, cel mai mare de la Marea Neagră, se întinde pe cca 4 000 ha şi este constituit din trei subdiviziuni: Portul maritim, Portul fluvial şi Portul turistic. Pe lângă numărul mare de vizitatori, atributul de cel mai mare centru turistic este dat şi de numeroasele obiective turistice, dintre care unele constituie singularităţi şi superlative geografice. Orasul găzduieşte singurul muzeu al marinei din ţară (Muzeul Marinei Române), deschis în 1969 în vechiul local al Şcolii Navale (din 1909), unde este prezentată evoluţia marinei militare şi comerciale din ţară.
Farul nou, cel mai înalt din ţară (58 m), a fost ridicat în 1958 şi dat în folosinţă în 1960. Având forma unui obelisc, farul funcţionează în timpul nopţii cu lămpi electrice şi e vizibil de la cca 36 km.
Acvariul, primul şi cel mai mare din ţară, a fost deschis în 1958 şi este structurat pe trei secţii: marină, peşti dulcicoli indigeni şi specii exotice. Spaţiul expoziţional este constituit din 57 de bazine, iar patrimoniul este format în exclusivitate din organisme vii (faună şi floră), predominante din bazinul Mării Negre.
Planetariul, cel mai vechi din ţară, îşi începe activitatea în 1969. Destinat răspândirii cunoştinţelor despre univers, acesta a fost dotat cu o staţie de observaţii solare şi cu un observator astronomic (în 1970).
Delfinariul, inaugurat în 1972, a fost primul din ţară şi din sud-estul Europei. În el trăiesc delfini din Marea Neagră – marsuini, delfini comuni, afalini (delfini mari) şi lei de mare.

Mihaela Carata
www.promenada-culturala.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook