Home Turism Parcul Naţional Piatra Craiului

Parcul Naţional Piatra Craiului, care din 1938 se află sub ocrotirea legii, este una dintre cele mai bogate rezervaţii naturale din România, cu o suprafaţă de 14773 ha.
Parcul Naţional Piatra Craiului este o arie protejată de interes naţional, fiind situat pe teritoriile judeţelor Argeş şi Braşov.
Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului ca parc naţional a fost acela de a asigura conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, pentru promovarea şi încurajarea turismului, dar şi de a educa publicul în spiritul protejării naturii şi al valorilor sale – aflăm de pe site-ul pcrai.ro.
Simbolul zonei este Garofiţa Pietrei Crailui, pe care o putem întalni pe ambii versanţi ai Pietrei Craiului Mari. O floare unică în România, descoperită în urmă cu mai bine de 100 de ani de botaniștii Schott și Otschy, pe care ei au denumit-o „garofiţa cu prea frumoase brâuri”. Mai mult de atât, tot aici se pot găsi floarea-de-colţ şi bujorul de munte.
„Pe teritoriul parcului au fost identificate un număr total de 1170 de specii şi subspecii de plante. Cunoscând faptul că în flora României s-au înregistrat 3136 de specii spontane se poate afirma că Parcul Naţional Piatra Craiului găzduieşte peste 30% din speciile de plante superioare care se întâlnesc pe teritoriul Romaniei.
Parcul Naţional Piatra Craiului adăposteşte un număr impresionat de specii de orhidee de munte – 41 specii din 58 de specii existente pe teritoriul României.” (pcrai.ro)
În Masivul Piatra Craiului trăiesc peste 40% de specii de mamifere: căprioara, întâlnită în pădurile dese, cerbul, ursul care populează pădurile de conifer, mistreţi care pot fi vazuţi în poieni. De asemenea, vom putea vedea destul de des capra neagră, vulpea, veveriţa, râsul şi lupul.
Dintre speciile de păsări se detaşează cocosul de munte, care trăieşte în pădurile de conifere.
Parcul Naţional Piatra Craiului deţine o zona specială de conservare cu patru porţiuni carstice: Cheile Zărneştilor cu Prăpastiile Zărneştilor pe teritoriul judeţului Braşov, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brustureşului şi Cheile Dâmboviţei pe teritoriul judeţului Argeş.
Mai mult de atat, Muntii Piatra Craiului sunt recunoscuţi şi pentru satele de munte cu gospodăriile risipite pe dealuri, unde localnicii au păstrat încă tradiţiile seculare, trăind în armonie cu natura.

Mihaela Carata
www.promenada-culturala.ro

Articole Similare

Lasa un mesaj

Facebook