Home Turism Muzeul Naţional al Ţăranului Român

muzeul taranuluiClădirea care adăposteşte astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost construită între 1912-1941, după planurile arh.Nicolae Ghica-Budeşti. Potrivit opţiunii muzeologice a primului său director, Alexandru Tzigara-Samurcaş, „Muzeul de la Şosea” – cum a fost cunoscut multă vreme de bucureşteni – trebuia să arate ca „un palat al artei pământene”, desfăşurat sub forma incidentelor de tip monastic.
Istoria muzeului începe înainte de fondarea lui instituţională, după unirea Principatelor Române, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza dă o ordonanţă de organizare a unor expoziţii în care să intre şi produse ale industriei casnice ţărăneşti. Astfel, în 1863 se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „esposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale”. Începe deja să se contureze ideea unui muzeu naţional, în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu fiind constituită prima colecţie de artă populară românească. Piatra de fundaţie a actualei clădiri a fost pusă în 1912 în prezenţa familiei regale, actul de fondare fiind semnat de regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand, preşedintele guvernului, director fiind numit Alexandru Tzigara-Samurcaş (înlăturat de autorităţile comuniste în 1948). Din 1953 clădirea adăposteşte, succesiv, Muzeul Lenin-Stalin, Muzeul Lenin şi Muzeul de Istorie a Partidului Comunist Român. Colecţiile sunt mutate, până în 1978, în clădirea Palatului Ştirbei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al R.S.R., apoi depozitate, în condiţii improprii, la Muzeul Satului, în urma comasării celor două instituţii.
În 1990 muzeul reîncepe să funcţioneze sub numele Muzeul Naţional al Ţăranului Român, primul său director fiind pictorul Horia Bernea. Astfel, muzeul se reorganizează, având o viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică, fapt ce i-a adus în 1996 premiul EMYA, pentru cel mai bun muzeu european. Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, brâncovenesc, edificiul este somptuos, cu zidărie aparentă, de cărămidă roşie, ferestrele mari reunite sub arcade, coloanele loggiei, balustrada, elementele traforate, turnul central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri.
Muzeul deţine colecţii bogate de ceramică, port popular, ţesături pentru interior, lemn, mobilă, feronerie, scoarţe, obiecte religioase şi rituale. Din patrimoniul muzeului fac parte şi 6 biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, 4 conservate in situ, două în incinta muzeului. Construită din lemn, Biserica Sf. Nicolae, monument istoric din sec. XVIII, se află în curtea din spate şi a fost montată în 1992.
Mihaela Carata
www.promenada-culturala.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook