Home Turism Morile de apă de la Rudăria

Un loc deosebit în România – Morile de apă de la Rudăria – reprezintă cel mai mare complex de mori din sudul Europei. Acestea se află în comuna Eftimie Murgu din judeţul Caraş-Severin, aflată pe Valea Almajului.
Complexul mulinologic este inclus în patrimoniul UNESCO, care la începutul anilor 2000 a fost restaurat de Muzeul „Astra” din Sibiu.
Multi turişti trec pragul spre acest ţinut pentru a vedea morile de apă care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Principalul curs de apă îl formează pârâul Rudărica, afluent al Nerei. Cele două izvoare ale Rudăricii îşi au originea în Munţii Svinecea. După unirea celor două izvoare, Rudărica Mare şi Rudărica Mică, râul parcurge 10 km printr-o vale uimitoare – Valea Rudaricii –, iar după aceea intră în localitate.
Albia râului este învăluită cu un şirag de mori de apă, începand cu Moara de la Tunel şi sfârşind cu Moara din Tarina, mori care în 1874 cuprindeau un număr de 51, dar potopul din acea primăvară a distrus o mare parte dintre acestea.
Acum, pe Valea Rudării au mai rămas, în mod miraculos, 22 de mori de ciutură. Acestea sunt aşezate pe stânga şi pe dreapta, precum nişte mărgele pe o salbă. Deşi localitatea este atestată documentar din 1241 şi primele 8 mori sunt consemnate oficial în 1722, utilizarea acestor sisteme hidraulice primare a fost introdusă în această zona încă din secolele II-III.
Morile au fost intitulate după numele străbunicilor şi din imaginaţia localnicilor: Moara de la Tunel, Moara Trailoanea, Moara Firiz, Moara Prundulea, Moara Popeasca, Moara Maxinoanea, Moara Hambaroanea.
Morile sunt funcţionale, iar oamenii din sat încă macină grâul ori porumbul aici. Unele mori au uşile încuiate, dar în altele turiştii pot intra pentru a admira sistemul de funcţionare.
Dintre toate morile se remarca „Îndărătnica dintre Râuri” deoarece roata acesteia funcţionează în sens invers acelor de ceasornic. Mai mult de atât, această moară era locul unde înţelepţii satului se întâlneau pentru a lua cele mai importante decizii pentru comunitate.
Morile au la bază o arhitectură tradiţională asemanatoare sistemului Kaplan, cu roată orizontală şi ax vertical. Râul nu are debitul foarte mare, astfel localnicii au construit mici baraje pentru a asigura fluxul de apă necesar funcţionării morilor.
Morile de apă de la Rudăria reprezintă un mic muzeu natural în care tradiţiile sunt păstrate cu multă seriozitate de către localnici.

Mihaela Carata
www.promenada-culturala.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook