Home Turism Satul Breb, un tărâm de basm din Maramureş

Satul Breb, localizat pe valea prietenoasă a pârâului Breboaia, la poalele versantului nordic al Munţilor Gutâi, se află la 6 km de staţiunea Ocna Şugatag.
Acest sat stârneşte curiozitatea şi atrage privirile fiecărui turist care-i trece pragul. Numele satului provine de la mamiferul cu acelaşi apelativ, breb sau castor, care a trăit în aceste locuri până în secolul al XVI-lea.
Breb a fost introdus pe lista celor mai frumoase sate din România, fiind unul dintre cele mai fotografiate locuri din ţara noastră.
Turiştii rămân surprinşi când ajung în acest loc pitoresc din Maramureş, mai ales în perioada sărbătorilor, având impresia că s-au întors în timp: „La Breb, sărbătorile sunt exagerat de frumoase”, spune primarul comunei Ocna Şugatag, de care aparţine satul Breb.
Localnicii din satul maramureşan sunt fermi: „Noi nu renunţăm la tradiţii! Duminică de duminică, ne punem straiele populare şi aşa mergem la biserică. Pentru noi este o mândrie! De Crăciun, se merge cu colinda, de Bobotează flăcaii încă mai fură, noaptea, porţi, iar de Paşti ne adunăm cu toţii, moşi şi cuconi deopotrivă, la şoprul de lângă Dispensar, la joc.”, spune Mărioara Oanea, asistent social la Primăria Ocna Şugatag.
În acest sătuc desprins din poveste, putem vedea o biserică monument istoric, cu cel mai vechi turn de lemn din România (1530). Mai pot fi văzute multe gospodării tradiţionale, cu case şi porţi de lemn, hornicii, potcovari, o moară şi o vâltoare. Prin sat trece Drumul Verde (Greenway) şi sunt marcate trasee de biciclete, ce leagă Creasta Cocoşului de alte sate din Valea Marei, a Cosăului şi a Izei.
Ca în fiecare sat din Maramureş, meşterii populari completează aspectul tradiţional. Întâlnim meşteri care lucrează lemnul, dându-i diverse forme: pecetare, fuse, cruci şi linguri, alţii care-l transformă în şindrilă. Femeile cos cu pricepere cămăşi, traiste sau panglică pentru clopurile moroşeneşti.
Mai mult de atât, Breb a devenit cunoscut în toată lumea datorită scriitorului englez, Wiliam Blacker, care a scris cartea „Along the Enchanted Way: A Romanian Story”, în care este descris satul, după ce a trăit aici ani la rând.
De asemenea, au fost şi alţi vizitatori de seamă în satul Breb, chiar şi Prinţul Charles al Marii Britanii, despre care localnicii spun că este vecinul lor deoarece Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de prinţ, a restaurant aici trei case vechi de lemn.
Aşadar, dacă vă este dor să vizitaţi un sat tipic românesc, cu obiceiuri neschimbate, cu oameni harnici şi simpli, fericiţi în simplitatea lor, un tărâm neatins de timp, în care vă veţi simti ca într-un muzeu în aer liber, destinaţia ideală este satul Breb.
Mihaela Carata
www.promenada-culturala.ro

Articole Similare
0 71

Lasa un mesaj

Facebook