Acasă Externe 9 angajați la vămile din Noua Zeelandă au fost concediați fiindcă au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19

9 angajați la vămile din Noua Zeelandă au fost concediați fiindcă au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19

0
9 angajați la vămile din Noua Zeelandă au fost concediați fiindcă au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19

Agenția care gestionează vămile din Noua Zeelandă a concediat 9 lucrători care au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

În februarie, premierul Jacinda Ardern (foto) anunțase că Guvernul nu va impune vaccinarea obligatorie pentru vameși, dar cei care vor refuza vor fi mutați la munca de birou. Pentru cei 9 vameşi de la graniţa maritimă nu au fost găsite astfel de posturi, precizează The Guardian

Autorităţile au emis un ordin executiv prin care s-a decis ca toți lucrătorii de la frontieră să fie vaccinați împotriva Covid până la sfârșitul lunii aprilie.

„Regretăm că acești oameni au fost nevoiți să-şi părăsească locul de muncă și înțelegem ce situație dificilă este pentru ei”, a spus Jacinda Funnell, vicepreședinte executiv al Vămii.

Ea a adăugat că aproximativ 95% din personalul vamal din prima linie care trebuia vaccinat a primit deja prima doză, iar 85% au făcut şi rapelul de vaccin.

Agenţia vamală a discutat cu personalul încă de la începutul lunii martie și i-a explicat că „opțiunile de redistribuire erau foarte limitate din cauza lipsei de alte funcții vamale existente în zonă”.

În aprilie, şi Armata a amenințat că va concedia angajaţii care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19. Şeful forțelor armate, mareșalul de aviaţie Kevin Short, a declarat: „A alege să nu îndeplinească criteriile de bază legate de imunizare va avea ca rezultat o revizuire” a viitorului în serviciul militar.

Sindicatele din Noua Zeelandă s-au pronunțat împotriva concedierii lucrătorilor care refuză vaccinul, spunând că pentru ei ar trebui găsite alte joburi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.