Exporturile UE către Vietnam vor fi supuse unor taxe mai mici începând de la 1 august 2020. Acesta este efectul imediat al intrării în vigoare a acordului comercial UE – Vietnam, care, în ultimă instanță, va elimina taxele vamale pentru 99 % din mărfurile comercializate între cele două părți.

Totodată, desfășurarea activităților comerciale în Vietnam se va simplifica pentru întreprinderile europene: acestea vor fi acum în măsură să investească și să depună oferte pentru contracte publice, beneficiind de șanse egale în raport cu concurenții lor locali. În cadrul noului acord, beneficiile economice sunt însoțite de garanții privind respectarea drepturilor lucrătorilor, protecția mediului și Acordul de la Paris privind schimbările climatice, prin dispoziții ferme în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și executorii.

Acordul UE-Vietnam este cel mai cuprinzător acord comercial încheiat de UE cu o țară în curs de dezvoltare. Acesta ia pe deplin în considerare nevoile de dezvoltare ale Vietnamului, acordând acestei țări o perioadă de timp mai lungă, de 10 ani, pentru a elimina taxele vamale aplicate importurilor din UE. Cu toate acestea, multe dintre produsele importante de export ale UE, cum ar fi produsele farmaceutice, chimice sau utilajele, vor beneficia de condiții de import scutite de taxe vamale încă de la intrarea în vigoare a acordului. Pentru produsele agroalimentare, cum ar fi carnea de vită sau uleiul de măsline, taxele vor fi eliminate peste trei ani, în timp ce pentru produsele lactate, fructe și legume, acestea vor dispărea în maximum cinci ani. Dispozițiile cuprinzătoare privind cooperarea sanitară și fitosanitară vor permite îmbunătățirea accesului pe piață pentru întreprinderile din UE, prin proceduri mai transparente și mai rapide. Acordul conține, de asemenea, dispoziții specifice pentru eliminarea barierelor de reglementare pentru exporturile de autovehicule din UE și asigură protecție împotriva imitațiilor pentru 169 de produse alimentare și băuturi europene tradiționale (precum brânza Roquefort, vinurile de Porto și Jerez, crema de whisky Irish Cream sau șunca Prosciutto di Parma) recunoscute ca indicații geografice.