Noul guvern american al preşedintelui Joe Biden a suspendat vânzările de arme către Arabia Saudită şi de avioane de vânătoare F-35 către Emiratele Arabe Unite pentru a ”reexamina” decizia luată în timpul administraţiei Trump, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP.

„Aceasta este o măsură de rutină administrativă tipică pentru majoritatea tranziţiilor”, a declarat un oficial al Departamentului. Este vorba despre ”asigurarea faptului că vânzările de arme de către Statele Unite corespund obiectivelor noastre strategice”, a adăugat el.